$$$

 Dragostea, destin străvechi 

Dan Verona

Iubita mea, din toate câte-au fost

Şi câte vor mai fi de-acum sub soare,

Te-am învăţat amarnic pe de rost

Tu, cea dintâi şi ultima-ntâmplare.

Eu nu ştiu dacă am avut noroc,

Iubirea noastră-i fără de regie,

Dar zilnic noi avem acelasi loc

În trenul ce-a pornit spre veşnicie.

Dragostea-i destin străvechi

Cu cireşe la urechi,

Ne iubeşte dulce-amar,

N-are vreme de cântar.

Eu nu ştiu dacă-i bine sau e rău,

Dar, de-am trăi în veacuri separate,

Aş cere să mă nasc în veacul tău,

Căci fără tine, viaţa nu se poate!

Şi când visez în noapte, uneori,

Că te răpeşte o străină zare,

Îţi jur pe toate sfintele ninsori,

Pedeapsă ca aceasta nu-i mai mare!

Iubita mea, cândva, într-adevăr

Într-un târziu neliniştit de vară

Vom fi ca două jumătăţi de măr,

Uitate pe o bancă, într-o gară.

Şi chiar de-ar fi să vină cineva

Să le lipească simplu înc-o dată,

Întregul măr din nou va lumina,

Căci n-am trişat iubirea niciodată!