***

 

Stan Laurel, viața unui actor nemuritor

Stan Laurel, pe numele său real Arthur Stanley Jefferson, s-a născut pe 16 iunie 1890 în Lancashire și a fost fiul actorului Arthur J. Jefferson, care conducea un teatru din Bishop Auckland, și al actriței Margaret Metcalfe.

Părinții săi erau foarte ocupați, așa că în primii ani ai copilăriei băiatul a a fost crescut de bunica maternă, Sarah Metcalfe, a urmat școala din Bishop Auckland și apoi cea din Northumberland.

S-a mutat după aceea cu părinții la Glasgow, în Scoția, și și-a finalizat studiile la Rutherglen Academy. Cum tatăl său conducea la acea vreme Teatrul Metropole din Glasgow, băiatul a început să lucreze și el ca actor, primind mici roluri de la vârsta de 16 ani. Primul lui spectacol profesionist a avut loc pe scena Panopticonului din Glasgow, iar în 1910 s-a alăturat trupei de actori a lui Fred Karno primind numele de scenă „Stan Jefferson”, printre colegii săi din acea perioadă aflându-se și tânărul Charlie Chaplin. În 1912 a plecat împreună cu Ted Desmond într-un turneu în Olanda, cei doi apărând într-un duet sub numele “Barto Bros”. În această perioadă tânărul a primit oferta de a pleca într-un turneu în America cu trupa Karno, astfel că a ajuns în Statele Unite în același timp cu Charlie Chaplin și apoi cei doi au făcut, împreună cu trupa, un lung turneu în mai multe orașe din SUA. Compania Karno s-a despărțit în primăvara anului 1914, iar Stan și doi foști colegi, Edgar Hurley și soția acestuia, Ethel, și-au format propria trupă, „The Three Comiques”, în care au jucat până în octombrie 1915.

După destrămarea micului grup, actorul a jucat între 1916 și 1918 alături de Alice Cooke și Baldwin Cooke, cei doi devenindu-i prieteni pe viață.

În 1921 tânărul actor britanic a făcut pentru prima dată echipă cu viitorul lui partener permanent, Oliver Hardy, ambii fiind distribuiți în scurtmetrajul The Lucky Dog.

În această perioadă, Laurel a întâlnit-o pe Mae Dahlberg și, la sugestia ei, și-a schimbat din nou numele de scenă pentru că actrița credea că Stan Jefferson (care avea treisprezece litere) îi aduce ghinion, așa că a decis să fie prezentat drept Stan Laurel. În 1922 cei doi au apărut împreună în parodia “Mud and Sand”.

Până în 1924, Laurel a renunțat la teatru și a început să lucreze în cinematogragie cu normă întreagă, semnând un contract cu impresarul Joe Rock. Înțelegerea avea o prevedere neobișnuită: Mae Dahlberg nu trebuia să apară în niciunul dintre filmele lui Stan pentru că managerul considera că temperamentul actriței îi umbrește prestațiile.

Ca și viitorul său partener, Oliver Hardy, Laurel a fost creditat pentru regia sau co-regia a zece scurtmetraje realizate între 1925 și 1927, dar, spre deosebire de Hardy, Laurel nu a apărut în niciunul dintre ele.

Artistul a semnat apoi un contract cu studioul Hal Roach și a început să se ocupe doar de regie, realizând în 1926 o producție numită “Yes, Yes, Nanette”, în care a fost distribuit și viitorul său partener, Oliver Hardy. În același an un membru al trupei de actori ai Hal Roach Studios Comedy All Star a suferit un accident și a fost spitalizat și, pentru că nu a putut participa la filmările producției “Get ‘Em Young”, Laurel a fost nevoit să-l înlocuiască. Începând cu anul 1927, Laurel și Hardy au apărut împreună în mai multe scurtmetraje, inclusiv în “Supa de rață”, „Nevestele adormite” și „With Love and Hisses”. Cei doi s-au împrietenit, iar relația lor excepțională pe ecran a fost remarcată în scurt timp de Leo McCarey, unul dintre directorii studioului, care a observat reacția publicului la aparițiile lor și a început să îi distribuie doar în echipă.

Cei doi actori au jucat împreună într-o serie de scurtmetraje, printre care “Bătălia secolului”, “Ar trebui bărbații căsătoriți să meargă acasă?”, „Doi gudroni”, „Fii mare!”, „Big Business” și tot împreună au făcut tranziția către scurtmetrajele cu sunet. În 1929 au apărut în primul lor lungmetraj la Hollywood, anul următor au fost distribuiți în lungmetrajul muzical all-color “The Rogue Song”, apoi, în 1931, în „Pardon us”.

În anii 1930, Laurel a avut un conflict cu Hal Roach, acest lucru a dus la rezilierea contractului său și din acel moment cei doi actori au avut contracte separate, care expirau în momente diferite, dar în cele din urmă disputele s-au reglementat.

În 1941, Laurel și Hardy au semnat un contract cu studioul 20th Century-Fox pentru a realiza zece filme pe parcursul a cinci ani. Spre surprinderea sa, Laurel a constatat după semnarea contractului că a fost angajat doar ca actor, fără a putea avea nicio contribuție la scenariul sau regia producțiilor, dar, pentru că filmele lor s-au dovedit a avea mare succes, Laurel și Hardy au primit treptat dreptul de a modifica parțial scenariile filmelor în care jucau.

