$$$

 ATELIERELE DE RÂIE LITERARĂ: CUM SĂ DEVII SCRIITOR ÎN 3 PAȘI RAPIZI !

EPISODUL III:

PĂCATE AMĂRÂTE, DAR CINE ȘI-AR DORI SĂ FIE AZI SCRIITOR? 

ȘI MAI ALES DE CE? O DURERE, O ÎNTRISTARE ȘI UN SUSPIN…

Introducere în patologia vocației literare

A fi scriitor, astăzi, nu mai este o carieră, ci o condamnare cu suspendare — fără beneficiul muncii în folosul comunității. 

Ești scutit de onoare, exonerat de bani și expus batjocurii publice. 

Nu scrii pentru glorie — scrii pentru a nu înnebuni, pentru a nu te sinucide, ceea ce, ironic, nu te salvează de nebunie. 

Nu ești întreținut de stat, ci de suspine. 

Nevasta te întreține... cu reproșuri, familia te ajută... să regreți, iar neamurile abia așteaptă să le lași ceva în testament: manuscrisul plin de ștersături.

DE LA „ARTIST AL POPORULUI” LA „MURITOR DE FOAME CU BLOG”

Pe vremuri, partidul turna ideologie cu polonicul și decora scriitorii cu titluri grave, respectate și bănoase — „Artist al Poporului”, „Erou Cultural”. 

Azi, dacă zici că ești scriitor, ți se cere QR code-ul la pupat papucul puternicilor zilei. 

Dacă te întreabă lumea ce faci, nu poți zice că lucrezi, ci că „lucrezi la ceva”. 

Un roman. 

Din 2011.

Nu-l citește nimeni, dar tu îl corectezi la infinit ca un chirurg emoțional operând pe hoituri narative.

BIȘTARII, MUIERILE ȘI GLORIA: UN TRIPTIC FĂRĂ PÂNZĂ

Scriitorul modern n-are biștari, muieri sau faimă. 

Canci biștari — nici măcar pentru un cafelutz în oraș. 

Nexam muieri — decât eventual în pagina eternului manuscris. 

Nula la nulata faimă — cel mult o recenzie rătăcită pe Goodreads, de la un cont anonim cu poza unui pește mort. 

Reputația e ca o alifie uitată în dulap: știm că ajută, dar n-o mai folosim.

MOARTEA UNUI SCRIITOR, ULTIMUL ACT LITERAR

CE CONTEAZĂ CUM TRĂIEȘTE UN SCRIITOR? 

„Dimitrie Stelaru și-a înscenat moartea la 23 de ani, în 1940. „Se deschid liste de subscripție pentru înmormântare, Banca Națională oferă 2000 de lei”. Stelaru moare de-a binelea abia peste 30 de ani.” Genial, Stelaru ! Un adevărat artist !

CONTEAZĂ CUM MOARE !

Pe budă ca Virgil Mazilescu.

De vomă ca Marin Preda, care s-a înecat cu propriul fluid în timpul somnului.

Călcat de tramvai ca Nicolae Labiș.

De-a-n boulea ca Alexandru Davila: „La 15 aprilie 1915, din motive necunoscute, un servitor îi înfige dramaturgului un pumnal în tâmplă, în timpul somnului. Victima își revine din comă și mai trăiește 14 ani, paralizat, într-un cărucior cu rotile”.

De cuțit ca Ion Stratan care s-a sinucis cu un obiect ascuțit-tăietor conform raportului organelor.

Împușcat în cap în buda universității din Chicago precum Ioan Petru Culianu.

Împușcat (auto...nu ca victimă a geloziei) precum Dimitrie Anghel „în regiunea anterioară stângă a toracelui, la nivelul celui de-al treilea spațiu intercostal”, cu un revolver Browning de calibru mic. În prealabil poetul descărcase revolverul în soția lui, Natalia Negru. Femeia a supraviețuit. De-a dracului !

De glonț precum Cora Irineu care s-a împușcat (din dragoste, depresie sau și-și sau de nebună ce era) și Urmuz care s-a împușcat în cap într-un boschet de pe Kiseleff.

