joi, 19 octombrie 2017

Nevoie acuta de bani... Moft sau necesitate?

  Intotdeauna in familia noastra a fost sfanta o idee: pe cat este posibil sa nu ne indatoram prin imprumuturi. Sa ne rezumam la posibilitatile pe care le avem fara a apela la altii. Si sa ne straduim sa punem un ban deoparte pentru "zile negre", pentru perioadele cand vom avea nevoie sa cheltuim bani mai multi decat ne intra in acea luna in casa.
 Pana acum treburile au mers bine fara sa apelam la imprumuturi. Desi, recunosc, s-au m-ai intamplat luni cu cheltuieli mai putin prevazute, cand cheltuiam ceva mai mult pe bunuri ce puteau fi necesare... Si chiar erau uneori necesare... Si cum veniturile nu au fost intotdeauna suficient de mari, ramaneam uneori pentru 1-2-3 zile "storcand" ultimele rezerve de bani de prin toate colturile buzunarelor. E drept ca nu s-a intamplat prea des, poate o data la cativa ani, dar pana la urma am reusit sa nu facem cheltuieli nechibzuite si sa cautam treptat-treptat noi surse de venituri.
Prima posibilitate de a castiga ceva in plus a fost munca suplimentara, peste norma. Au muncit peste norma parintii mei cat am fost eleva, apoi studenta. Dupa cativa ani de munca, am inceput sa muncesc si eu peste norma. Si se platea in plus, poate nu totdeauna, dar nu strica sa primesc in mana inca un sfert de salariu, oricat de mic ar fi fost in acel moment, si ceva in plus in unele perioade ale anului cand stateam la servici de dimineata pana spre seara,
Si a prins bine un ban pus deoparte... Caci la un moment dat mama s-a imbolnavit grav. A fost nevoie de ceva mai multi bani cheltuiti in plus cu drumurile prin spitale, mai ales ca a fost internata in centre medicale aflate in alte orase decat oraselul mic de provincie in care traiam (si traiesc si lucrez si acum), unele dintre ele destul de departe de casa. Banii nu au fost o problema; mai important a fost ca a mai trait cativa ani in plus, cu toata boala grava de care suferea, fara suferinte inutile.
Dupa moartea mamei, ne-am reconsiderat putin ideile referitoare la resursele financiare. Oricare dintre noi doi, cei supravietuitori, putea sa se imbolnaveasca grav, la randul sau. La un moment dat decesul sau infirmitatea este inevitabila. Si in atare conditii este din nou nevoie de sume mari de bani pentru a fi cheltuite. E adevarat, se pot face economii in decursul timpului. Se poate munci in plus, peste norma, un numar de ore suplimentare platite. Numai ca aceasta posibilitate devine limitata la un moment dat.
In cazuri extreme, cand ai nevoie imediata de o suma mai mare de bani, suma de bani depasind posibilitatile acelui moment, te poti gandi la un imprumut rapid care sa iti aduca aproape imediat o suma de bani necesara demararii rezolvarii problemelor. Pana la cautarea (si gasirea!) unor noi resusre financiare, te poți baza pe Telecredit.ro.
E online, ți se aprobă ușor și ai banii direct în contul bancar!
 Accesezi www.telecredit.ro, completezi formularul online și ai răspunsul imediat!
Iata caracteristicile acestui credit rapid online:
  • Produsul Telecredit.ro este disponibil exclusiv online – site-ul este responsive, se poate accesa de pe orice dispozitiv conectat la Internet (laptop, tabletă, telefon mobil);
  • 100% transparență – toate informațiile sunt exprimate într-o manieră transparentă, astfel încât clientul cunoaște încă de la început toate detaliile împrumutului;
  • Solicitare simplă și rapidă – alegerea sumei și a perioadei dorite;
  • Completarea formularului durează în jur de 5 minute;
  • Minimum de documente;
  • Procesare rapidă;
  • Transferul banilor se face în aceeași zi, în urma aprobării împrumutului și a confirmării clientului.

