$$_

 SIR ISAAC NEWTON

„Sir Isaac Newton ne-a spus de ce cade un măr din cer, iar din acest fapt este foarte clar că toate celelalte obiecte fac la fel.”

Gravitația, ce înseamnă, cum funcționează? Pentru Isaac Newton, răspunsul a venit când stătea sub un măr în casa familiei sale din Woolsthorpe și privea un măr căzând. Cel puțin asta le-a spus colegilor de masă la o întâlnire a Societății Regale câțiva ani mai târziu!

Povestea s-a schimbat și a evoluat de atunci, după ce a fost relatată de multe părți interesate, și a devenit una dintre cele mai durabile povești din istoria științei.

Povestea sa personală începe însă mult mai devreme, în dimineața Crăciunului din 1642, când un bebeluș s-a născut în satul Woolsthorpe-by-Colsterworth din Lincolnshire. La început, sosirea prematură părea să-i ofere puține șanse de supraviețuire, însă a luptat împotriva așteptărilor.

Mama sa, Hannah Ayscough, era singură, deoarece tatăl său murise, din păcate, înainte de nașterea lui Isaac. Trei ani mai târziu, Hannah s-a recăsătorit și a locuit cu noul ei soț, reverendul Barnabas Smith, din satul vecin, lăsându-l pe copilul mic Isaac în grija bunicii sale.

Mama lui Newton a mai avut trei copii, în timp ce tânărul Isaac a ajuns să aibă resentimente față de tatăl său vitreg și, în consecință, a menținut acest antagonism față de mama sa.

În tinerețe a urmat cursurile Școlii Regelui din Grantham, unde a primit o educație clasică în latină și greacă. Cu toate acestea, când a împlinit șaptesprezece ani, mama sa l-a retras de la școală și a încercat să-l pună să lucreze ca fermier, deoarece cel de-al doilea soț al ei murise.

Din fericire pentru tânărul Isaac, învățătorul a reușit să o convingă pe mama sa să-l trimită înapoi la școală și în curând a devenit unul dintre cei mai buni elevi. Întotdeauna mai interesat de mecanică decât de literatură, a inventat un sistem de cadrane solare, precum și a construit machete de mori de vânt.

Până în iunie 1661, Isaac Newton, acum adolescent, a fost acceptat la Trinity College, Cambridge. Și-a reușit studiile universitare, mai întâi plătindu-și banii prin servicii de valet, iar mai târziu, când a primit o bursă, care i-a permis să continue studiile și să finalizeze un masterat.

În timp ce studia la Cambridge, a avut norocul să fie îndrumat de un profesor inspirațional pe nume Isaac Barrow, care l-a încurajat pe Newton să exploreze interese mai largi, în afara textelor de licență. Drept urmare, a îmbrățișat noi filozofi precum Descartes și astronomi precum Galileo, într-o slujbă specifică propriei sale programe de studiu. În perioada în care studia în privat a început să descopere și să dezvolte o teorie matematică care a apărut ulterior sub numele de calcul matematic, o modalitate de a descrie universul.

La sfârșitul anului 1665, studiile sale au fost întrerupte pentru scurt timp de închiderea universității ca măsură de precauție împotriva...Marea CiumăNewton a putut să-și dedice o mare parte din timpul liber acasă, în Woolsthorpe, propriilor teorii, cum ar fi calculul matematic, legea gravitației, precum și optica.

Munca sa s-a bazat pe observații, mai degrabă decât pe simpla citire a lucrărilor academicieni anteriori. Aceasta avea să ofere fundamentul pentru multe dintre teoriile sale care aveau să-l facă mai târziu faimos în întreaga lume.

Între timp, în aprilie 1667, s-a întors la universitate și, mai târziu în acel an, a fost ales membru al facultății. Ca parte a acestei funcții, cerința era să devină hirotonit preot, însă opiniile sale neconvenționale au reprezentat un obstacol în acest sens și ulterior i s-a acordat o permisiune specială din parteaCarol al II-lea.

La începutul anilor 1670, Newton începuse să țină prelegeri despre optică, concentrându-și investigațiile asupra refracției luminii, care produceau o serie de rezultate interesante, cel mai important fiind studiul teoriei opticii, care l-a determinat pe Newton să reproiecteze telescopul folosind oglinzi în loc de lentile, pentru a crea un instrument mai productiv.

Acest telescop newtonian s-a bazat pe observațiile sale asupra refracției, care au ilustrat cum un spectru multicolor provenit de la o prismă putea fi transformat într-o lumină albă prin intermediul unei lentile și al unei a doua prisme. Resinteza luminii albe a condus la teoria culorii a lui Newton, care a oferit astfel fundamentul pentru noul său telescop.

Acest lucru a atras curând atenția colegilor oameni de știință și a fost solicitat de Societatea Regală să își împărtășească ideile. Din păcate, după ce a primit critici din partea unui coleg academician pe nume Robert Hooke, Newton s-a simțit foarte ofensat și s-a retras din dezbatere, alegând în schimb să-și urmeze ideile într-o izolare autoimpusă. Acest lucru l-a determinat pe Newton să facă descoperiri ulterioare.

Cu un caracter precum cel al lui Newton, interesele sale erau foarte variate și, până în 1679, și-a îndreptat atenția către mecanica cerească. Ca parte a acestei noi preocupări, a lucrat pe baza investigării gravitației și a efectelor pe care aceasta le-ar avea asupra orbitelor planetelor.

