$$$

 NICI PE MARTE NU SCĂPAȚI DE DICTATURA PROLETARIATULUI !

MARȚIENI CU MUSTAȚĂ STALINISTĂ ȘI ȚĂCĂLIE LENINISTĂ: 

SF-UL BOLȘEVIC SAU CUM SĂ CUCEREȘTI UNIVERSUL CU PLANURI CINCINALE

„Lenin era preocupat de SF, în special de poveștile despre Marte: Genialul Învățător al Popoarelor citise cărțile lui Lowell, și l-a încurajat pe Aleksandr Bogdanov să scrie cele două romane marțiene, criticând în același timp tehnocratismul celui de-al doilea” – Darko Suvin

Într-un colț prăfuit al bibliotecii literaturii științifico-fantastice, între un manual de dialectică marxist-leninistă și o broșură despre cum să iubești partidul mai mult decât familia, se află două bijuterii literare care strălucesc ca o stea roșie pe cerul ficțiunii SF de tip sovietic, minunata „literatură științifico-fantastică”: 

„Steaua Roșnie” (Krasnaia Zviozda, 1908) și „Inginerul Menni” (Injinior Menni, 1913), sunt primele romane SF bolșevice, semnate de Aleksandr Bogdanov – filosof, medic, transfuzionist amator și, aparent, aspirant la titlul de Frankenstein al revoluției bolșevice.

Aceste două romane nu sunt doar curiozități literare. 

Ele reprezintă piatra de temelie a literaturii științifico-fantastice bolșevice/sovietice – un gen care pretindea că visează la stele, rezultând planificare centralizată pe orbită. 

În cele două romane SF „marțiene”, „Steaua Roșie” și „Inginerul Menni”, Aleksandr Bogdanov nu s-a mulțumit să inventeze o utopie bolșevică cu antene și energie atomică. 

Nu, el a mers mai departe, imaginând un viitor în care proletarii din toate galaxiile, eliberați de exploatarea capitalistă (și probabil de simțul ridicolului), se unesc într-o „brigadă fiziologică” — un detașament de șoc în care membrii își fac schimb de sânge la fel de regulat cum făceau schimb de lozinci. 

Rejuvenare prin transfuzie, fraternitate prin hemoglobină, revoluție bolșevică prin eritrocite !

Dar Bogdanov nu era doar un visător cu capul în nori și picioarele pe Marte. 

Nu, el chiar a încercat să pună în practică această viziune. 

A lucrat neobosit pentru a populariza ideea, transformând-o din metaforă literară în procedură medicală. 

A făcut experimente pe el însuși, pe studenți, pe colegi — probabil și pe câțiva marțieni imaginari — în speranța că va crea o societate în care sângele circulă nu doar prin vene, ci și prin idealurile bolșevice.

Din fericire, ultimul experiment l-a trimis direct în utopia proletar-eternă, fără bilet de întoarcere.

Așadar, dacă vi se pare că literatura SF sovietică e doar despre nave spațiale și planuri cincinale pe orbită, să știți că e mult mai profundă: 

e despre cum să construiești o societate perfectă cu ajutorul unor pungi de sânge și mult entuziasm și vampirism ideologic !

După 1945, acest model a fost exportat cu entuziasm în toate țările invadate și comunizate din Europa de Est, unde literatura științifico-fantastică a devenit un vehicul pentru utopii controlate, cosmonave cu ideologie la bord și extratereștri care citeau operele complete ale lui tavarișci Stalin în traducere simultană.

Bogdanov, născut Aleksandr Malinovski, rivalul lui Lenin, a fost mai radical decât Lenin, ceea ce în sine e o performanță demnă de un premiu Nobel pentru exces ideologic. 

După ce a fost expulzat din partid (probabil pentru că era prea utopic chiar și pentru bolșevici), s-a refugiat pe insula Capri, unde a fondat o școală pentru muncitori – un fel de Hogwarts proletar, dar fără magie, doar cu Marxism și ceai tare. Rusesc !

Dar să revenim la literatura științifico-fantastică !

„Steaua Roșie” ne prezintă un revoluționar rus jigărit și obosit (și cine n-ar fi?), care ajunge pe Marte, unde descoperă o utopie tehnocratică, fără individualism, fără pasiuni, fără... viață, practic. 

Totul e gestionat rațional, cu tehnologie avansată și un sistem de management care ar face SAP-ul să pară o jucărie. 

Acolo, oamenii – pardon, marțienii – trăiesc în armonie, probabil pentru că nu au sindicate.

Ce rezultă ? Rezultă un marțian comunist care invadează Pământul nu cu lasere, ci cu idealuri.

În „Inginerul Menni”, tavarișci Bogdanov merge și mai departe: introduce ideea unui calculator pe nave spațiale (în 1913 !), alimentate cu energie atomică. 

