$$$

 Grigore Tudor are 80 de ani și stă pe scaunul din bucătăria apartamentului cu o cameră pe care îl închiriază în Drumul Taberei. În mână ține chitanța de chirie pentru luna decembrie - 1.200 lei. Pensia lui e 2.050 lei pe lună.

După ce plătește chiria, îi rămân 850 lei pentru tot restul: facturi, mâncare, medicamente, transport. Pentru o lună întreagă.

Grigore nu închiriază din plăcere. Închiriază pentru că acum cinci ani, când a avut un accident vascular cerebral minor și a avut nevoie de bani urgenti pentru tratament, fiica lui, Laura, i-a propus o "soluție".

"Tată, vinzi apartamentul tău, îmi dai mie banii pentru investiție, iar tu stai la mine. O să ai grijă, o să fii cu familia."

Apartamentul lui Grigore din Titan valora 75.000 euro. L-a vândut. I-a dat banii Laurei. "E investiție sigură, tată. O să îți dau profit anual. Nu îți face griji."

Grigore s-a mutat la Laura și soțul ei, Marius. Au o casă cu trei camere în Bragadiru.

Primele trei luni au fost acceptabile. Apoi au început comentariile.

"Tată, chiar trebuie să lași prosopul ud în baie?"

"Tată, poți să nu mai gătești mâncare care lasă miros în toată casa?"

"Tată, televizorul e prea tare seara."

După șase luni, Marius a explodat. "Laura, nu mai pot! Tatăl tău e peste tot în casă! Nu avem intimitate! Nu putem trăi așa!"

Laura a venit la Grigore. "Tată, e dificil. Marius se plânge constant. Cred că ar fi mai bine dacă... dacă ai locui separat."

Grigore înghețase. "Separat? Dar Laura, ți-am dat banii din apartamentul meu ca să stau la tine! Mi-ai promis!"

"Știu, tată. Dar situația s-a schimbat. Nu funcționează. Îți găsim o garsonieră cu chirie. Îți plătim noi prima lună, apoi te descurci cu pensia."

"Laura, pensia mea e 2.050 lei! Chiria e 1.200! Cu ce trăiesc?"

"Te descurci cumva. Alți oameni trăiesc cu mai puțin."

"Dar BANII DIN APARTAMENTUL MEU? Laura, ți-am dat 75.000 euro!"

"Tată, banii sunt investiți. Nu pot să îi scot acum. Pierd profit."

"LAURA! Eu nu am unde să stau! Am nevoie de banii ăia înapoi!"

"Nu pot, tată. Banii sunt blocați. Îmi pare rău."

Și așa, Grigore s-a mutat într-o garsonieră cu chirie. Laura i-a plătit prima lună, apoi nimic. "Tată, am și eu cheltuieli. Te descurci tu."

Doar cei care și-au vândut casele pentru promisiuni de familie știu că există o vulnerabilitate completă - când realizezi că nu mai ai nimic al tău și ești la mila altora.

Acum, cinci ani mai târziu, Grigore încă închiriază. Laura nu i-a mai dat niciun ban înapoi. "Banii sunt investiți, tată. Când scot investiția, îți dau."

Grigore a întrebat de nenumărate ori: "Laura, unde exact sunt banii? În ce investiție?"

"E complicat, tată. Nu ai înțelege. Dar sunt în siguranță."

"Dar vreau o dovadă! Un document! Ceva!"

"Tată, nu ai încredere în mine? Sunt fiica ta!"

Și Grigore a tăcut. Pentru că ce poate face? E tatăl ei. Și nu vrea să o acuze că l-a furat.

Dar în adâncul lui, știe. Banii nu sunt în nicio investiție. Laura i-a folosit pentru ea. Pentru casă, pentru mașină, pentru vacanțe. Și acum nu vrea să recunoască.

Grigore privește chitanța de chirie și calculează. 1.200 lei chirie. 250 lei facturi (curent, gaz, apă, internet). Îi rămân 600 lei. Medicamente - 200 lei pe lună. Îi rămân 400 lei pentru mâncare și orice altceva.

400 lei pentru o lună. 13 lei pe zi pentru mâncare.

