$$$

 DE CE ESTE IMPORTANT STUDIUL LUI EUGEN STANCU „ENGINEERING THE HUMAN SOUL. SCIENCE FICTION IN COMMUNIST ROMANIA, 1955–1989” (2010)

REABILITAREA UNUI GEN MARGINALIZAT: LITERATURA SF DIN ROMÂNIA COMUNISTĂ

Într-un peisaj cultural în care SF-ul a fost mult timp marginalizat, studiul lui Eugen Stancu apare ca o operă de pionierat, un act de reparație istorică și intelectuală. 

În contextul postcomunist al reevaluării memoriei culturale și al recuperării unor zone ignorate ale literaturii române, studiul lui Eugen Stancu, „Engineering the Human Soul. Science Fiction in Communist Romania, 1955–1989” (2010), reprezintă o contribuție singulară și indispensabilă. 

Lucrarea sa transcende abordările literaturizante și estetizante ale criticii tradiționale, respectiv abordările veleitar-semidocte jucăuș-nostalgice ale rămășițelor fandomului din perioada comunistă, propunând o investigație istorico-culturală interdisciplinară, fundamentată metodologic, asupra unui gen considerat adesea periferic și lipsit de legitimitate artistică: „literatura științifico-fantastică” în regimul comunist. 

„Engineering the Human Soul” nu este doar o teză academică; este o inițiativă temerară care traversează granițele dintre istorie, literatură și sociologie, oferind o radiografie lucidă și lipsită de patetism a unui registru narativ utilizat ca vehicul ideologic și pedagogic în perioada dictaturii comuniste.

Contextul istoric și rolul ideologic al literaturii SF

Eugen Stancu integrează SF-ul românesc într-un cadru istoric riguros, arătând că „literatura științifico-fantastică” (naucino-fantasticeskaia literatura) a fost importată din spațiul sovietic ca instrument ideologic, destinat educării „omului nou”. 

Așa cum afirmă autorul:

„În România comunistă, literatura SF a fost un mijloc pedagogic activ și un vehicul propagandistic pentru proiectul antropologic al regimului.”

Inițial adresată copiilor și adolescenților, literatura SF a servit ca o formă de popularizare a științei sovietic-comuniste și de legitimare a promisiunii utopice a sistemului totalitar, în care știința și tehnologia urmau să modeleze perfect sufletul uman. 

Eugen Stancu examinează acest aspect în paralel cu transformările ideologice și sociale, oferind o contextualizare profundă care lipsea în critica literară postbelică.

Cadrul instituțional și mecanismele de circulație a literaturii

Studiul acordă o atenție deosebită infrastructurii culturale în care a circulat literatura SF, incluzând:

- Editurile (Tineretului, Albatros) și publicațiile specializate precum Colecția „Povestiri științifico-fantastice”, Almanahul Anticipația, sau fanzinele locale;

- Cenzura și metodele subtile de ajustare ideologică a textelor;

- Tirajele și distribuția: indicatori esențiali pentru a înțelege audiența și receptarea genului.

În analiza sa, Eugen Stancu subliniază importanța „cenaclurilor SF”, ca rețele de difuzare, medii semi-oficiale care permiteau exprimarea unor idei marginale sau alternative într-un spațiu cultural rigid controlat. 

SF-ul, deși strict controlat și reglementat, a evoluat ca spațiu de „libertate relativă” pentru tineri, oferind o formă de evadare din discursul oficial.

Discursul literar și funcția socială

Evocând teoria lui Raymond Williams despre cultura emergentă, Eugen Stancu evită criteriile estetice convenționale și preferă o lectură socio-discursivă a textelor SF. 

Eugen Stancu susține că:

„Deși critica le considera ca fiind lipsite de valoare literară, textele SF pot fi recuperate ca surse documentare pentru analiza imaginarului social al epocii.”

Astfel, narațiunile SF devin instrumente pentru a studia anxietățile, speranțele și mecanismele de adaptare ale societății comuniste, mai ales în rândul tineretului. 

Exemplele emblematice sunt „Aporisticon” de Mihail Grămescu, și „Planetarium” de Cristian Tudor Popescu, în care se pot regăsi atât ecouri ale propagandei, cât și aluzii la neliniști existențiale și la alienarea resimțită de tinerii acelei epoci.

Comunitatea SF ca fenomen cultural

Un merit major al lucrării constă în investigarea comunității SF — cititori, fani, autori, și editori — ca expresie a unei subculturi marginale, dar dinamice. 

Prin interviuri și cercetare orală, Stancu reconstruiește o rețea de socializare și auto-exprimare care depășea controlul politic, devenind o platformă pentru imaginarul alternativ. 

Astfel, SF-ul românesc nu doar reproducea ideologia oficială, ci o și negocia, o ironiza sau o submina.

În răspăr cu filologia decorativă

Majoritatea abordărilor românești asupra SF-ului comunist sunt tributare unei estetici livresco-filologizante, captivă în grilele canonice ale literaturii „mari”. 

Criticii au evitat să se aplece asupra „paraliteraturii de uz propagandistic”, considerând-o estetic irelevantă. 

Eugen Stancu refuză această condescendență academică și tratează SF-ul românesc din perspectivă socio-istorică, relevând funcția sa formativă și politică, nu doar valoarea estetică, atât cât a existat.

