***

 

Misterul inscripției de pe Columna lui Traian

Columna lui Traian a fost inaugurată pe 12 mai 113 și se înalță și astăzi în forul construit din porunca biruitorului Daciei, un monument unic păstrat surprinzător de bine în mijlocul unui câmp de vestigii, Forul lui Traian. Fusul coloanei se înalță deasupra unui soclu cu latura de 5,48 m, ornamentat cu arme si insigne “barbare” capturate în timpul războaielor dacice de trupele romane. Soclul este construit din patru rânduri de câte două blocuri mari de piatră și din acest postament se înalță fusul, format din 19 tamburi uriași din marmuri de Carrara. Dintre aceștia, 17 sunt împodobiți cu reliefuri, unul, în formă de cunună de lauri, servește drept bază pentru fusul coloanei, iar ultimul este baza capitelul doric.

Acestora li se mai adaugă încă doi tamburi ce slujeau în antichitate drept suport pentru statuia împăratului Traian care încununa Columna. Din păcate, statuia a fost distrusă, în împrejurări necunoscute, în perioada Evului Mediu, iar în anul 1589 sau 1590 papa Sixtus al V-lea a ordonat artistului Fontana să ridice în locul ei statuia apostolului Petru, ce fusese sculptată în 1587 de Gerolamo della Porta, statuie ce există și astăzi.

Înălțimea totală a Columnei Traiane, fără statuie, este de 39,83 metri. Soclul paralelipipedic măsoară 5,37 m, baza în formă de cunună de lauri are 1,68 m, iar fusul propriu-zis are o înălțime de 26,62 m, capitelul are 1,48 m, iar cei doi tamburi care formează suportul statuii au împreună 4,66 m. Baza coloanei, fusul si capitelul, care sunt elementele tipice pentru orice coloană, măsoară împreună 29,78 metri.

Diametrul la bază este de 3,83 m, iar la vârf este de 3,66 m, o diferență mică, dar importantă pentru a crea iluzia vizuală a unei coloane absolut drepte. Din același motiv, lățimea panglicii de reliefuri crește gradual, dinspre bază spre vârf, de la 0,89 m la 1,25 m, în același timp cu înălțimea figurilor sculptate (de la 0,6 m la 0,9 m).

Banda sculptată are o lungime de 200 de metri, iar pe ea sunt reprezentate 124 de episode din razboaiele dacice și peste 2.500 de figuri. Soclul Columnei este străpuns de o poartă care dă într-un mic vestibul, din acesta porneste, spre stânga, un coridor scurt ce se termină într-o încăpere luminată de o deschizătură realizată în zid. Aici a așezat împăratul Hadrian, după moartea predecesorului său, urna de aur cu cenușa acestuia. Din porunca lui Hadrian, coridorul a fost apoi blocat cu un zid de cărămidă, dar în Evul Mediu zidul a fost spart, iar urna de aur a fost furată din camera sepulcrală.

Din partea dreaptă a vestibulului începe o scară interioară de 185 de trepte care duce până în vârful Columnei, zona fiind luminată de 43 de ferestruici aproape invizibile din exterior.

Columna lui Traian nu este doar o cronică figurativă a războaielor daco-romane de la începutul secolului al II-lea, ci, după moartea împăratului, a devenit mormântul acestuia, însă a mai avut un scop, de altfel singurul menționat în inscripția ce poate fi văzută și astăzi deasupra porții ce permite intrarea în soclu:

«Senatul și Poporul Roman (au ridicat acest monument) împăratului Caesar, fiul lui Nerva cel trecut între zei, Nerva Traian Augustul, învingătorul germanilor, învingătorul dacilor, mare pontif, învestit pentru a XVII-a oară cu puterea de tribun, aclamat de șase ori ca imperator (comandant suprem învingător), consul pentru a VI-a oară, părinte al patriei, pentru a se arăta cât de înalt era muntele și locul săpat cu eforturi atât de mari».

Semnificația inscripției a fost analizată de-a lungul timpului de experți specializați în istoria Romei antice și cea mai plauzibilă explicație este, conform profesorului Giuseppe Lugli, că ridicarea Columnei a fost decisă de Senatul și poporul roman doar pentru a celebra lucrările care modificaseră aspectul acestei vaste zone a orașului aflată între Capitoliu și Quirinal prin evacuarea a 850.000 m3 de pământ pentru construirea Forului lui Traian, creația uimitoare a lui Apolodor din Damasc. Abia după aceea, unul dintre arhitecți, probabil chiar Apolodor, și-a dat seama că, dacă ar lăsa coloana ornamentată doar cu caneluri, ar fi monotonă și neatractivă și astfel i-a venit ideea basoreliefurilor menite să imortalizeze vitejia armatei romane în războaiele cu dacii. Cum acest plan nu fusese cuprins în decretul inițial al Senatului, nu a apărut nici un cuvânt despre sculpturi menționat în inscripție, așa cum, de altfel, textul nu spune nimic nici despre transformarea Columnei în mormântul împăratului Traian.

Sursa:

Constantin Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu, Columna lui Traian, Editura Meridiane, 1966