Grigore mănâncă pâine, margarină, conserve ieftine, paste. Nu cumpără carne - e prea scumpă. Nu cumpără fructe - nu încap în buget. Trăiește ca un cerșetor, în timp ce Laura trăiește în casa ei frumoasă cu banii lui.

Vecinul de peste hol, domnul Petre, un bărbat pe la 65 ani, îl vede pe Grigore mâncând pâine cu margarină la prânz.

"Nea Grigore, de ce nu mâncați ceva mai consistent? Pâine cu margarină nu e prânz."

"Nu am de unde, nea Petre. Banii nu îmi ajung."

"Dar aveți pensie..."

"După chirie și facturi, îmi rămân 400 lei pe lună. Cu asta trăiesc."

"400 lei? Dar de ce închiriați? Nu aveați apartament?"

Grigore îi povestește totul. Domnul Petre e șocat.

"Și fiica dumneavoastră nu vă dă banii înapoi?"

"Zice că sunt investiți."

"Nea Grigore, cu tot respectul - fiica dumneavoastră v-a furat. Simplu. V-a luat apartamentul și v-a aruncat."

"Nu poate să fie așa..."

"Ba da, e exact așa. Și dumneavoastră știți. Doar nu vreți să recunoașteți."

În aprilie, Grigore se îmbolnăvește grav. Pneumonie. E internat cinci zile. Laura nu vine să îl vadă. "Tată, sunt ocupată. Dar te sun!"

Sună o dată, cinci minute. "Cum te simți?" "Bine, dragă." "Super. Te sărut!"

Când Grigore e externat, nu are cine să îl ia. Laura nu poate - "am întâlnire importantă". Domnul Petre vine cu mașina și îl ia.

"Nea Grigore, de ce nu chemați fiica dumneavoastră? Ați fost în spital!"

"E ocupată."

"OCUPATĂ? Tatăl ei e în spital și ea e ocupată?"

Acasă, Grigore găsește o notă sub ușă. De la proprietar. "Domnule Tudor, vă anunț că din luna mai chiria crește la 1.400 lei. Confirmare până pe 20 aprilie."

1.400 lei. Din 2.050 lei pensie. Îi vor rămâne 650 lei după chirie. După facturi - 400 lei. Imposibil.

Grigore o sună pe Laura. "Laura, chiria crește la 1.400. Nu mai pot plăti. Am nevoie de ajutor."

"Tată, nu pot să îți dau bani în fiecare lună."

"Nu îți cer în fiecare lună! Îți cer banii din apartamentul meu! Banii pe care mi i-ai promis!"

"Tată, ți-am spus, sunt investiți. Nu pot să îi scot."

"LAURA! Trăiesc cu 400 lei pe lună! Mănânc pâine cu margarină! Am 80 de ani! NU POT TRĂI AȘA!"

"Atunci găsește o garsonieră mai ieftină."

"Nu există mai ieftin! Toate sunt 1.200-1.500 lei!"

"Nu e problema mea, tată. Eu nu te pot întreține."

"NU TE ROG SĂ MĂ ÎNTREȚII! TE ROG SĂ ÎMI DAI BANII MEI ÎNAPOI!"

"NU AM BANII! Câte ori să îți spun?"

"Unde sunt? Laura, unde sunt 75.000 euro?"

Tăcere.

"Laura? UNDE SUNT BANII?"

"I-am folosit."

"PENTRU CE?"

"Pentru casă. Am renovat. Am pus pardoseală nouă, am schimbat geamurile, am făcut terasa. Totul costă, tată."

Grigore simte cum nu mai poate respira. "Tu... tu ai luat 75.000 euro și i-ai dat pe renovări?"

"Nu doar pe renovări. Pe multe chestii. Mașină, vacanțe, școală privată pentru copii. Banii se duc, tată."

"LAURA! ĂIA ERAU BANII MEI! Pentru cazul în care am nevoie! Nu pentru renovări și vacanțe!"

"Tată, mi i-ai dat TU. Nu ți i-am cerut eu. Tu ai decis să mi-i dai."

"Pentru că mi-ai promis că am grijă de mine! Că stau la tine! Că e investiție sigură!"

"Planurile s-au schimbat. Nu pot să îți dau banii înapoi pentru că nu îi mai am. Îmi pare rău."