 Un asemenea imprumut rapid functioneaza extrem de simplu. Este unul dintre cele mai bune credite, fara costuri si fara garantii suplimentare.
Desigur, trebuie sa te asiguri ca poti da banii inapoi in timp util, fara a fi nevoit sa regandesti totul in materie de bani. Asta inseamna ca este bine sa iti asiguri veniturile la un nivel suficient de ridicat pentru a-ti asigura o viata decenta in conditiile in care esti nevoit sa aloci o parte din venituri returnarii creditului si apoi sa reusesti sa pui din nou ceva (mai multi!) bani deoparte pana la urmatoarea cumpana financiara.
Cum nu se stie daca se mai poate munci peste norma, avand in vedere ore suplimentare platite, ar trebui reconsiderata o potentiala sursa suplimentara de venituri. Sa ma gandesc putin la ceea ce as face eu...
Desigur m-as baza pe salariu. Intreg, nediminuat de cheltuieli inutile. As incerca totusi sa lucrez ceva in plus fata de serviciul obisnuit. Unii colegi fac tratamente la domiciliu celor care au nevoie de ele. Am facut-o si eu de cateva ori si cred ca as putea repeta oricand experienta. Cu plata in bani sau "in natura", adica in diverse produse care mi-ar putea fi de folos la un moment dat. E un fel de al doilea job part-time. Tot aici se pot incadra si alte activitati temporare; daca ai indemanale la scris, poti face blogging, poti activa in presa sau audiovizual, poti realiza campanii publicitare pentru diverse proiecte. Si asta tot cu plata in bani sau "in natura", iar produsele primite, fiind de folos candva in viata de zi cu zi, pot aduce economii la buget, ajutandu-te sa pui deoparte, cum se spune, "bani albi pentru zile negre".
 
Articol scris pentru SuperBlog 2017

miercuri, 18 octombrie 2017

Cartile!!... Ah! Cartile!!... Sa le citesc? Sa le scriu?

   Am mai povestit asta de nenumarate ori... Am invatat sa citesc de pe la patru ani... Si ceva... Ca sa va faceti o idee, acum am aproape 50 de ani batuti pe muche... Daca stau si socotesc putin, am ceva vechime intr-ale cititului, asa ca lectura mi-a intrat in sange, in toate celulele creierului si ale intregului corp si cred ca a intrat si in structura propriului ADN.
Intotdeauna mi-a placut sa citesc. In copilarie si prima tinerete, lectura era, fara sa exagerez, principala si una din putinele indeletniciri pe care o aveam in timpul liber. Ce puteam sa fac ca sa imi "omor" timpul? Ascultam radioul si citeam... Cam asta era viata mea timp de cateva ore bune pe zi, zi de zi.
Citind, am invatat sa intru in alta lume. De fapt, intram intr-o alta lume, mereu alta de fiecare data cand citeam o carte. Si in cele peste patru decenii si jumatate de citit, zi de zi de zi, cred ca am citit rafturi intregi de carti. Citeam oriunde: acasa, pe banca in aer liber, in tren, fie ca stateam pe bancheta, fie calare pe bagaj. Cand intram intr-o librarie, in copilarie ii ofticam pe parintii mei, care se vedeau nevoiti sa imi cumpere macar o carte sau chiar mai multe, caci adesea ma tenta cate ceva si, punand mana pe o carte sau uitandu-ma mai inssistent la ea, nu o mai lasam din mana si din priviri. Mai tarziu am inceput sa imi cumpar singura carti, ofticandu-i pe parinti care erau disperati ca cheltuiam, dupa parerea lor, prea multi bani pe carti. Daca nu se ofticau parintii, ma ofticam eu, caci simteam ca vreau sa iau si sa citesc cu mult mai multe carti decat aveam posibilitatea.
La un moment dat ma batea gandul sa nu ma rezum doar la citit. Visam ca eu insami as fi putut sa scriu carti. Stiti vorba cantecului: "Ca nu e om sa nu fi scris o poezie..."? E adevarat. Si nu e vorba doar de poezii; cred ca multi dintre noi au scris la un moment dat texte mai lungi sau mai scurte, in versuri sau mai des in proza. Cand eram copil, poate ca am scris mai mult in joaca. Sau fortata de imprejurari, adicatelea compunerile pentru orele de limba romana. Apoi m-am axat pe citit. E drept, nu intotdeauna aveam timp sa citesc dupa placul inimii, dar m-am straduit in ultimele doua decenii, pe putin, sa citesc enorm, fie literatura de specialitate, fie beletristica. Mai precis, sa citesc cat mai mult din ceea ce imi pica in mana si sub priviri.
Cand am inceput sa scriu pe blog, nu m-am gandit ca scrisul poate fi la fel de important pentru mine ca si cititul. Unii care au citit ce am mai pus pe bloguri imi spusesera ca as putea avea ceva usurinta la scris si ca as putea scrie in mod constant. Dar nu i-am bagat in seama in mod serios. Nu ma vedeam scriitor de cariera...
Ca sa ma verific, si nu numai din acest motiv ci si pentru tentatia unor castiguri, nu musai in bani ci mai degraba si mai usor in obiecte, m-am bagat cu blogurile in diverse concursuri. De blogarit... Scriam vrand-nevrand nu neaparat pentru ca imi placeau subiectele sau pentru ca as fi fost convinsa ca voi castiga, dar scriam din dorinta de a urca in clasament. Nu pe locurile "premiantilor", ci macar in primii... sa zicem... 100. La editia urmatoare a competitiei vroiam sa urc mai sus in clasament. Sau cel putin sa nu cobor. Si cred ca am reusit ceva-ceva...
Daca m-am gandit sa scriu vreo carte? Poate ca da... Dar nu am luat ideea in serios atata timp cat nu am vreme prea multa de asa ceva. Si totusi ideea inca sta in picioare. Poate sub forma unui blog cu pretentii de roman-foileton... Cine stie.... poate ca visul va deveni candva realitate...

