***

 Daniel Cozmanciuc

Femeie albastră

Femeie albastră, ispită prea dulce,

Cărarea ți-i strâmtă, dar pasul te duce,

Izvorul te cheamă să-i guști fecioria...

Când buza-ți rostește în gând nemurirea.

Pictat e albastru în ochii tăi triști,

Când clipa te fură mă-ntreb de exiști,

Căci seceta verii îmi curmă sărutul,

La poarta iubirii tu iartă-mi trecutul!

Femeie cu lacrimi albastre, privește

Cum timpul adună, apoi risipește!

Adorm peste sânul tău dulce și crud

Și-n mine-i copilul cu gust de agud.

Dar, iată, eu zbor spre albastru, în tăcere,

Cuprind răsăritul în palmele mele,

Adun ploi de vară în ochii mei tineri,

Să plâng peste tine-ntr-o seară de vineri!

Din vol intre cer și pământ