sâmbătă, 5 martie 2022

Depozit Virtual – beneficii reale în construcții

 De ani de zile m-am rugat de vecina de sus să își reamenajeze apartamentul. Ați spune că este un abuz. Ce drept aș avea eu să mă bag peste om în propria lui casă și să îi spun cum să-și amenajeze spațiul privat? Este adevărat, numai că într-un bloc de locuințe cu mai multe apartamente alăturate și suprapuse totodată oarecum toți depindem unul de celălalt într-o oarecare măsură. Orice stricăciune apărută într-un apartament nu-l afectează doar pe proprietarul acestuia ci și pe vecini, mai ales când defecțiunea apare la nivelul instalației de apă, canalizare sau la nivelul pereților comuni. Tocmai aici a fost problema și în cazul meu și al vecinei de deasupra. O defecțiune inerentă la nivelul rețelei de apă a făcut ca o țeavă să cedeze și să-mi inunde baia. Nu masiv, doar cât să mă pricopsesc cu mucegai, pete de rugină pe tavan și cu degradarea varului ți tencuielii la nivelul respectiv.

Tare aș fi făcut reparația de rigoare înainte ca lucrurile să ia amploare, numai că trebuia remediată cauza. Și lucrurile au tărăgănat timp de câțiva ani.

Acum câteva luni am aflat că vecina mea a murit, după luni la rând în care nu am reuțit să dau de ea cu nici un chip. Mi-am zis atunci că nefericita întâmplare este un rău care va fi spre bine. Probabil apartamentul de deasupra va avea curând un nou proprietar care va renova totul de la cap la coadă. Va trece o vreme, dar mă gândesc că și eu va trebui să fac renovări masive la mine, dacă tot e să fac o treabă cu deranj, muncă și cheltuieli. Se cere pe lângă igienizarea locuinței și schimbarea instalației de încălzire, parchet pe hol... Și ce se va mai ivi...

Ca toate lucrările să fie făcute mai ușor, ideal este un depozit virtual de materiale de construcții ca cel de la Vindem-Ieftin.ro, de unde să poată fi procurate materiale de construcții pentru amenajări interioare, de la materiale pentru structură și fundații, acoperișuri, izolații, instalații electrice, instalații termice, instalații sanitare ...

Depozit virtual sau depozit clasic? Fiecare are avantajele și dezavantajele sale. Alegerea uneia dintre cele două variante depinde de nevoile fiecăruia. Desigur, un depozit virtual este cu mult mai mare, mai bine aprovizionat cu o gamă mai largă de produse și cu o acoperire mai largă la nivel național. În plus ai avantajul unei consultanțe de specialitate, produse la un preț mai redus, transport direct la locul unde ai nevoie să faci lucrarea de construcție. Cheltuielile sunt evident mai mici, atât pentru firmă cât și pentru clienți.

În plus să luăm în considerare și potențialul imens de dezvoltare intern și extern, atâta vreme cât există potențiali clienți. Și clienți sunt și vor fi, pentru că se construiește mult. Și acolo unde nu se construiește de la zero se amenajează și reamenajează, se transformă, se reconstruiește, tocmai pentru că standardele de construit, atât ca arhitectură cât și ca materiale de construcție, se schimbă, se reconsideră, se adaptează mereu. Ce este valabil acum poate să nu mai fie valabil peste câțiva ani și cu siguranță nu va mai fi valabil peste câteva decenii.

Revenind la problema mea... Nu este obligatoriu, dar un mare avantaj ar putea fi dacă ne-am renova locuințele în același timp sau imediat unul după celălalt. Costurile pot scădea sensibil, se pot ivi și alte avantaje cum ar fi un cost mai redus al materialelor, cheltuieli reduse de transport, un timp mult mai rapid de lucru, mai ales dacă echipa de lucru este aceeași și lucrează simultan pe ambele fronturi. Cu alte cuvinte, unde-s doi puterea crește.

Deocamdată nu pot face planuri în detalii amănunțite. Ci doar la modul general. Dar primul pas a fost făcut, adică a apărut ideea de lucru.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2022

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 8 curiozități despre Steven Spielberg, regizorul care a absolvit facultatea de film la 55 de ani Născut la 18 decembrie 1946, Steven Spielb...