marți, 17 octombrie 2017

Momentul adevărului! Sa ne cunoastem ca pe propriul buzunar!!!

De multi ani, nu neaparat de cand eram mic copil, eram obsedata sa am imbracamintea "asortata" cu cat mai multe buzunare. Oricat se straduia mama sa ma convinga ca o domnisoara/posibil viitoare doamna trebuie sa poarte o geanta micuta si neaparat cocheta (si am dulapurile destul de pline cu astfel de genti, din perioade diferite, de stiluri si modele si dimensiuni diverse, din tot felul de materiale si tot felul de culori), nu reusea sa ma dezbare de ideea de a avea buzunare. Fara buzunare la haine aproape ca nu stiam ce sa fac cu mainile. Adevarat! Mi s-a parut intotdeauna extrem de la indemana sa am un buzunar la haina in care sa imi indes o sumedenie de batiste si tot felul de nimicuri, caci, de ce sa nu recunoastem, e mai usor sa scoti batistele din buzunar atunci cand ai nevoie imperioasa sa iti stergi nasul decat sa cotrobai prin geanta pana in fundul ei pentru a gasi o batista, atunci cand nasul iti curge mai ceva decat un robinet stricat.
Cand am inceput sa lucrez ca medic, am simtit in plus nevoia sa port cu mine pe langa o geanta extrem de spatioasa, in care sa indes, pe langa "ustensilele" de medic, un portofel incapator si zeci de unelte de scris (stilouri, pixuri, creioane) plus ascutitoare si radiere, precum si tot felul de nimicuri absolut utile un caz de nevoie (pieptene, unghiera, plasturi si multe asemenea nimicuri), si o sacosa sau geanta in care sa inghesui carti, foi de hartie/caiete sau carnetele, reviste si alte surse de lectura, in cazul in care as fi avut una sau mai multe pauze de odihna in timpul orelor de program. Daca ar fi fost dupa mine, in loc de sacosa as fi luat un ditamai rucsacul, in care sa inghesui o biblioteca de carti si/sau ditamai colectia de reviste, in cazul in care ar fi trebuit sa stau mai mult timp la program.
In unii ani, eram nevoita sa stau sa asigur asistenta medicala la diverse examene (de pilda la bacalaureat), iar in zilele in care se dadeau probe orale/practice stateam cate 8-10-11 si chiar spre 12 ore intr-o zi, in cazuri exceptionale. Atunci imi era extrem de mult de folos sa am asupra mea carti sau reviste de rebus. Ma strecuram intr-un colt, imi era suficient un scaun si o masuta, si ma apucam de citit sau de completat careuri, fireste cu urechile ciulite la tot ceea ce se intampla prin preajma. Astfel timpul trecea mai repede, fara pic de plictiseala, iar daca cititul sau completarea careurilor rebusistice, daca deveneau adevarate automatisme, chiar ma ajuta sa imi mentin activa atentia asupra oricarui zgomot ce putea insemna o solicitare.
Acum nu mai stau atatea ore la serviciu intr-un singur loc; sunt nevoita sa ma deplasez de colo pana colo intre diverse locatii. Va imaginati cumva ca port mai putine sacose/genti cu mine? Sau mai putin incarcate? Deloc. Am acelasi "bagaj" in mana: o geanta plina de ustensile de scris, stampilele necesare serviciului, eventual si tus, pieptene, chei, unghiera, acte, bani carnetele, agende si diverse foi si carti de vizita, plus o sacosa plina cu carti, hartie, reviste rebusistice... Nu stiu cum de reusesc sa le car dupa mine. Nu stiu cum de ma abtin sa nu iau mai multe lucruri in ele. Nu stiu daca chiar ma folosesc de tot acest continut in timpul unei zile. Dar simt ca un astfel de om am inceput sa devin: un om care cara dupa el o multime de lucruri mai mult sau mai putin utile. Caci nu se stie cand voi avea nevoie de ele...
 Tommy Hilfiger - PosetaPepe Jeans - PosetaTommy Hilfiger - PosetaCalvin Klein Jeans - Poseta
Articol scris pentru SuperBlog 2017