De otravă ca Ienăchiță Văcărescu care a murit otrăvit de fostul și viitorul domnitor Alexandru Moruzi, căruia îi pusese coarne și îi dedicase versuri batjocoritoare.

De sărăcie lucie precum Dimitrie Bolintineanu la Ospiciul Pantelimon, unde o notă consemna sec: „Dimitrie Bolintineanu, fost Ministru de Culte, intrat fără haine”.

Nebun ca Grigore Alexandrescu.

Înecat în mare ca Dan Deșliu.

De ciumă bubonică ca Bucura Dumbravă în Port Said, pe când se întorcea de la un congres de teosofie în India. Escaladase gheţarul La Buée din Mont Blanc, fiind prima femeie care a urcat pe vârful Omu din Bucegi. Și la ce i-a folosit ?

Asfixiat de gazele de la aragaz ca Grigore Hagiu, în timpul unei ierni cumplite din ultimul deceniu comunist.

Monoxid de carbon ca Laurențiu Ulici intoxicat accidental pe când se afla în campanie electorală.

Pe scenă precum Ioan Alexandru, în timpul unei predici intitulată „Iisus, speranța României” la Casa de Cultură a Sindicatelor din Arad, unde însoțise o delegație de evanghelici americani. 

Awesome, Jesus !

Defenestrare precum Ilarie Chendi care s-a aruncat pe geam de la etajul al doilea al ospiciului unde se afla internat cu diagnosticul de paralizie generală și neurastenie encefalică.

Înghețat în zăpadă ca Nicolae Velea, fiind beat mangă. 

De cutremur precum A.E. Baconsky, Alexandru Ivasiuc, Veronica Porumbacu.

Sugrumat ca Stolnicul Constantin Cantacuzino, la Stambul, din ordinul sultanului.

Descăpățânare precum Miron Costin, la ordinul domnitorului Constantin Cantemir, tatăl analfabet al lui Dimitrie.

De diabet precum Dimitrie Cantemir.

De „neoplasm al coloanei vertebrale, boală hipertonică, miocardiopatie cronică, tromboflebită recidivantă, tulburări paroxistice de ritm cardiac, bronho-pneumonie”, ca Blaga, un campion și în translația în planul astral !

De Alzheimer precum Cioran.

De ciroză hepatică ca George Călinescu.

De cancer la ficat precum Vasile Alecsandri, Ion Barbu și Ion Caraion.

De ocluzie intestinală ca George Bacovia.

De dalac precum Ion Păun-Pincio.

În timpul unei operații pe cord deschis precum Florența Albu.

De infarct ca I.L. Caragiale, „suferea de arteroscleroză și de o gravă malformație a inimii”.

De congestie cerebrală precum Mateiu I. Caragiale.

De stop cardiac – Eta Boeriu..

De tuberculoză precum Nicolae Bălcescu, Panait Cerna, Traian Demetrescu, Iulia Hasdeu, D. Iacobescu, Ștefan Petică, Alecu Russo, Alexandru Sahia. Tebeciștii au fost o echipă fruntașă, de șoc ! Liga lu bacilu’ Koch !

De mal de vivre precum Veronica Micle care s-a sinucis cu arsenic și Alexandru Odobescu care s-a sinucis din dragoste, cu laudanum, fiind dependent de morfină sau cu un opiaceu ca Daniil Scavinschi („Daniil cel trist și mic”, cum îi zicea Eminescu în Epigonii) care s-a sinucis după ce își pierduse, în urma tratamentului cu mercur pentru siflis terțiar, mustățile enorme de care era teribil de mândru.

Înecat în lacrimi sau în chiuveta debordînd de farfurii murdar. 

Spânzurat de metafore. 

Împușcat în plin refren. 

Cu dânsa-ntrânsa — și dânsa era o metaforă. 

Nu era metaforă în cazul nemuritorului Maiestru și Artist Al Poporului, tov. Mihail Sadoveanu, care priapic-satiriazic fiind, și-a dat duhul, nu după o lungă și grea suferință ca restul tovarășilor cu importante funcții de partid și de stat, ci subit cu dânsa-ntrânsa, pe fondul supradozei de cantaridă !

