$$_

 

💕Povestea tulburătoare de iubire dintre NICHITA STĂNESCU și DORA STĂNESCU!

Un poet extrem de talentat, frumos şi curtat de o mulţime de doamne şi domnişoare. Ea, o tânără de o frumuseţe copleşitoare ce îţi rămânea adânc întipărită în suflet. S-au iubit enorm, iar povestea lor de dragoste a fost curmată brusc, odată cu moartea lui. Printre ţigări şi versuri de poezie s-a scris ultimul capitol din viaţa lui Nichita Stănescu, dar şi povestea ultimei mari iubiri a poetului: Dora. Dora Stănescu.

Marea și ultima sa dragoste a fost tânăra studentă Todorița Tărâță, căreia poetul i-a spus Dora. Pentru poet, întâlnirea cu Dora a fost apogeul unei vieți sentimentale tumultuoase.

Nichita Stănescu era cunoscut pentru petrecerile pe care le dădea în apartamentul său din Piața Amzei și pentru care cheltuia lunar o mică avere. Avea mereu pregătite  votcă şi pălincă, întrucât autorului nu-i plăceau berea şi vinul. Spre deosebire de alţi poeţi, Nichita Stănescu a fost un scriitor foarte bine plătit care a cunoscut celebritatea din timpul vieţii.

La una dintre aceste întâlniri cu prieteni din lumea artei a venit și Dora, o tânără din Iași, pe-atunci studentă la Filologie (secția Franceză) și campioană universitară la badminton, întâlnire care le-a schimbat iremediabil viața, atât ei, cât și lui Nichita Stănescu.

"Ne-am dus mai mulţi: Traian, Iaru, Stratan... Dar probabil că Nichita uitase de întâlnirea cu Traian şi în nici un caz nu se aştepta la cinci oaspeţi. A apărut la uşă destul de încurcat, mi s-a părut că-l deranjam şi fata bine-crescută din mine s-a simţit tare stânjenită, adică, uite, deranjăm omul... «Intraţi odată!», ne-a zis.

Au început să-şi citească poemele... A durat o după-amiază întreagă. Când au terminat toţi, Nichita mi-a zis «Hai, citeşte şi tu». «Eu nu scriu», i-am spus. «Atunci de ce-ai venit?», s-a răstit el, speriindu-mă şi mai tare. În ziua aceea n-a vrut să mă creadă, nu înţelegea de ce ar veni cineva la el dacă nu scrie poezii. Când să plecăm, Nichita a zis «M-aţi obosit şi acum mă lăsaţi singur?! Plecaţi pe rând, din sfert în sfert de oră. Şi ea - adică eu - pleacă ultima».

"Am mai stat, mai venise nişte lume şi, la un moment dat, s-a întors Iaru, care a zis că şi-a uitat poemele şi pe Dora. Multă vreme Nichita i-a purtat un fel de pică lui Florin pentru că s-a întors să mă ia de lângă el. Când am plecat, mi-a spus «Să ştii că tu o să fii nevasta mea»“, declara Dora Stănescu într-un interviu acordat Iuliei Arsintescu, publicat în revista „Elle“ și republicat pe Liternet.

A durat aproape un an ca cei doi să devină apropiați, iar poetul o lua peste tot cu el pe tânăra Dora. Iar în 1982, cei doi se căsătoreau.

Nedespărțiți până la moartea lui Nichita Stănescu

„Când ne-am cunoscut, eu aveam 22 de ani şi Nichita 45. Pe urmă am împlinit 23 şi el 46 - în momentul când am hotărât să rămânem împreună eram exact jumătatea lui. Singura dată când se putea, pe urmă nu s-ar mai fi potrivit. Sună a predestinare“, mărturisea Dora Stănescu.

Viața lor a continuat, efervescentă, în apartamentul mereu plin de oameni al poetului. 

„La Nichita venea mereu lume, trăiam într-o casă deschisă. Veneau prieteni vechi, dar şi oameni pe care nu-i văzuse niciodată. Erau mereu 5-6 oameni în jurul mesei noastre, toată ziua şi se schimbau mereu.

Beam cafeaua de dimineaţă cu lume în jur, mâncam cu lume în jur, treburile le făceam cu lume în jur, dicta poeme şi citea poeme cu toată lumea de faţă... Uneori rămânea câte cineva chiar şi peste noapte. Nu era uşor, dar la un moment dat te obişnuieşti. Ne lega un sentiment enorm şi am făcut foarte repede echipă.