sâmbătă, 14 octombrie 2017

Bucatar pentru propriul idol

Cu cateva zile in urma m-am intalnit cu un vechi si drag prieten pe care nu il mai vazusem cam de mult timp. Mai precis, de cand terminasem amandoi liceul, drumurile noastre s-au cam despartit. Eram oarecum prieteni de familie, dar ne-am cunoscut mai bine in timpul cat eu eram eleva de liceu, iar el era maistru instructor in acelasi liceu. Nu era instructorul clasei mele intr-ale meseriei, dar tineam oarecum legatura intre el si toata clasa noastra; era extrem de sociabil si faptul ca era extrem de tanar (diferenta de varsta intre el si noi era suficient de mica incat sa il "adoptam" ca fiind aproape ca si colegul nostru, iar el stia sa ne intre in voie in timp ce ne invata meserie). Dar simteam ca nu era in firea lui sa fie maistru instructor la clase de liceu cu profil tehnologic, desi nu arata acest lucru pe fata.
Dupa cativa ani de la terminarea liceului (nu stiu daca inca eram studenta sau deja eram angajata ca medic), am aflat ca isi schimbase profilul de activitate. Probabil oarecum fortat de imprejurari, caci industria din oras era atata de sublima ca aproape disparuse cu desavarsire. Chiar electrician sau mecanic fiind, era destul de greu sa iti gasesti ceva de munca intr-un oras de provincie atat de mic. Asa ca, de aproape doua decenii sau chiar mai mult, amicul nostru de familie, Vasilica, cum il alintam, devenise... bucatar/ospatar. Trecuse cu munca de la un local la altul, dupa cum se ivea ocazia.
Cum l-am vazut, l-am salutat zambind. M-a recunoscut mai mult pentru ca eram insotita de o ruda apropiata pe care o cunostea mai bine. Dupa vreo 10-15 minute in care am povestit vrute si nevrute despre cum se desfasura viata mea si a familiei, l-am provocat sa povesteasca despre ce mai facuse in timpul lung in care nu ne mai vazusem. Dupa cateva minute in care a insirat cateva din locurile pe unde mai lucrase, a inceput sa povesteasca ceva care ne-a atras subit atentia...
- Sa va povestesc ceva senzational... Nu ca sa ma laud, dar... nu ma pot abtine sa nu va povestesc ceva care mi-a marcat viata in acel moment. Pentru cateva luni am prins un loc de munca "in afara"... Un restaurant micut, dar bine "plasat" si cu ceva stele Michelin. Nu era ceva definitiv si de durata, dar nu puteam rata experienta lucrului ca bucatar intr-un restaurant in care puteam sa capat experienta... Clientii nu erau multi, dar oricand putea aparea aici vreo celebritate care sa salte cota restaurantului si care sa atraga brusc clienti multi si profit asemenea. Intr-o zi m-a chemat seful meu la el cu o figura serioasa si imi spune direct: "Nu stiu cum sa-ti spun, dar cred ca avem o problema....". Vazand ca m-am speriat putin a incercat sa ma linisteasca: "Nu te speria, nu e o problema, mai mult o provocare... Vom avea doi clienti mai speciali la masa"...
- Cine era? am intrebat...
- Cum sa spun? Zona in care se afla restaurantul era oarecum in afara orasului. Ca un fel de restaurant de motel. Zona e superba, de aceea adesea era folosita pentru filmari exterioare pentru realizarea unor filme artistice. Aveam sa aflu ulterior ca se purtau demersurile pentru niste filmari, iar producatorii filmului erau mai mereu prin zona. In ziua aceea, seful era anuntat ca producatorul filmului invitase un actor celebru la o cina "de lucru", pentru a negocia contractul de angajare pentru unul din rolurile principale.
Cand Vasilica mi-a spus despre cine era vorba, am amutit... Era unul dintre actorii mei preferati...
- Ca sa vezi... e si unul dintre idolii mei. Pe moment am ramas blocat. Nu stiam daca ma voi descurca, dar am acceptat. Mi s-a dat o idee de meniu. Numai ca nu stiam daca idolul meu are vreo preferinta sau o pretentie speciala. Singurul lucru pe care il stiam intamplator era ca omul nu era fumator si nici consumator de alcool sau droguri. Asa ca m-am apucat de lucru cu ideea ca trebuie sa fie amator de hrana sanatoasa, naturala.
- Cum te-ai descurcat?
- Pe moment mi-am procurat doar ingrediente "bio"... Nu conserve, nu preparate industriale. Totul proaspat si fara chimicale, nici macar conservanti sau antibiotice. Pentru ingredientele de baza rezolvasem problema, dar ce sa ma fac cu condimentele si aromele? Tot seful meu mi-a dat ideea: "Incearca sa folosesti seminte proaspete. Preseaza-le la rece si foloseste uleiurile obtinute..."
- Si a mers?
- Da. A iesit perfect. Cu un gust, o aroma, o savoare ce nu poate fi obtinuta prin nici un aditiv.
- Stai putin... Poti presa la rece tot felul de seminte ca sa obtii uleiurile respective chiar in propria bucatarie? Daca e intr-un restaurant mai select, atunci iti permiti dotarea cu ustensile corespunzatoare.
- Se poate si la tine acasa. Si exista ustensilele potrivite.
Exista pe piata presa de ulei la rece pentru utilizare casnică Yoda YDZY02A1, foarte eficienta si la un pret avantajos. O poti comanda online de pe magazinul profistore.ro, foarte usor, rapid si la un pret convenabil. Din orice fel de seminte uleioase poti obtine ulei presat la rece, fara aditivi si conservanti, foarte rapid si cu mult mai sanatos. Si uite-asa nici nu se cunoaste ca esti bucatar amator. Capeti "stofa" de profesionist.



