$$$

 În secolul XXI, guvernul Marii Britanii găsește o modalitate care permite călătoria în timp, creându-se Ministerul Timpului. 

Ei, nu chiar guvernul, cercetătorii britanici, savanți remarcabili, sub conducerea și coordonarea înțeleaptă a guvernului britanic și bineînțeles din banii poporului care din moși-strămoși năzuia să zburde prin timp. Visul de aur al națiunii britanice !

Cam așa se întrevede „viitorul radios” al luptei cu birocrația, înființându-se noi și noi ministere, precum în Brazilia, unde există (exista)...chiar un „Minister al Debirocratizării” ! Din 1979 ! 

Desființat după mai puțin de zece ani, pentru că nimeni niciunde n-a reușit să reducă măcar hârțogăria, flagelul speciei umane.

Ministerul Timpului salvează mai multe figuri istorice și le aduce în prezent; aleg în mod special oameni care au murit în liniile lor temporale originale pentru a evita perturbarea trecutului și afectarea prezentului. 

De ce ? Nu se precizează ! Dar să nu anticipăm, există un motiv !

Funcționarii ministeriali se referă la acești „refugiați ai timpului” (de fapt, călători temporali din trecut), ca fiind „expatriați”, de exemplu locotenentul Thomas Cardingham, extras din Bătălia de la Naseby (1645); Margaret „Maggie” Kemble, extrasă din perioada Marii Ciume de la Londra (1665), Anne Spencer, extrasă din perioada Revoluției Franceze (1793), căpitanul Arthur Reginald-Smyth, extras din Bătălia de la Somme (1916).

Fiecărui „expatriat” i se atribuie o „punte”, un angajat care îi va învăța despre lumea modernă.

În viitorul apropiat, unei funcționare publice nemulțumite de cariera sa i se oferă un post bine plătit într-o instituție guvernamentală nouă, misterioasă, care aduce „expați“ din diverse epoci istorice pentru a testa limitele călătoriei în timp.

„Oricine s‑a uitat vreodată la un film cu călătorii în timp, a citit vreo carte cu călătorii în timp ori s‑a pierdut, într‑un mijloc de transport public întârziat, în considerații asupra conceptului de călătorie în timp va ști că în momentul în care începi să te gândești la fizica lui ai călcat în rahat. 

Cum funcționează? Cum e posibil să funcționeze? 

Exist simultan la începutul și la sfârșitul acestei relatări, care e și ea un fel de călătorie în timp, și sunt aici ca să‑ți spun: nu‑ți face griji. 

Tot ce trebuie să știi e că în viitorul apropiat guvernul britanic a dezvoltat modalități de a călători prin timp, fără să fi apucat totuși să le aplice în practică.

Pentru a evita haosul inerent schimbării cursului istoriei – dacă „istoria“ s‑ar considera o narațiune coerentă și cronologic singulară, altă mizerie –, s‑a căzut de acord că va fi necesar să fie extrase persoane din teatre de război istorice, dezastre naturale și epidemii.

 

Acești „expatriați” în secolul al douăzeci și unulea ar fi decedat oricum în propria linie temporală. 

Scoaterea lor din trecut nu ar fi trebuit să aibă impact asupra viitorului.

Nimeni nu avea idee ce poate face călătoria prin timp unui corp uman. 

Așa că al doilea motiv pentru care devenise important culesul unor indivizi care ar fi murit altminteri în timpul lor era că se putea foarte bine să moară într‑al nostru, ca peștii de apă adâncă scoși pe plajă. 

Poate că sistemul nervos uman nu reușește să îndure mai mult de o epocă.

 Dacă se alegeau cu echivalentul temporal al bolii de decompresie și se făceau băltoace gelatinoase, cenușiu cu roz, într‑un laborator de‑al Ministerului, măcar nu era vorba, statistic vorbind, despre omucidere.

Presupunând că „expații“ supraviețuiau, asta însemna că sunt persoane, un nivel de complicație suplimentar. 

Când ai de‑a face cu refugiați, îndeosebi în masă, e mai bine să nu te gândești la ei ca la niște persoane. 

Dă hârțogăria peste cap. 

Dar indiferent de asta, când „expații” erau priviți din perspectiva drepturilor omului, întruneau criteriile Departamentului de Migrație pentru solicitanții de azil. 

Ar fi fost insuficient, din perspectivă etică, să iei în considerare exclusiv efectele fiziologice ale călătoriei în timp.

 

Ca să știm dacă se pot cu adevărat adapta la viitor, era necesar ca „expații” să trăiască în el, monitorizați de un însoțitor cu normă întreagă, adică, a ieșit la iveală, tocmai postul pentru care trecusem cu succes interviul. 

Ne numeau „punți”, cel mai probabil fiindcă termenul „asistent“ se găsea sub nivelul nostru de salarizare.

Din secolul al nouăsprezecelea, limba bătuse ceva drum. 

„Simțitor“ a însemnat „rezonabil“ cândva. 

„Gay“ a avut odată sensul de „voios“. 