După câteva corespondențe și schimburi de replici cu alți oameni de știință precum John Flamsteed și Edmond Halley, nucleul ideii sale a început să prindă contur și a stat la baza celebrei sale lucrări „Principia”, publicată în 1687.

Între timp, a apărut o mare rivalitate între el și o figură binecunoscută pe nume Gottfried Leibniz. Filosoful german a căzut rapid în slujba lui Newton când a publicat o lucrare matematică care se baza pe aceleași idei la care lucrase și Newton. Amândoi investigaseră modul în care ecuațiile puteau descrie lumea și astfel s-a născut teoria calculului matematic.

Din păcate, Newton a susținut că a produs deja aceste rezultate cu câțiva ani mai devreme în teoria sa matematică, dar la acea vreme nu a reușit să publice această lucrare. Între timp, Leibniz o făcuse, iar acest lucru l-a determinat pe Newton să-și adune în grabă vechile notițe pentru a demonstra că el descoperise primul această teorie.

Cele două figuri istorice, Newton și Leibniz, împart astfel meritul pentru dezvoltarea teoriei calculului infinitezimal, care a apărut independent una de cealaltă.

Pe 5 iulie 1687, a fost publicată lucrarea „Principiile matematice ale filosofiei naturale” datorită sprijinului financiar al lui Edmond Halley. În acest text, Newton a subliniat cele trei legi universale ale mișcării care au creat principiile mecanicii clasice. Prin sublinierea relației dintre obiect și forța exercitată asupra lui, s-au putut face mulți progrese mari în industrie, contribuind la...Revoluția Industrialăși dezvoltările întreprinse de alții.

Cea mai faimoasă descoperire a lui Newton a fost conținută în acest text, definind legea gravitației universale, folosind cuvântul latin gravitas. Gravitația a fost de atunci înțeleasă și definită prin această descoperire științifică extraordinară.

„Principia” a fost o lucrare măreață, culminantă a decenii de observații, înregistrări și investigații. În total, a durat doi ani pentru a fi scrisă și a inclus numeroase teorii și principii care au stat la baza înțelegerii moderne a matematicii, fizicii și a multor altor lucruri.

El a folosit textul pentru a-și contura teoria calculului, argumentându-și astfel pretențiile împotriva marelui său rival, Leibniz. În plus, a inclus cele trei legi ale mișcării, precum și viziunea sa heliocentrică asupra Sistemului Solar. Publicația a fost, pe bună dreptate, o contribuție academică remarcabilă, care i-a adus recunoaștere internațională și i-a consolidat reputația pentru anii următori.

Mai târziu în viață, Newton a devenit interesat să ia un nou început ca figură publică în politică. În 1689 a devenit membru al Parlamentului Angliei pentru Universitatea Cambridge, când a vorbit despreRegele Iacob al II-leaîncercările lui de a recatoliciza universitatea. Cu toate acestea, odată ajuns într-o poziție politică importantă, nu a reușit să aibă un impact semnificativ.

Newton și-a îmbrățișat, de asemenea, convingerile religioase scriind numeroase tratate religioase despre simbolism, precum și diferite interpretări ale Bibliei. În acel moment însă, starea de spirit a lui Newton era fragilă și a suferit curând o cădere nervoasă după ce a suferit de epuizare.

După ce a trăit momente de furie, și-a cerut scuze unor persoane precum filosoful John Locke, pe care îl vizase, și a trecut peste acest moment întunecat din viața sa. Din fericire pentru el, a reușit să-și concentreze atenția într-o direcție mai pozitivă atunci când i s-a oferit o nouă poziție importantă, cea de director al Monetăriei Regale.

Aceasta a fost o slujbă pe care a preluat-o imediat, iar în 1700 a fost numit Maestru al Monetăriei și a păstrat-o până la moarte. Sub îndrumarea sa, Newton a supravegheat retragerea monedei vechi și a creat o bază de date pentru a se ocupa de falsuri și de cele care au produs aceste falsuri. Abordarea sa metodică s-a dovedit a fi cea mai propice pentru această sarcină și, sub conducerea sa, a lucrat la stabilizarea...Moneda britanică.

Ca om cu multiple talente, Newton și-a aplicat expertiza într-o gamă largă de domenii. După publicarea lucrării „Principia”, reputația sa fusese consolidată, atât de mult încât în 1703 a fost ales președinte al Societății Regale.

În timp ce se afla în acest rol, el și-a urmărit cu multă fervoare dușmanii academici, precum Hooke, și a rămas o figură influentă, nu doar prin propria sa muncă, ci și prin determinarea lucrărilor și publicațiilor altora.

Acesta era un om cu o misiune, încercând să-și mențină reputația și să-i proscrie pe cei cu care se certase în trecut, nimeni mai mult decât marele său rival matematic, Leibniz.

În cele din urmă, în ciuda numeroaselor sale rivalități, Newton nu a avut motive de îngrijorare. Descoperirile pe care le făcuse în știință, filozofie naturală și matematică erau remarcabile și aveau să ofere fundația pe care generațiile viitoare să o poată dezvolta.

Pe 20 martie 1727 a murit în somn, la vârsta de optzeci și patru de ani, și a fost ulterior înmormântat în Westminster Abbey. Astăzi, ca și atunci, este amintit ca un erou național, un om care a contribuit la decodificarea și demistificarea universului, schimbând pentru totdeauna modul în care generațiile viitoare priveau lumea.