- Felicitari! Inseamna ca te-ai descurcat excelent si ai raspuns cu brio provocarii. Si ai avut satisfactia ca ai gatit ceva gustos pentru idolul tau.
- Exact! Acum te las. Ma grabesc spre casa. Sigur ne vom mai intalni.
Si uite asa ne-am despartit. Iar din intalnirea asta am mai aflat cate ceva despre cum poti gati gustos si sanatos.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

joi, 12 octombrie 2017

Ștampila. Între utilitate și necesitate.

Cine nu cunoaste expresia: "i s-a pus stampila/eticheta (pe frunte)"? Expresia poate sugera stabilirea unor idei preconcepute referitor la o persoana sau caracterizarea cuiva, din start si fara prea multa analiza, intr-un anumit fel, uneori fara a se potrivi imaginea formata despre acea persoana cu realitatea.
Legatura dintre obiectul denumit "stampila" si caracterizarea automata a unei persoane este evidenta si extrem de logica pentru cine stie importanta si utilitatea stampilei.
Ștampila este cea mai ieftină, rapidă și mai ușor de folosit metodă de a personaliza o gamă largă de documente, și nu numai (colete, anvelope, tricouri, ambalaje alimentare, materiale din plastic, metal etc) si este cunoscută drept instrumentul de validare a unui act oficial (contract etc.), fiind folosită îndeosebi de companii, instituții ș.a. Utilitatea ei este evidenta si foarte larga in diverse domenii.
Oare cat poate costa un tricou banal? O nimica toata, chiar daca este fabricat dintr-un material de calitate. Dar valoarea sa, exprimata in pret, poate creste extrem de mult daca i se ofera personalizare printr-o stampila bine conceputa. Aceeasi personalizare o pot obtine si alte obiecte: cutii, plicuri, orice ambalaj in interiorul caruia se poate trimite orice produs cumparat sau orice factura spre potentialii clienti.
Problema este cu mult mai complexa pentru institutii, firme, companii si orice persoane care lucreaza cu acte oficiale (medici, avocati, etc,etc). Orice act este personalizat si autentificat, capatand valoare oficiala, legala, prin aplicarea uneia sau a mai multor stampile. De aceea orice companie, institutie, firma, persoane care desfasoara o activitate cu caracter oficial trebuie sa aiba in dotare articole de birotica (stampile, printere,datiere) folosite pentru personalizarea si autentificarea oricarui act sau hartie/inscris emis si eliberat.Astfel, orice act astfel personalizat si autentificat capata un caracter legal si oficial.
Lucrez ca medic de aproape 20 de ani. Din primavara anului 2001 am inceput sa lucrez "pe propriile picioare", adica avand drept deplin de libera practica. Inca din primele zile m-am dotat cu doua stampile: parafa care contine datele mele de identificare personala ca si medic/persoana (numele, titlul profesional si un cod de identificare propriu) si o stampila rotunda prin care ma identific ca si institutie/unitate medical (dispensar medical scolar, in cazul meu, sau, in cazul altora: spital, sectie a unui spital, cabinet medical individual, etc). Pe orice hartie pe care o scriu si o eliberez spre orice persoana care imi solicita o informatie scrisa aplic ambele stampile. Aceste stampile ofera hartiei respective caracterul de document medico-legal, cu urmatoarele consecinte:
- Autentifica actul respectiv ca fiind un act original emis de mine, fara sa poata fi considerat o copie sau un fals. Asta ma protejeaza, pentru ca sunt sigura ca nimeni altcineva nu poate emite acte in numele meu, acte de care sa se foloseasca cineva fara ca eu sa stiu si pentru care, poate, nici nu mi-as da acordul, sau chiar acte care ma pot incrimina vreodata...
- Automat aplicarea acestor stampile ma si responsabilizeaza, in sensul ca informatiile continute de acel act trebuie sa fie reale, adevarate, conforme cu realitatea, constienta fiind ca de acele informatii poate depinde sanatatea si chiar viata unui potential pacient.
- Aplicarea stampilelor respectiva confera actelor o anumita autoritate, in sensul ca orice hartie scrisa si eliberata de mine poate servi ca modalitate de comunicare dintre mine si un alt coleg, cu un pacient sau cu orice persoana sau institutie cu care colaborez sau interactionez la un moment dat, continand informatii solicitate mie, informatii oferite de mine mai departe, diverse cereri si solicitari.
Consider ca aceste doua stampile fac parte din mine, ca si medic, oferindu-mi acea putere de care trebuie sa ma folosesc cu enorm de multa intelepciune si discernamant.
 https://blog.super-blog.eu/wp-content/uploads/2017/10/colop3.jpg
Articol scris pentru SuperBlog 2017

miercuri, 11 octombrie 2017

It takes two to tango. The words are on us!

