$$$

 30 martie 1392 – prima atestare documentară a Romanului

Prima atestare documentară a Romanului este Uricul din 30 martie 1392 (hrisov de danie către Ionaş Viteazul, în care a fost scris “în cetatea noastră, a lui Roman voievod”), numele oraşului fiind preluat de la numele voievodului Roman I Muşat (1392-1394) și este celebrată în fiecare an prin manifestări culturale.

Oraşul Roman este unul din puţinele oraşe din Moldova care se poate mândri cu existenţa a două cetăţi: Cetatea Muşatinilor, cea mai sudică fortificaţie moldovenească de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi Cetatea Nouă a Romanului construită de Ştefan cel Mare (domn al Moldovei în perioada 1457-1504) la locul de confluenţă a râurilor Moldova şi Siret.

Între secolele XV – XVI, oraşul era cunoscut sub numele de “Târgul de Jos”, el fiind şi reşedinţa “Ţării de Jos”. Tot atunci, Episcopia din Roman devine o a doua mitropolie a “Ţării de Jos”. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Romanul ocupa primele locuri în ceea ce priveşte numărul de negustori.

În 1834 oraşul devine capitala judeţului Roman. În anul 1845, Romanul figura printre primele 5 oraşe importante ale Moldovei. Unirea Principatelor Române a imprimat oraşului o activitate febrilă, Romanul fiind un puternic centru unionist. Oraşul şi judeţul Roman au adus o contribuţie însemnată la războiul pentru independenţă din 1877 – 1878.

$$$

 Vadim Tudor merge într-un bar, este pe punctul de a comanda o băutură şi vede un tip lângă el, cu o mustaţă mare şi vorbind cu accent maghiar.

Atunci Vadim îi spune barmanului, destul de tare, pentru ca toată lumea să-l audă:

– Un rând pentru toată lumea, cu excepţia ăstuia mustăcios!

Toată lumea este servită şi mustăciosul zâmbeşte fericit şi îi mulţumește lui Vadim.

Vadim, contrariat, spune cu glas tare:

– Încă un rând pentru toată lumea, cu excepţia ăstuia mustăcios!

Ca şi mai înainte, mustăciosul zâmbeşte fericit şi îi mulţumeşte lui Vadim.

Vadim, nervos, spune iarăși răspicat:

– Încă un rând pentru toată lumea, cu excepţia ăstuia mustăcios!

Mustăciosul, zâmbind fericit, îşi ridică pălăria a mulţumire către tribun…

Siderat, Vadim îl întreabă pe barman, cu glas scăzut:

– Auzi măi… unguru ăsta-i nebun? De ce e aşa de bucuros că am dat trei rânduri de băutură tuturor, numai lui nu?

– Păi, dacă-i patronul barului…

$$$

 Soprana Magda Ianculescu s-a nascut pe 30 martie 1929, Iaşi – d. 16 martie 1995, Bucureşti. 

A urmat cursurile Liceului „Oltea Doamna” din Iaşi şi, din 1947, pe cele ale Conservatorului de Artă Dramatică din Bucureşti. Din ultimul an de studii a fost angajată solistă la Teatrul de Operă şi Balet, debutând cu rolul „Rosinei” din Bărbierul din Sevilla, de Gioacchino Rossini, performanţă ce a fost comparată cu cea a Mariei Callas. A interpretat peste 50 de roluri, printre care „Iaroslava” din Cneazul Igor de Alexander Porfiryevich Borodin, „Mimi” din Boema de Giacomo Puccini, „Gilda” din Rigoletto de Giuseppe Verdi, „Norina” din Don Pasquale, de Gaetano Donizetti, „Donna Elvira” din Don Giovanni, „Blonda” din Răpirea din Serai, „Suzana” din Nunta lui Figaro, de Wolfgang Amadeus Mozart. Prim-solistă a Operei Române, va forma împreună cu Dan Iordăchescu, Nicolae Herlea şi soţul ei, Valentin Teodorian, „garnitura de aur a Operei Române”.

În perioada 1969 – 1977 a fost profesoară la Conservatorul de Muzică din Bucureşti. În 1953 – 1955 obţine premii la Concursurile internaţionale organizate la Bucureşti, Praga şi Varşovia, iar în 1962 i se conferă titlul de Artist Emerit. În memoria sa au fost înfiinţate două concursuri ce-i poartă numele: Concursul naţional pentru voci feminine de operă (1997) şi Concursul Internaţional de Canto – Maeştrii artei lirice (2009) la Opera Naţională din Bucureşti.

$$$

 Vasilica Tastaman, una dintre figurile reprezentative ale scenei teatrului românesc, a trecut la cele vesnice pe 30 martie 2003. Talentată, frumoasă, înzestrată cu o inteligență superioară, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații frumoși în viața ei. A iubit viața și a trăit-o din plin timp de 70 de ani.

