***

 Degustătorul de cărți

Rafturi interminabile din lemn, pline cu volume mai mici și mai mari, ca niște porumbei ai păcii sufletești ce te îmbie, care mai de care, să-l alegi pe el, iar în momentul acela pasărea albă se transformă într-un cal fermecat cu care vei colinda lumea și văzduhul ei în lung și lat...

Fiecare carte ascunde în spatele coperților ei o inimă, un tumult, o depresie, o iubire făptuită sau doar închipuită, o tinerețe de argint sau o bătrânețe de plumb.

Atât de multe cărți am început în viața asta... și as putea număra pe degetele de la mai multe mâini cele pe care chiar le-am terminat de la cap la coadă. 

Pe unele dintre ele, însă, le-am și recitit.

De fiecare dată când simțeam că mă voi dedica unei singure cărți, atunci apărea alta și după aceea alta și tot așa.

Uneori reveneam, alteori pur și simplu uitam de ele...

Cât de minunat ar fi să poți fi plătit pentru cititul de cărți! Ce meserie fermecată, ce brățară de aur masiv.... Să stai toată ziua pe un fotoliu așezat pe iarbă, cu un ceai de verbină și un soare cu razele făcute veioză și îndreptate spre paginile pe care le tot frunzărești...

Să îți câștigi existența ca un fin și apreciat degustător de cărți...

Din acel moment, n-aș mai avea cum să simt vreodată că muncesc, pe cuvânt de cercetaș!

De-a lungul ciudatei mele existențe, am avut de multe ori pornirea de a mă opri din scris, doar pentru a avea mai mult timp pentru citit.

Iar acum, serios... s-a scris atât de mult de la Dante încoace, încât ar fi imposibil unei singure minți să lectureze chiar și un sfert din marea bibliotecă universală... unde să-și mai găsească rostul și mâzgălelile mele?

Poate că o carte de a mea ajunge să omoare, la un moment dat, timpul unui om în care acesta ar putea citi te miri ce capodoperă, iar atunci, din scriitor aspirant, aș deveni direct un asasin literar, săvârșind un omor beletristic din culpă.

Oricum ar fi, orice pagină în plus citită pe zi, nu este decât o proteină a construcției noastre musculare interioare. 

Cărțile sunt salonul de înfrumusețare al sufletului, locul lui de recreere, unde uită că trebuie să slujească un corp trecător, la fel cum timpul se plimbă, amnezic și desculț, prin arterele pline de stenturi ale unui ceasornic de perete.