"It takes two to tango"... Da! Tangoul se danseaza in doi... De regula, unul invita, iar celalalt accepta invitatia. Odata ce partenerii se dezlantuie in dans, totul, muzica si miscare, se transforma intr-o pasiune de nedescris...
Mi-ar fi placut sa invat sa dansez. Ascult enorm de multa muzica; imi place la nebunie combinatia de ritm si sunete. Si daca se adauga si miscarea, totul pare a fi perfect. Nu stiu daca as fi avut talent la dans, caci nu pot sa spun ca am invatat sa dansez. Desi ocazii am avut, nu am perseverat niciodata sa ma straduiesc sa devin o buna dansatoare. Cu toate acestea, cu mintea de acum, nu as mai refuza o oportunitate de a invata sa dansez: m-ar relaxa, mi-as consuma energiile, chiar si cele negative, as elimina stresul, as stabili o relatie stransa cu partenerul.
Trecand peste faza cu dansul... Sau pornind tocmai de la aceasta...
Mi-as fi dorit sa invat ceva la fel de mult. Si recunosc ca "invitatii" (oportunitati!!!) am avut cu duiumul. Pot spune ca aici am fost o rasfatata a sortii care, din pacate, nu prea a profitat din timp de toate aceste oportunitati. Si totusi, pe undeva, sunt sigura ca ceva-ceva s-a prins de mine... Ma refer la invatarea limbilor straine...
Cand eram copil, nu era o deschidere atat de mare ca acum spre informatie... De aceea, tinand cont de contextul in care am crescut, pot spune ca am avut un noroc chior, acela de a intra in contact cu limbile straine extraordinar de devreme, ceea ce este un avantaj fenomenal, pentru ca un copil mic absoarbe informatiile mai ceva ca un burete, adica in cantitate foarte mare si foarte exact. Iar ceea ce se asimileaza la varste fragede ramane in memorie pana spre finalul vietii.
Nu pun la socoteala anii gradinitei... Am prins cateva cuvinte frantuzesti, dar... nu se pune... Parca eram prea mica si ceea ce am prins in memorie nu a fost prea mult. Insa in scoala, am inceput sa invat ("oficial"..😅) liba engleza din clasa a doua. Practic abia invatasem literele si cifrele, ca am alaturat invatarea limbii engleze de invatarea celorlalte materii. Din pacate, nu am simtit ca profesorul din scoala generala era suficient de "stralucit" ca sa ma solicite suficient de mult sa invat; pentru ca prindeam notiunile din zbor extrem de repede, reseam sa raspund destul de bine la intrebari, asa ca din pacate nu eram pusa pe treaba destul de mult pentru a lua o nota mare. La studiul limbii engleze s-a adaugat, dupa trei ani (din clasa a cincea) si studiul limbii germane. Aceeasi situatie ca si la engleza in timpul scolii generale... Invatarea pentru nota maxima era o pospaiala. Si aproape nimic nu ma motiva sa invat in plus de una singura. Imi placeau prea multe lucruri ca sa ma ocup prea mult doar de studiul limbilor straine.