Vasilica Tastaman s-a născut la Brăila și, o perioadă, a fost ucenică la o fabrică de textile din localitatea de baștină. La 16 ani și-a descoperit dragostea pentru teatru și, totodată, menirea. Atunci a debutat pe scena teatrului din orașul natal. Talentul ei nu a rămas neremarcat, astfel încât s-a bucurat de o evoluție rapidă. Și asta fără ca măcar să aibă studii de artă teatrală. În scurt timp, a ajuns să joace pe scenele teatrelor Giulești și Bulandra.

Cariera sa este datorată, poate în mare parte, unei alte doamne a scenei românești, Lucia Sturdza Bulandra. Vasilica Tastaman era angajată a Teatrului Municipal București, astăzi Teatrul Bulandra, condus, la acea dată de Lucia Sturdza Bulandra. La urechile directoarei teatrului ajunge, într-o zi, zvonul că actrița ei preferată vrea să părăsească teatrul și să se întoarcă la Brăila. Intrigată, Lucia Sturdza Bulandra o cheamă la ea și îi cere detalii legate de decizia de a părăsi teatrul bucureștean și Bucureștiul.

Cu acest prilej, directoarea află cu stupoare că Vasilica nu avea unde locui: “Doamna Bulandra, eu vreau să plec din Capitală pentru că m-am săturat… să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm!“. Lucia Sturdza Bulandra a luat rezolvarea problemei pe umerii ei, s-a înființat la Primărie și i-a cerut personal primarului o locuință pentru Vasilica Tastaman. Refuzul primarului a determinat-o pe marea Lucia Sturdza Bulandra să recurgă la un gest extrem: s-a aruncat în genunchi și l-a implorat cu lacrimi în ochi să o ajute cu o locuință. La distanță de doar câteva zile, Vasilica Tastaman se muta în locuința obținută cu ajutorul directoarei.

Marele actor Radu Beligan se declara profund impresionat de Vasilica Tastaman: Aș spune, fără ezitare, că, dacă există un talent, el se cheamă Vasilica Tastaman. Nu avea niciun fel de studiu, dar ce studiu îi mai trebuia? Ea pe scenă trăia, nu spunea nimic altceva. Era o bijuterie. Eu n-am ce să vă povestesc despre Vasilica, ea însăși este o poveste. O mare minune pe care am întâlnit-o în viața mea“, mărturisea într-un interviu mai vechi marele actor.

Actrița a fost căsătorită de două ori, dar a avut mai multe derapaje erotice

Vasilica Tastaman a fost, însă, pe cât de talentată, pe atât de controversată pentru relațiile pe care le-a avut. A avut doar doi soți, antrenorul Emeric Jenei, cu care a avut un băiat, Călin (singurul ei copil, de altfel), apoi Dan Tufaru, fostul soț al Andei Călugăreanu. Atunci când Dan Tufaru s-a îndrăgostit de Vasilica Tastaman, acesta era încă soțul Andei Călugăreanu.

Actorul Vladimir Găitan își amintește de povestea fulgerătoare de iubire dintre Vasilica Tastaman și Dan Tufaru, care era mai mic decât ea cu 11 ani. „Eram la Moscova cu ei. Acolo s-a produs un foc voltaic, acolo s-a îndrăgostit Dan de Vasilica. A fost dureros mai apoi, pentru că Dan era căsătorit cu Anda Călugăreanu…'

$$$

 Van Gogh s-a nascut pe 30 martie 1853.

Mai mulţi experţi din Amsterdam au ajuns la concluzia că pictorul olandez Vincent van Gogh a suferit de o afecţiune care i-a provocat episoade repetate de psihoză în ultimele 18 luni de viaţă, informează BBC.

În ciuda acestei concluzii clare, experţii olandezi nu au putut să stabilească un diagnostic definitiv care să definească starea mintală generală a artistului.

Cercetătorii spun că renumita cădere nervoasă a pictorului olandez, în urma căruia acesta şi-a tăiat singur o ureche, în 1888, ar fi putut fi un rezultat al consumului excesiv de alcool sau al stresului.

Vincent Van Gogh a murit din cauza unei răni provocate prin împuşcare, în 1890, iar moartea lui pare să fi fost o sinucidere. 

Mai mulţi experţi în medicină şi istorici ai artei au analizat o serie de dovezi, inclusiv multe dintre scrisorile celebrului pictor olandez post-impresionist.

Printre teoriile care se bucură de mare popularitate în rândul cercetătorilor referitoare la starea mintală a artistului se numără unele care spun că Vincent van Gogh suferea de tulburare bipolară, schizofrenie şi sifilis.