Practic, e ca și cum ar fi scris manualul de bord al Enterprise, dar cu accent rusesc și fără Kirk – doar Menni, un inginer care pare să fi fost crescut de comisari politici și algoritmi de partid. Partid unic bolșevic, evident !

Și, desigur, protagonistul se căsătorește cu o tovarășă marțiană. 

Dragostea interplanetară, în viziunea bolșevică, e ca o alianță între sindicate: contractuală, eficientă și lipsită de emoții inutile.

Reeditarea romanului „Steaua Roșie” în 1918, în dictatura proletariatului - URSS, imediat după revoluție, nu e întâmplătoare. 

Ce poate fi mai potrivit pentru noua ordine decât un roman în care Marte e deja comunist? 

E ca și cum ai spune: „Uite, nici măcar extratereștrii nu scapă de planificare centralizată și de conducerea înțeleaptă a sovieticilor!” 

Iar faptul că în ediția sovietică din 1977, romanul a fost epurat de episoadele cu „dragoste liberă” ne arată că, în utopia științifico-fantastică, nici măcar marțienii nu aveau voie să se iubească fără aprobare de la Comitetul Central.

Bogdanov a efectuat translația în paradisul proletar în urma unui experiment de transfuzie de sânge, încercând, se pare, să atingă nemurirea. 

Se zvonește că i s-a dat creierul lui Lenin pentru studiu, cu speranța că îl va resuscita. 

Dacă nu e adevărat, ar trebui să fie – e prea poetic ca să nu fie. 

Imaginați-vă: Tavarișci Lenin reînviat, teleportat pe Marte, conducând o revoluție bolșevică intergalactică cu ajutorul unui calculator alimentat cu uraniu și dragoste aprobată de CC al PCUS (pentru mai noii fani, PCUS nu înseamnă People’s Club from the United States!)

În concluzie, „Steaua Roșie” și „Inginerul Menni” nu sunt doar romane de literatură științifico-fantastică. 

Sunt manuale de cadre bolșevice aflate în amocul revoluției comuniste interplanetare, utopii cu norme, „naucino-fantasticeskaia literatura” cu fișe de pontaj. 

Sunt dovada că, în mâinile potrivite, chiar și literatura poate fi planificată, raționalizată și transformată într-un instrument de propagandă cosmic-bolșevică.

Și dacă nu râzi, înseamnă că ești deja pe Marte. Pe Marte Roșu ! 

Sau în Comitetul Central.

Și dacă tot vorbim despre moștenirea pentru literatura științifico-fantastică, nu putem ignorăm faptul că tavarișci Aleksandr Bogdanov n-a încercat doar să rescrie SF-ul, ci și cultura în întregime. 

Bogdanov n-a fost doar un vizionar bolșevic și autor de literatură științifico-fantastică dar și co-fondatorul „mișcării artistice proletare” - Proletkult (Proletarskaia Kultura), care visa să distrugă complet „vechea cultură burgheză” și să o înlocuiască cu o cultură proletară pură, proaspăt scoasă de pe linia de producție.

Prin Proletkult, Bogdanov a fondat chiar și Universitatea Proletară din Moscova, unde, după toate aparențele, programa includea cursuri precum „Dialectica pentru marțieni”, „Mânuirea avansată a ciocanului proletar”, „Secerițe marțiene în așteptarea ciocanului sovietic.”

Pentru o scurtă și glorioasă perioadă între 1918 și 1920, Proletkult a fost avangarda esteticii revoluționare, finanțată de statul bolșevic și alimentată de visul unei culturi comuniste neatinse de putreziciunea burgheză.

Dar, ce să vezi, visul umed proletar s-a acrit. 

La sfârșitul lui 1920, Pravda a denunțat mișcarea ca fiind „mic-burgheză” și un refugiu pentru „elemente social străine” — ceea ce, în limbaj sovietic, e doar o formulare elegantă pentru „prea creativ pentru confortul nostru ideologic”. 

Bogdanov a fost eliminat din Poletkult, iar „mișcarea” a fost absorbită în siguranța sterilă a ortodoxiei culturale aprobate de statul dictatorial. 

Revoluția bolșevică, se pare, nu avea răbdare pentru utopii care nu veneau cu ștampilă oficială.

P.S.: Nu vă obosiți să scotociți prin anticariate sau biblioteci prăfuite căutând edițiile românești ale „Stelei Roșii” și „Inginerului Menni”.

Sunt la fel de inexistente ca democrația în Plenara CC din '47. 

Înainte de 1990, cenzura le-a ținut la distanță, considerându-le probabil prea utopice chiar și pentru utopia oficială. 

După 1990, nimeni n-a mai catadicsit să le traducă, dintr-un amestec perfect de amnezie culturală și dezinteres post-ideologic. 

Așa că, dacă vreți să le citiți, învățați rusește sau teleportați-vă direct pe Marte. 

Acolo, măcar, se mai citește Bogdanov.