***

 Către Eminescu 

Tu n-ai murit

pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale

Când drag îmi este mie pe lumea asta

cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,

Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti

ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.

Le-am zis de tine,

că-ntârzii, le-am zis,

că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti

şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.

Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine

gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc

Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,

de cântec, m-auzi ?

de cântec, m-auzi ?

de cântec, m-auzi ?

M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,

m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.

Cineva trebuie să guste această apoie coaptă

şi miezoasă

Creierul sâmburos al acestei apoi

nu este creier descreierat.

Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat

ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia

ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu

ca dovadă singurătatea mea

care nu credeam să învăţ a muri vreodată.