”Un singur lucru nu poate să explice tabloul întreg a ceea ce s-a întâmplat cu Van Gogh”, a spus Arko Oderwald, profesor de etică medicală, pentru The Telegraph.

Louis van Tilborgg, profesor de istoria artei la Universitatea Amsterdam, a declarat pentru The New York Times că unele dezbateri referitoare la starea de sănătate a lui Van Gogh au fost ”aprige”.

În iulie, un nou studiu a sugerat că Van Gogh şi-a tăiat întreaga ureche, nu doar o parte din ea, aşa cum se credea până acum.

Tot în iulie, The Art Newspaper anunţa numele tinerei căreia pictorul i-a oferit urechea, însoţită de mesajul următor: ”Păstrează acest obiect cu mare atenţie”. Potrivit acestei publicaţii, femeia în cauză era fiica unui fermier şi se numea Gabrielle Berlatier.

Se spune despre ''Migdal înflorit'' că este cea mai optimistă pictură a sa. L-a pictat într-o singură zi, când a primit vestea că fratelui său, Theo, i s-a născut un fiu. A fost numit Vincent (Muzeul van Gogh)

Vincent van Gogh s-a născut în 1853, interesul său pentru artă manifestându-se timpuriu, iar la vârsta de 16 ani a început să lucreze pentru compania Goupil & Co în Haga. A fost însă concediat din lipsă de motivaţie.

Din 1878 s-a mutat în Belgia, într-o comunitate de mineri, Borinage, timp în care a realizat primele schiţe şi desene. Încurajat de fratele său, s-a dedicat total artei de la vârsta de 27 de ani (1880). A călătorit în mai multe zone din Olanda - Haga, Drent, Nuenen, Brabantul de Nord, unde a lucrat continuu şi s-a inspirat din peisajele rurale şi comunităţile de ţărani.

Vincent van Gogh chiar s-a denumit “pictorul ţăranilor”, influenţat de genul de artă rural - realist al lui Jean-François Millet, Jean-Baptiste Camille Corot şi alţi artişti francezi. 

Pictorul Vincent van Gogh (30 martie 1853 - 29 iulie 1890) este considerat unul dintre cei mai mari artişti ai tuturor timpurilor. Pânzele sale, expuse în marile muzee ale lumii, sunt extrem de apreciate în rândul colecţionarilor.

Tabloul său intitulat ”Un Portrait du Dr. Gachet”, realizat în 1890, a fost vândut cu 82,5 milioane de dolari la o licitaţie organizată de casa Christie's la New York în anul 1990. În mai 2015, o altă pânză a artistului olandez, ”L'allée des Alyscamps”, a fost adjudecată cu 66 milioane de dolari la o licitaţie organizată la New York.

Până în prezent sunt cunoscute şi autentificate aproximativ o mie de desene realizare de Van Gogh.

$$$

 Cu o zi inaintea nuntii, mirele il abordeaza discret pe preotul care urma sa oficieze slujba:

– Uite, parinte, hai sa ne intelegem. Iti dau 100 de lei daca schimbi putin juramintele. As aprecia foarte mult daca atunci cand ajungi la partea aia in care trebuie sa jur ca o sa o iubesc, respect si ca o sa ii fiu devotat pentru tot restul vietii, nu o mai zici. Treci si dumneata peste. Mirele ii paseaza preotului banii si pleaca bucuros ca a rezolvat o problema.

In ziua nuntii, cand vine momentul pentru juramantul mirelui, preotul se uita in ochii barbatului si spune:

– Juri sa te tarasti la picioarele ei, sa ii asculti fiecare porunca si fiecare dorinta, sa ii servesti micul dejun in pat in fiecare dimineata de acum inainte si pana cand moartea va va desparti, si juri in fata Domnului si in fata sotiei tale ca nu te vei uita niciodata la alta femeie, atat cat veti fi in viata?

Tanarul mire se albeste la fata, inghite greu, se uita in jur si zice cam fara voce:

– Da. Apoi se apleaca spre preot si ii spune printre dinti:

– Am crezut ca avem o intelegere!

Preotul ii pune bancnota de 100 de lei inapoi in mana si ii sopteste:

– Aveam, dar ea mi-a facut o oferta mai buna.

$$$

 Cel mai mare tun construit vreodată: Monstrul de oțel Schwerer Gustav

Naziștii au construit cel mai mare tun din lume. Atunci când demonstrau cât de măreață era Germania nazistă, Fuhrer-ului și generalilor săi le plăcea să facă lucruri neobișnuite.

De exemplu, au început să construiască cel mai mare hotel din lume, însă proiectul a trebuit anulat deoarece apăruseră niște probleme mai presante, precum invadarea Franței.