În perioada aceea, Nichita îşi dicta poemele. El spunea că un poem e o stare de spirit. În general mi-a dictat mie, oricând, ziua sau noaptea. Făcea abstracţie că era mereu lume în jur, lucrul lui continua în minte fără întrerupere, în mod firesc“, spunea soția poetului în același interviu.

Cei doi au fost nedespărțiți până la moartea lui Nichita, pe 13 decembrie 1983. După dispariția poetului, Dora Stănescu s–a mutat în Franța.

"EA ERA EXACT JUMATATEA LUI!"

"Ea avea 23 de ani, el 46! 

Ea l-a cunoscut înainte de a se întâlni, el i-a dăruit numele, ca o pecete ce i-a marcat întreaga viață.

 lar ea....ea i-a supraviețuit într-o lume în care n-avea să mai fie vreodată "DORA", ci "ultima și cea mai mare iubire a lui NICHITA STĂNESCU."

 NICHITA, a fost un poet fericit în dragoste!

Când a întalnit-o pe DORA, a știut că e sufletul pereche, din prima secundă. 

Între cei doi, a fost o iubire fulger! 

"Am simțit că mi s- a răsucit un cuțit în inimă"!

A fost o iubire mai presus de cuvinte și nu doar NICHITA a găsit-o..doar el a fost norocosul ...

În poezia "Necuvintele" ne spune că a fost singurul poet fericit, în iubire,... până la moarte.

"Du-mă fericire, în sus și izbeste-mi tâmpla de stele!" 

Fericirea iubirii împlinite o simte în interiorul ființei...

"e mai puternică decât mine, decât oasele mele

Pe care mi le scrâșnește intr-o îmbrățișare"! 

...lubirea pentru DORA," leoaica tânără" care l-a fermecat de la prima vedere, a fost fulger.

întâlnirea...

" Colții albi mi i-a înfipt, în fața

m-a mușcat leoaica azi de fața "! 

Instantaneu, iubirea l-a transfigurat, privirea a devenit..

"curcubeu tăiat în două"! 

Nu se mai recunoaște pe sine, deoarece iubirea, era... "leoaica arămie" are pusese stăpânirea pe întreaga ființă a poetului.

"Nu cum sunt Eu, sunt Eu,

 Ci cum ești Tu, sunt Eu!

 Un fel de Tu, sunt Eu!

 Pe care nu l-ai mai lăsat

 Să fie Eu!"

O contopire întru iubire, mai rar așa ceva!

"Când ai găsit sufletul pereche, fă tot posibilul să nu-I pierzi!"...este îndemnul lui Nichita!

" Dacă o iubești, fă totul! 

Ninge- o, până îngheaţă de alb! 

Săruta-i tălpile, până se înzăpezeste drumul pe care a venit"!

"Fură-i iubirea iubirea și o ascunde în adâncul inimii tale, a sufletului tău, îngrădește-o să nu poată zbura." 

"Am să-ți fur un colț de suflet

Și-am să-l ascund, departe adânc, 

În sufletul meu!

Acolo unde a mușcat viața adânc...

lăsându-mă, cu sufletul pe jumătate!"

Poetul îndrăgostit trăiește o stare de "mirare, de beatitudine, continuă."

..."Ce bine că ești, ce mirare că sunt!" 

  Fericirea, a două suflete pereche, e mai presus de voința lor. 

O contopire în iubire ca " două culori", unite-n veșnicie! 

E minunat să-I iubești pe Nichita, să citești poezia lui de dragoste și să te bucuri de bucuria lui, să simți ce simțea El! 

Entuziasmul lui te copleșește! 

"Dacă ti-aș săruta talpa piciorului

nu- i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea

De teamă să nu-mi strivești sărutul??"...

"E o întâmplare a ființei mele și atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâşnești într-o îmbrățișare mereu dureroasă, minunată mereu."

"Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt."

"Du-mă, fericire, în sus și izbește-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă și în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt și mult mai curând."

"Ce bine că esti. ce mirare că sunt!

Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se, două culori ce nu s-au văzut niciodată, 

una foarte de jos, întoarsă spre pământ, 

una foarte de sus, aproape ruptă în înfrigurata, neasemuită luptă a minunii că ești, 

a-ntâmplării că sunt."

SPRE NEUITARE!!!!!💔

De la http://xn--adevrul-c4a.ro/

Postare preluată de pe pagina Tudorina Nistor