Nu încearcă să înfrumusețeze SF-ul și realitatea epocii cu reverii geriatric-lacrimale, așa cum o fac nostalgicii surescitați ai fandomului septua-octogenar, ci oferă o analiză sobru contextualizată, cu instrumente metodologice clare și specializate, fiind o abordare interdisciplinară, riguroasă și inovatoare

Studiul său examinează:

- Contextul politic și ideologic: dictatura comunistă a instrumentalizat literatura SF ca vehicul pentru proiectul antropologic al „omului nou”.

- Structurile instituționale: rețelele de publicații, mecanismele de cenzură și finanțare, circulația textelor și mediul editorial.

- Comunitatea SF: o microcultură de lectură și socializare, adesea mai liberă decât literatura „oficială”.

- Discursul literar fără estetism găunos: o lectură pragmatică a textelor, axată pe mesajul transmis și pe funcția socială.

Este un efort de recuperare istorică care oferă o alternativă criticii esteticizante sau adoratorilor de clișee, printr-un demers științific matur și bine fundamentat, care nu se mulțumește cu generalități sau evocări sentimentaloide.

 O contribuție indispensabilă în istoriografia literaturii române

„Engineering the Human Soul” este mai mult decât o teză de doctorat — este un instrument critic și istoric care oferă:

- o mapare riguroasă a unei zone ignorate a culturii române;

- o contrapondere la retorica nostalgică, semidoctă sau esteticizantă;

- o fereastră către modul în care literatura se intersectează cu pedagogia, propaganda și cultura de masă.

De ce contează acest studiu ?

Această lucrare stabilește SF-ul românesc din perioada totalitarismului ca un spațiu relevant de investigare istorică, contribuind la înțelegerea culturii tineretului sub comunism, la cartografierea strategiilor de propagandă culturală, la valorificarea istoriei orale și a memoriei colective prin intermediul cercetării comunităților SF.

Într-un climat intelectual dominat de veleitarism, amatorism, și autosuficiență, unde analizele sunt fie estetizante, fie nostalgic-uteciste, studiul lui Eugen Stancu, „Engineering the Human Soul”, ridică ștacheta cercetării academice și oferă o lectură fundamentală pentru înțelegerea nu doar a literaturii SF, ci a dinamicii culturale românești în epoca totalitarismului, fiind o lucrare de referință care ar trebui citită, discutată și inclusă în bibliografiile fundamentale ale studiilor literare și istorice postbelice.

Un aspect esențial ce nu poate fi trecut cu vederea este necesitatea absolută ca lucrarea „Engineering the Human Soul. Science Fiction in Communist Romania, 1955–1989”, să fie tradusă în limba română și pusă la dispoziția publicului autohton. 

Într-un peisaj cultural și academic în care studiile de istorie intelectuală aplicată sunt încă rare, această cercetare oferă o perspectivă unică asupra intersecției dintre literatură, propagandă și formarea identităților colective sub dictatura comunistă.

În prezent, accesul la lucrare este limitat de faptul că a fost publicată doar în limba engleză, într-un mediu academic internațional. 

Prima versiune a cercetării lui Eugen Stancu, „Politics and Science Fiction: Science Fiction in Communist Romania 1955–1974”, apărută în 2008 la VDM Verlag, a beneficiat de o circulație editorială restrânsă, rămânând în mare parte necunoscută publicului român. 

Traducerea studiului în limba română ar democratiza accesul la un corpus de informații indispensabil pentru cercetătorii români, ar permite integrarea studiului în curricula universitară de istorie, literatură și studii culturale, ar oferi fandomului SF autohton o lectură clară, neidealizată, lipsită de nostalgii bovin-lacrimale.

Mai mult decât atât, în lipsa unei ediții românești, lucrarea riscă să rămână prizoniera unui spațiu de specialitate academic internațional, fiind inaccesibilă tocmai celor direct vizati: cititorii și fanii SF români interesați de reevaluarea trecutului cultural recent. 

După cum remarca însuși autorul în prefața sa, „literature needs to be seen not only as art but also as a reflection and product of power.”

Publicarea acestei lucrări în română nu este un gest editorial — este o necesitate culturală.

EUGEN STANCU, născut în Turnu Măgurele la 6 iulie 1978, este doctor în istorie. 

A studiat la Universitatea din Bucureşti, la Central European University din Budapesta și la Lincoln College, Oxford. 

A publicat „Politics and Science Fiction: Science Fiction in Communist Romania 1955-1974” (VDM Verlag, 2008). 

Teza sa de doctorat la Central European University (2010) se intitulează „„ENGINEERING THE HUMAN SOUL SCIENCE FICTION IN COMMUNIST ROMANIA 1955-1989”.

A editat împreună cu Richard McMahon şi Hanna Orsolya Vincze, „Cultures of Communication: New Historical Perspectives”, număr special al European Review of History (Routledge, 2009). 

A publicat în 2012, volumul „Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia”, la Editura Humanitas.

A tradus „Crearea Europei de Est: de la preistorie la postcomunism” de Philip Longworth (Curtea Veche, 2002). 

Este director executiv al Asociaţiei Eurocentrica, profesor asociat la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti şi editor LaPunkt.ro.