În 1947 marele cuplu de comedianți a plecat într-un turneu în Marea Britanie, fiind întâmpinat peste tot de mii de fani entuziaști. Turneul a inclus și un spectacol la Royal Variety Performance, în prezenț regelui George al VI-lea și a reginei Elisabeta, la Londra, iar marele succes al turneului i-a determinat să-și petreacă următorii șapte ani apărând în diverse spectacole itinerante.

În această perioadă Stan Laurel a aflat că are diabet, așa că l-a încurajat pe bunul său prieten, Oliver Hardy, să accepte și proiecte solo, iar acesta a jucat în două producții alături de John Wayne și Bing Crosby.

În 1950, Laurel și Hardy au fost invitați în Franța pentru a realiza un lungmetraj, dar filmul a fost un dezastru. Ambii actori erau vizibil bolnavi în timpul filmărilor, iar la întoarcerea în Statele Unite și-au petrecut câteva luni de zile încercând să se recuperare din punct de vedere medical. În 1952 și 1953, Laurel și Hardy au făcut noi turnee în Europa și America, dar în timpul ultimului dintre ele Laurel s-a îmbolnăvit și nu a mai putut evolua timp de câteva săptămâni.

În mai 1954, Hardy a suferit un atac de cord și și-a anulat toate spectacolele. Un an mai târziu cei doi plănuiau să facă un serial de televiziune, dar planurile au fost amânate după ce Hardy a suferit un accident vascular cerebral în aprilie 1955. Actorul și-a revenit, dar, în timp ce plănuia să se întoarcă la muncă, a mai avut un accident vascular cerebral, de această dată ireversibil.

Oliver Hardy a murit pe 7 august 1957, iar Stan Laurel a fost absolut devastat după dispariția prietenului său și nu și-a revenit niciodată pe deplin. Soția lui a declarat presei că a avut o cădere psihica atât de puternică încât nu a putut nici măcar să participe la înmormântare, spunând: „Babe ar înțelege”. Deși a continuat să se întâlnească cu fanii săi, din acel moment a refuzat să urce pe scenă sau să joace în vreun alt film, respingând absolut toate ofertele pentru aparițiile publice.

În 1961, Stan Laurel a primit premiul Oscar pentru cele aproape 190 de pelicule în care a jucat de-a lungul vieții sale. Și-a trăit ultimii ani într-un mic apartament din Santa Monica, California, petrecându-și timpul răspunzând personal miilor de scrisori ale fanilor săi sau sutelor de apeluri pe care le primea zilnic, pentru că numărul lui de telefon era inclus în cartea de telefoane a orașului.

În 1963 lui Stan Laurel i s-a oferit un rol în producția “It’s a Mad, Mad, Mad, Mad World”, dar a refuzat spunând că nu vrea să mai apară pe ecran la bătrânețe și, mai ales, nu va accepta niciodată să joace fără Oliver Hardy.

Viața privată a actorului a fost deosebit de aventuroasă. A trăit cu actrița Mae Dahlberg ca soț și soție din 1919 până în 1925 (când ea a plecat în Australia, țara sa natală) dar nu s-au căsătorit niciodată. În noiembrie 1937, Dahlberg s-a întors în Statele Unite și l-a dat în judecată pe Laurel pentru că se considera îndreptățită să primească sprijinul lui financiar.

A avut patru soții, cu una dintre ele fiind căsătorit de două ori. Prima sa parteneră a fost Lois Neilson, cu care s-a căsătorit pe 13 august 1926, cei doi având împreună o fiică, Lois, născută în decembrie 1927. Al doilea lor copil, Stanley, s-a născut prematur, dar a murit după nouă zile, iar Laurel și Neilson au divorțat în decembrie 1934.

Un an mai târziu actorul s-a căsătorit cu Virginia Ruth Rogers, dar în 1937 a intentat procesul de divorț, iar în ziua de Anul Nou 1938 s-a căsătorit cu Vera Ivanova Shuvalova, cunoscută sub numele de Illeana, moment în care soția precedentă l-a acuzat de bigamie, deși divorțul lor fusese finalizat cu câteva zile înainte de noul lui mariaj. Relația cu Illeana a fost un lung șir de scandaluri și controverse, iar actrița l-a acuzat chiar că a încercat să o îngroape de vie în curtea casei lor din San Fernando Valley. Cuplul s-a separat în 1939 și a divorțat în 1940, femeia primind 6.500 de dolari pentru a nu se împotrivi deciziei instanței. În 1941, Laurel s-a recăsătorit cu Virginia Ruth Rogers, dar cei doi au divorțat pentru a doua oară la începutul anului 1946. În sfârșit, pe 6 mai 1946, actorul s-a căsătorit cu Ida Kitaeva Raphael, femeia care i-a fost alături până la moartea sa.

Marele actor a murit pe 23 februarie 1965, la vârsta de 74 de ani, la patru zile după ce a suferit un atac de cord. La slujba de înmormântare organizată la Church of the Hills, actorul Buster Keaton a spus despre bunul său prieten: „Chaplin nu a fost cel mai amuzant. Nici eu nu am fost cel mai amuzant. Acest om a fost cel mai amuzant”, iar Dick Van Dyke a citit, la mormântul lui, poemul anonim “Rugăciunea unui clovn”.