Din pacate, profesorii buni (ma refer la profesorii de limbi straine) i-am intalnit abia in liceu. Adica cam tarziu: am urmat cursurile unui liceu cu profil real/tehnologic, iar pentru limbile straine era rezervata doar cate o ora pe saptamana, asta doar in saptamanile in care invatam doar teorie. Asa ca, desi aveam stimulente pentru a invata din partea profesorilor, nu mai aveam atat de mult timp pentru studiul limbilor straine. Asa ca ma temeam sa nu uit pana si ceea ce invatasem pana atunci.
Dupa liceu a urmat facultatea. Din (ne)fericire am urmat cursurile uneo facultati care nu avea de-a face decat tangential cu limbile straine. Adica facultatea de medicina... In care, practic, era obligatoriu sa studiem o limba straina doar doua ore pe saptamana si doar in primul an de studiu. Desigur, optional, puteam participa la studiul limbilor straine aplicand si pentru a doua limba... si pentru mai multe... Din nefericire eram limitati de timp; ziua are totusi 24 de ore, iar saptamana de studiu doar 5 zile... Iar cantitatea de informatii si de practica pentru invatarea meseriei de medic este enorma. Si trebuie sa inveti permanent pana la sfarsitul vietii de medic. In anul doi am mers in continuare la orele de limba engleza si germana. Prima am invatat-o optional, in sensul ca era la alegere cu informatica. Asa ca pe moment am ales... limba straina... Iar la germana am mers facultativ, de bunavoie si nesilita de nimeni, poate doar pentru palmares... Oportunitatea studiului facultativ a uneia sau mai multor limbi straine a fost oferita si pentru anii 3 si 4, numai ca intelesesem mult prea devreme ca efortul putea fi mult prea mare, iar reursele de timp si energie mult prea limitate.
Din pacate am mai inteles un lucru: ca accesul la informatii, atat de necesar in meseria pe care o practic (si nu numai!), este mult favorizat de cunoasterea limbilor straine; fiind stapan pe 1-2-3 limbi straine si chiar mai multe, poti citi carti si reviste in cantitate practic nelimitate, te poti exprima in alte limbi si iti poti impartasi experienta si altora.poti comunica cu infinit mai multi oameni de specialitate, cu care poti face schimb de experienta si de informatii.
In cazul in care nu esti suficient de stapan pe cunoasterea unei/unor limbi straine, nu ai alte optiuni decat sa apelezi la ajutorul unor persoane si firme specializate: poti beneficia de traduceri specializate realizate de fime specializate cum ar fi agenția de traduceri Swiss Solutions. Sau, daca vrei totusi sa iti perfectionezi cunostintele de limbi straine, poti beneficia de cursuri de limbi străine pentru firme, putand invata mai aprofundat o limba straina insusindu-ti cat mai multi termeni de stricta specialitate.
Orice optiune ai accesa, ai posibilitatea de a-ti deschide noi orizonturi spre alte culturi, alti oameni, alte legaturi interpersonale. Si asta pentru ca "It takes two to tango"; adica tangoul se danseaza in doi. Intotdeauna in doi.