Ce moarte apoteotică, ce sfârșit glorios în erecție proletară, ce exitus eroic de-a dreptul realist-socialist !

Tragic, da, dar cu potențial editorial. 

Lectură obligatorie: volumul lui Aurel Sasu, „Cum mor scriitorii români”, Casa Cărții de Știință, 2017, 304 pag.,

Posteritatea, între ciori și orfelinate : „OF, OF, TANȚO, MOR ȘI SUNT MARE SCRIITOR !”

Pentru ce scrii? 

Pentru un bust cu ochi de sticlă, așezat într-un scuar în care ciorile fac yoga găinățându-se pe scăfîrlia ta? 

Pentru o aleea între blocurile din Zăbrăuți care să-ți poarte numele, dar e mereu în rebordurare ? 

Pentru un orfelinat rural unde puradeii silabisesc Harry Potter, dar pe tine nemuritorul te uită în raftul cu praf ?

În vremurile noastre, băieții de băieți și fetele de fete — tineri cu sprânceana sus și bicepsul tonifiat din selfie-uri — nu mai visează să scrie romanul vieții, ci să fie romanul vieții altora, în trei stories și două reels pe zi.

INFLUIENSĂREALA E NOUL TALENT !

Cine mai scrie metafore când poate monetiza o trapanea sponsorizată? 

Influiencerul e noul scriitor — doar că, în loc de cuvinte, lucrează cu engagement și în loc de fraze, cu rate carduri. 

Nu trebuie să convingi editura, ci algoritmul. 

Follower-ul este noul cititor — cere puțin, dar judecă mult și prost.

ANTRENOR ÎN PROGRAMAREA NEURO-LINGVISTICĂ A MIDINETELOR FRIGID-BOVARICE?

Da, există. 

Sunt maeștri în seducția pseudo-științifică, antrenează aspirante la statutul de „femeie de succes care a citit doar titlul cărților de dezvoltare personală”. 

Acești guru ai sinapselor din silicon promit revelații interioare pentru doar 399 lei pe lună — reducere, dacă vii cu prietena.

TED TALKS ȘI MANTRA DE PREZENTARE:

„Bună, sunt Sexy Anyella, am supraviețuit unei despărțiri...de un regiment ... și acum predau despre cum să devii CEO-ul propriei tale tristeți.”

Aplauze. Lacrimi. 

Sponsorizare de la un brand vegan care produce carne de tun pe bază de conștiință. 

Singurul produs românesc încă solicitat la export.

Star de manele și trapanele – poiezia de mahala

În timp ce poetul scrie vers alb, trapanelistul scrie vers cu euro.

 

Rima e simplă, mesajul e clar, beat-ul e de neoprit. 

Cultura? Se numește „conținut urban”. 

Etalonul estetic e numărul de boxe din portbagaj. 

Se vorbește despre biștari, muieri, combinații... exact ce nu are scriitorul.

Combinatori și traficanți de influență la stat

Ei nu au talent literar, dar au talent administrativ. 

Știu să jongleze cu funcții, să editeze bugete și să publice în Monitorul Oficial. 

Scriitorul scrie cu speranță, ei scriu cu Pixul ăla bun, cu cerneală diplomatică. La ei, cuvântul nu creează lume — creează parandărături.

Și-atunci te întrebi: pentru ce să scrii ? Pentru cine ? Pentru milioane de analfabeți ?

Pentru ce să te zbați între metafore, idei, formă și conținut — când lumea aleargă spre formă fără conținut?

SCRIITORUL E UN DON QUIJOTE ÎNTR-O EPOCĂ DE TIKTOK. 

Scrie contra morilor de vânt... dar vântul e controlat de algoritm.

Concluzia? 

Nu e una. E o bâlbă existențială.

Scriitorul nu trăiește. Se târăște poetic. 

Nu câștigă. Conjugă verbe triste. 

Nu cucerește. Se retrage în metafore. 

Și totuși scrie, pentru că n-a găsit alt mod de a protesta contra tăcerii.

VA URMA !