$$$

 „Sunt voci care nu exprimă numai frumosul muzical, minunea veche și cu toate astea mereu nouă a cântecului, ci ceva mai mult: exprimă sufletul unui loc și al unui timp. Așa a fost vocea Mariei Tănase. Când cânta ea, parcă plângea un violoncel cu strunele de mătase.”

— Constantin Nottara

🌹 Supranumită „Pasărea Măiastră a muzicii românești”, „Edith Piaf a României”, „Privighetoarea cântecului popular”, ori simplu „Mitul Maria Tănase”, ea a rămas un fenomen unic, o artistă care a întruchipat, prin glasul și trăirea ei, sufletul românesc.

Maria Tănase a trăit și a cântat cu o pasiune inegalabilă, după propriile reguli, cu sinceritatea și focul unui destin predestinat scenei.

În primăvara anului 1963, aflată în turneu la Hunedoara alături de Tarafului Gorjului, Maria Tănase s-a simțit rău pe scenă. Diagnosticul primit după analize a fost nemilos: cancer pulmonar.

Simțindu-și sfârșitul aproape, artista și-a dictat testamentul cu o luciditate cutremurătoare. Și-a rugat nepoții să nu fumeze niciodată și a cerut să nu i se transforme înmormântarea într-o „mascaradă”. A dorit doar simplitate și demnitate: o cămașă albă de mătase, rochia de pichet alb, ciorapi albi și o pernă cu petale de trandafir.

„După moarte, corpul nescăldat, numai șters cu alcool, să fie la dispoziția medicilor, dacă vor considera că este cazul.”

Pe 22 iunie 1963, la ora 14:10, la Spitalul Fundeni, Maria Tănase a trecut la Domnul. România întreagă a intrat în doliu: trupul neînsuflețit al artistei a fost depus la Teatrul de Revistă, iar mii și mii de oameni, cu flori și lacrimi, au condus-o pe ultimul drum spre Cimitirul Bellu.

Dincolo de testamentul simplu, Maria Tănase a mai lăsat o ultimă dorință: ca după moartea ei să fie construită o fântână „pe un drum secetos, dornic de apă, pentru ca drumeții să își potolească setea.

🌹 Maria Tănase nu a fost doar o voce. A fost un simbol, o flacără și un ecou veșnic al sufletului românesc.