"**

 

6 iunie: Debarcarea Aliaților în Normandia

La data de 6 iunie 1944 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a început „Debarcarea din Normandia” cea mai mare operațiune de debarcare din istorie, operațiune în care au fost  implicați sute de mii de soldați aliați, care au traversat Canalul Mânecii din Anglia în Franţa, în cadrul „Operațiunii Overlord”. Invazia din Normandia a început cu acțiunile aeropurtate ale trupelor de parașutiști şi prin atacuri masive ale aviației şi artileriei navale aliate în noaptea de 5/6 iunie 1944. În dimineața zilei de 6 iunie a fost declanșată acțiunea de debarcare pe plajele Normandiei cu ajutorul a peste 6.900 de vase, puse sub comanda amiralului Bertram Ramsay, cel care fusese implicat și în debarcările din Africa de Nord și  sudul Italiei. Proiectul ce viza debarcarea în Normandia a fost aprobat la întâlnirea de la Quebec din august 1943 dintre Churchill şi Roosevelt, acest proiect fiind unul dintre cele mai bine păstrate secrete din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el prevăzând debarcarea pe un front extins de aproape 80 km, a trupelor aliate. Planul prevedea ca trupele americane să debarce pe plajele Omaha şi Utah, iar forţele britanice şi canadiene, pe plajele Gold, Juno şi Sword. Crucial pentru succesul operaţiunii „Overlord” trebuia să fie sprijinul unităţilor de aviaţie aflate sub comanda generalului Carl Spatz, cel care avea sub conducere Armata 3 din Royal Air Force cu un număr de 1514 de bombardiere grele şi Armata 8 Americană cu 2.578 de bombardiere standard. De asemenea, forţele strategice ale debarcării erau completate de forțe aeriene tactice, formate din două armate aeriene (una americană şi alta britanică), având în compunere peste 3.500 de avioane de vânătoare. În total, numărul de unităţi aeriene (avioane de bombardament, de vânătoare, de transport sau de observație) care au sprijinit invazia s-a ridicat la aproape 9.000 de avioane. De cealaltă parte a Canalului Mânecii, germanii erau complet dezorientaţi deoarece în seara de 5 iunie 1944, şeful Serviciului Informaţii al Armatei XV germane, locotenent-colonelul Meyer, a auzit în cadrul unei transmisiuni BBC cea de-a doua strofă a poeziei „Chanson d’automne” (Cântec de toamnă) de Paul Verlaine și deși știa că poate fi semnalul pentru o invazie aliată, a considerat că vremea proastă nu făcea posibilă declanșarea unui astfel de atac. În consecinţă, germanii nu s-au alarmat, cu atât mai mult cu cât comandanţii germani, care răspundeau de „Zidul Atlanticului”, au „strălucit” prin absenţă. Astfel, în acea zi Hans von Salmuth, comandantul Armatei XV era la vânătoare cu niște prieteni, Friedrich Dollmann, comandantul Armatei VII, se găsea în Rennes, unde pregătea nişte festivităţi militare, comandantul Diviziei 21 Panzer Franz Geuhtinger era plecat în permisie la Paris, iar Erwin Rommel, comandantul apărării germane de pe coasta Atlanticului, se găsea în Germania, serbând ziua de naştere a soţiei sale. Primii care au atins pământul Franţei au fost paraşutiştii din Divizia 6 aeropurtată britanică, care au trecut la acoperirea plajei Sword din flancul stâng al aliaţilor, pe când două divizii de paraşutişti americani, au protejat zona plajei Utah de pe flancul drept. La sfârşitul zilei de 6 iunie, vasele aliate reușiseră sa debarce pe plajele din Normandia, peste 150.000 de soldaţi, iar la acest succes al aliaților a contribuit din plin lipsa de reacție a comandanților germani, care au considerat că debarcările din Normandia erau doar o stratagemă, menită să atragă atenţia, iar debarcarea se va face sigur în altă zonă, mai precis în zona Pas-de-Calais.  Numai că, atunci când comandanții germani şi-au dat seama de greșeală și au văzut că debarcarea este reală, era prea târziu.

Lectia de istorie