„Azil de lunatici“ și „azil politic“ folosesc același „azil“, în sensul de bază: spațiu inviolabil de refugiu și siguranță.

Ni s‑a spus că îi aducem pe „expați” la loc sigur. Am refuzat să vedem sângele și părul de pe dușumeaua casei de nebuni.” – Kaliane Bradley

Trecutul întâlnește viitorul. Un deget întâlnește un trăgaci. Începutul întâlnește sfârșitul.

Rolul ei este să funcționeze ca „punte“: să conviețuiască, să-l asiste și să-l monitorizeze pe expatul cunoscut drept „1847“ – comandorul Graham Gore. 

Din punct de vedere istoric, comandorul Gore a murit în nefericita expediție a lui Sir John Franklin în Arctica; prin urmare, este puțin derutat când se trezește înconjurat de concepte stranii precum „mașină de spălat“, „Spotify“ și „prăbușirea Imperiului Britanic“. 

Cu o poftă nemărginită de descoperire și o țigară mereu între degete, se adaptează rapid, iar în cursul unei veri lungi și fierbinți, Graham și puntea lui trec de la stânjeneală la o prietenie sinceră, apoi la ceva mai mult.

Când însă adevăratul scop al proiectului care i-a adus împreună începe să iasă la iveală, Gore și „puntea” lui sunt siliți să-și înfrunte alegerile din trecut și viitorurile imaginate. 

Cum poți sfida istoria când istoria trăiește în casa ta?

Ministerul Timpului va deveni o organizație fascistă care dorește dominația globală și contribuie la o serie de catastrofe soldate cu miliarde de morți și care-și trimite spionii și agenții în trecut pentru a modifica linia temporală. 

Personajele din viitor interacționează pentru a împiedica Ministerul Timpului să distrugă linia lor temporală, lumea lor fiind fără resurse, atmosfera otrăvită de testele cu arme chimice, iar totul se întâmplă din cauza luptei Ministerului Timpului pentru putere globală și fabricarea de noi și noi arme. 

Și atunci ce rămâne de făcut pentru a lupta împotriva imperialismului, înarmării furibunde, paranoiei inerente unui viitor stat totalitar, flagelului birocrației și conflictului intercultural ? 

O narațiune originală și amuzantă, conținând o fuziune de idei și genuri literare, „Ministerul Timpului” este o explorare ingenioasă a naturii puterii și a felului în care dragostea poate schimba totul.

„Cu un ritm narativ fără cusur și o amestecare îndrăzneață a genurilor, cartea de debut a lui Kaliane Bradley este simultan un thriller de spionaj, o poveste despre călătoria în timp și una de dragoste, abordând în paralel subiecte precum schimbările climatice, imperialismul, doliul și povara istoriei... 

Amuzant, isteț și extrem de ușor de citit, romanul lui Bradley este și tulburător și subtil, un thriller SF plin de întrebări despre modul în care trăim atât acum, cât și în cadrul larg al istoriei umane.“ 

„Scriitura lui Kaliane Bradley este clară și stilată, dialogurile sunt seci și însuflețite; chestiunile serioase ale dragostei și mortalității sunt învelite în umor, dar niciodată vălul nu este prea gros... Dacă v-au plăcut „Soția călătorului în timp” a lui Audrey Niffenegger sau „Mâine, mâine, poate mâine” de Gabrielle Zevin, „Ministerul Timpului” e alegerea perfectă. 

În plus, este și un excepțional roman de aventuri, răsturnările de situație de la sfârșit sunt perfect calibrate. Nu așteptați să apară serialul de televiziune. Deschideți cartea aceasta, și veți vedea cum timpul poate să dispară.“ 

„Ministerul Timpului” dă impresia unui roman care a fost scris spre delectarea cititorului, însă este genul de lectură de vacanță care îndeamnă și la reflecție serioasă... 

Lăsați-vă purtați de valurile acestei cărți, și ele vă vor duce departe. Este foarte inteligentă; este foarte absurdă; iar umorul evident nu ascunde niciodată complet anvergura spectaculoasă, nebunească a ideilor autoarei.“ - The Guardian

„Cartea lui Kaliane Bradley este excepțională fiindcă încalcă nu atât legile fizicii, cât limitele genului literar. Să ne imaginăm că „Soția călătorului în timp” ar avea o aventură cu „Un gentleman la Moscova”... Ne-ar trebui un condensator de flux alimentat cu energie nucleară ca să generăm mai multă carismă decât Gore... Dialogurile lui glumețe cu naratoarea fac să sară scântei din pagină...“ - The Washington Post

„Ministerul Timpului” (The Ministry of Time, 2024); Traducere de Bogdan Perdivară

Editura Litera, 2024

KALIANE BRADLEY, scriitoare și redactoare britanică, trăiește la Londra. 

Proza ei scurtă a apărut, printre altele, în Electric Literature, Catapult, Somesuch Stories și The Willowherb Review. 

A câștigat în 2022 Premiul pentru Povestire al Harper’s Bazaar și Premiul pentru Povestire V.S. Pritchett. 

„Ministerul Timpului” (The Ministry of Time, 2024) este primul ei roman.