"Deci tu mi-ai luat tot ce aveam și acum mă lași să mor de foame într-o garsonieră cu chirie?"

"NU DRAMATIZA! Nu mori de foame! Ai pensie!"

"PENSIE CU CARE NU POT TRĂI DUPĂ CE PLĂTESC CHIRIA!"

"Atunci cere ajutor social! Mergi la primărie! Nu e responsabilitatea mea!"

Închide.

Grigore se prăbușește pe podea, plângând. 80 de ani. Fără casă. Fără bani. Cu o fiică care l-a furat și îl tratează ca pe un străin enervant.

Domnul Petre îl aude plângând și bate la ușă. Intră, îl găsește pe podea.

"Nea Grigore! Ce s-a întâmplat?"

Grigore îi spune totul. Domnul Petre e furios. "Nea Grigore, trebuie să o dați în judecată. Fiica dumneavoastră v-a furat!"

"Nu pot. E fiica mea."

"BA PUTEȚI! Și TREBUIE! Banii ăia sunt ai dumneavoastră! Legal! Ea v-a promis investiție și grijă. Nu a făcut niciuna. Asta e fraudă!"

"Nu am bani de avocat..."

"Există avocați pro bono pentru vârstnici! Vă ajut eu! Dar trebuie să o acționați!"

În următoarele săptămâni, cu ajutorul domnului Petre, Grigore merge la un centru de asistență juridică pentru vârstnici. Povestește cazul. Avocata, o femeie de 40 de ani, e șocată.

"Domnule Tudor, fiica dumneavoastră v-a comis o fraudă clară. Putem face plângere penală și civilă. Recuperăm banii."

"Dar procesul durează..."

"Da, poate dura 1-2 ani. Dar aveți șanse mari să câștigați."

"Și în timpul ăsta, eu cum trăiesc?"

"Putem cere măsuri provizorii - pensie de întreținere de la fiica dumneavoastră până se rezolvă procesul."

Grigore începe procesul. Laura e șocată când primește citația. Îl sună furioasă.

"Tată, m-ai dat în judecată? Pe MINE? Pe fiica ta?"

"Laura, vreau banii înapoi. Asta e tot."

"Ești UN MONSTRU! Te-am ajutat când ai fost bolnav! Ți-am găsit apartament! Și acum mă dai în judecată?"

"M-ai 'ajutat' luându-mi 75.000 euro și lăsându-mă să mor de foame cu chirie?"

"NU MAI AM BANII! Îi voi întoarce în rate! Dar să mă dai în judecată? Asta e ultima trădare!"

"Ultima trădare a fost când mi-ai luat casa și m-ai aruncat."

Laura închide. Nu mai vorbesc șase luni.

Procesul durează un an și jumătate. Judecătorul hotărăște în favoarea lui Grigore. Laura trebuie să îi returneze 75.000 euro sau să îi dea un apartament echivalent. Are obligația legală.

Laura face apel. Procesul continuă.

În tot timpul ăsta, Grigore trăiește cu 400 lei pe lună după chirie. Domnul Petre îl ajută cu mâncare. Alți vecini îl ajută. Străinii au mai multă milă decât fiica lui.

Acum, la 82 de ani, Grigore încă așteaptă finalul procesului. Încă închiriază. Încă trăiește cu 400 lei pe lună. Dar nu mai plânge.

Pentru că a învățat că familia nu e definită de sânge. E definită de caracter. Și că fiica lui nu are caracter.

Că poți să îți dai copiilor tot - casa, banii, viața - și ei pot să te trateze ca pe un străin de care trebuie să scape.

Că promisiunile făcute pentru a obține bani se evaporă imediat după ce banii sunt transferați.

Și că cel mai mare regret nu e că și-a vândut apartamentul. E că a crezut că fiica lui îl iubește suficient să îl protejeze. Dar ea l-a văzut doar ca pe o sursă de bani. Și odată ce banii au fost extrași, el a devenit povară de eliminat.

În garsoniera lui cu chirie, cu chitanța de 1.400 lei în mână, Grigore privește pe fereastră și realizează - nu casa l-a făcut sărac. L-a făcut sărac încrederea în persoana greșită. #fblifestyle