În anii ’30, Franța a construit o serie de fortificații masive, numite „Linia Maginot”, ca să se protejeze de o invazie dinspre est.

Aceste fortificații erau printre cele mai puternice la acea vreme, cu buncăre subterane, turete retractabile, adăposturi pentru infanterie, baricade, amplasamente de artilerie, sisteme antitanc și așa mai departe.

Niciuna dintre dotările Wehrmacht-ului nu era capabilă să penetreze această apărare formidabilă, așa că Hitler a apelat la fabricantul de muniții Krupp ca să găsească o soluție.

Erich Muller, un inginer de la Krupp, a calculat că, pentru a străpunge șapte metri de beton armat sau un metru de blindaj de oțel, era nevoie de un tun de dimensiuni gigantice. Tunul trebuia să aibă diametrul intern de peste 80 centimetri și peste 30 de metri lungime.

Un astfel de tun ar fi putut lansa obuze de șapte tone de la o distanță de peste 40 de kilometri, dincolo de raza de acțiune a artileriei franceze.

Tunul avea să cântărească peste 1.300 de tone și trebuia transportat pe calea ferată. Avea să fie cel mai mare tun din lume. Când i s-au prezentat aceste cifre, Hitler le-a aprobat, iar construirea tunului a început în 1937.

Cel mai mare tun din lume cântărea 1.300 de tone

În mai puțin de doi ani, tunul a fost construit. La începutul anului 1941, Alfried Krupp l-a dus personal pe Hitler la Poligonul Rugenwalde, pentru a urmări primele teste ale armei. Alfried Krupp a botezat tunul „Schwerer Gustav”, adică „Gustav cel Greu”, după tatăl său, Gustav Krupp.

Schwerer Gustav era o armă monstruoasă. Fiind atât de mare și de greu, nu a putut fi mutat gata asamblat. A fost dezmembrat și transportat cu 25 de vagoane de marfă spre locul de amplasare, unde a fost asamblat. Asamblarea a durat trei zile și a fost realizată de 250 de muncitori.

Numai așezarea șinelor și construirea amplasamentului au durat săptămâni întregi și au necesitat munca a 4.000 de muncitori, care lucrau permanent.

Cel mai mare tun din lume se deplasa pe șine paralele, care îi limitau mobilitatea. În plus, țeava tunului putea să țintească doar vertical.

Astfel, șinele au fost așezate în curbă și, ori de câte ori era nevoie ca ținta orizontală să fie schimbată, întregul tun era mutat de-a lungul șinelor curbate. În ciuda enormei sale puteri, cel mai mare tun din lume nu avea nicio modalitate de a se proteja.

Era apărat de două batalioane Flak, care-l protejau de atacurile aeriene. Ținând cont de banii și timpul de care a fost nevoie pentru a fi construit, tunul a avut parte de prea puțină acțiune în război și nu a fost folosit deloc împotriva francezilor.

Germania invadase Franța în 1940, înainte ca tunul să fie gata. Atunci, germanii au trecut pur și simplu pe lângă Linia Maginot. Schwerer Gustav a fost folosit în timpul asedierii orașului Sevastopol din URSS.

În timpul operațiunii, care a avut loc în 1942, 4.000 de oameni au pregătit tunul timp de cinci săptămâni. În următoarele două săptămâni, Gustav a lansat 48 de obuze, distrugând forturi aflate la mare distanță și un depozit de muniție subacvatic, care se afla la 30 de metri sub nivelul mării și era protejat cu ziduri din beton cu grosimea de zece metri.

Apoi, tunul a fost mutat lângă Leningrad, însă atacul a fost anulat. Totuși, Krupp a mai construit un tun cu aceleași dimensiuni. A fost botezat Dora, după soția inginerului șef.

În august 1942, Dora a fost amplasată la vest de Stalingrad, însă arma a fost retrasă în septembrie, pentru a evita capturarea ei. Când germanii s-au retras, i-au luat pe Dora și pe Gustav cu ei.

În 1945, când înfrângerea era iminentă, germanii au aruncat în aer tunurile, pentru a nu cădea în mâinile forțelor aliate. Astfel s-a sfârșit povestea super-tunurilor naziste.

În ceea ce privește calibrul, Dora și Gustav erau depășite doar de alte două tunuri – „Mortiera lui Mallet” a britanicilor (construită în 1857) și „Micul David” al americanilor (construit în timpul războiului). Amândouă aveau calibrul de 914 mm.

Însă numai Gustav a luptat în război. Rămâne cel mai mare tun folosit vreodată în război – un record care va dura probabil pentru totdeauna, fiindcă rachetele moderne și bombardamentele de înaltă precizie au făcut ca tunurile mari, precum Gustav sau David, să fie inutile.