Articol scris pentru SuperBlog 2017

duminică, 8 octombrie 2017

Vacanță în stil Royal

Am un loc de munca destul de solicitant, desi imi place enorm ceea ce fac. Dar cum oboseala si stresul se acumuleaza periodic, bateriile trebuie incarcate, iar stresul si emotiile negative trebuie eliminate.
Cel mai bine imi revin la o stare normala si imi recuperez forta de munca dupa un timp petrecut in mijlocul naturii. Ador marea si soarele, dar, recunosc, sunt omul muntelui. Al padurii... Al vegetatiei... Al naturii verzi, chiar daca verdele dispare iarna sub albul ninsorilor, nametilor si dantelariei de promoroaca.
Se spune ca undeva in centrul Romaniei ar fi o cantitate mai mare si mai... speciala de energie. Tocmai acolo ar fi ideal, dintr-un punct de vedere, sa iti petreci o parte din timpul liber. Undeva in "creierul" muntilor, departe de forfota oraselor, a multimii,a agitatiei vietii de zi cu zi. Sa simti parfumul cetinii de brad. Sa simti racoarea si aerul tare al padurii. Sa simti culorile si sunetele naturii.
De cateva ori am mers la Brasov. Tocmai in centrul tarii. In "creierii" muntilor... sau pe aproape. Aer cu parfum de cetina, cu straluciri de verde intens si brun. Acolo m-as gandi sa imi petrec cateva zile libere, izolata de lumea stresanta ce ma inconjura zi de zi. As merge si singura, dar parca mai bine ar fi sa ne "cuplam" cativa prieteni si sa mergem in grup.
Primul pas: cautarea unui loc de cazare. Varianta ideala ar putea fi hotelul Royal din Poiana Brasov. Iata o scurta prezentare:
Amplasat în mijlocul țării, într-o mică oază din împărăția munților, Hotel Royal este locul ideal pentru a vă relaxa în compania familiei sau a prietenilor ori pentru evenimente (corporate sau private).
Situat în stațiunea Poiana Brașov, în apropierea lacului Miorița, la 1 km de teleschi, hotelul oferă o priveliște superbă și condiții excelente de cazare persoanelor care doresc intimitate într-o atmosferă deosebită.
Elegant mobilat și dotat, Hotelul Royal vă pune la dispoziție 10 apartamente de 4 persoane, 1 apartament de 5 persoane, 8 triple, 8 duble matrimoniale, o cameră twin și o cameră twin superior, dispuse în două corpuri pe 4 niveluri + mansardă, toate dotate cu televiziune prin cablu, frigider, telefon, Internet wifi. Condițiilor deosebite de cazare oferite turiștilor li se adaugă facilitățile de agrement și relaxare: saună, bar, biliard, darts electronic, fotbal de masă.

 Am fi putut sa ne facem o rezervare in prealabil, dar mizam si pe sansa de a prinde un loc atunci cand ajungem. Odata ajunsi si cazati, ne instalam repede. Prima miscare? Facem o plimbare prin imprejurimi, incarcandu-ne plamanii cu aerul tare al muntilor. Asta e si ideea: mult timp petrecut in aer liber.
Cum in perioada rece a anului, zilele sunt scurte, plimbarile in aer liber nu se pot prelungi prea mult.Seara sau atunci cand vremea este mai putin prielnica, avem modalitati de a ne petrece timpul liber si sa ne relaxam la maximum in interiorul complexului hotelier: saună, bar, biliard, darts electronic, fotbal de masă...
Timpul trece repede cand esti inconjurat de un grup de prieteni in care te integrezi mai mult decat perfect. Si la plecare te simti cu mult mai bine si gata de munca...

 Articol scris pentru SuperBlog 2017

***

  În țara lui Mură-n Gură  În țara lui Mură-n Gură, Totu-mi este pe măsură. Când mă scol de dimineaţă, Nu la șapte, ci la zece, Vine-o tavă ...