$$$

 Bună ziua și bine ați venit la povestirea de miercuri, o povestire pe care aș fi dorit să o intitulez moralizator, poate mai aspru decât îmi stă în fire, dar… am să vă las pe dumneavoastră să vă formați o părere, după ce veți fi citit rândurile de mai jos.

Să începem povestirea cu interesantul caz al unui pacient de 50 de ani care avea de ceva timp disconfort abdominal. Omul, de bună credință și convins că cel mai bun doctor este… trenul spre capitală, a decis să-și facă toate analizele și investigațiile necesare la un anumit spital, pe cât de renumit, pe atât de scump. 

Toate bune și frumoase, pacientul a fost consultat, analizat și diagnosticat rapid, CT făcut, tot ce trebuie, dar cumva, ceva nu a făcut sens în mintea lui. A refuzat să se opereze acolo, deși a fost prevenit că dacă pleacă își cam ia viața în propriile mâini, dar omul a decis că are nevoie să fie mai aproape de casă pentru tot ce va urma. Se aștepta la ce este mai rău, bietul om.

M-am pomenit cu dânsul la ușă, cum se spune, motivând că dacă tot este așa de gravă situația, măcar să poată avea familia aproape, pentru suport moral. 

Mi-a prezentat dosarul medical și am citit atent concluziile analizei imagistice: colecist grav afectat, prezența unei tumori de cinci centimetri situată profund între ficat, stomac și pancreas cu sursă necunoscută… ce să mai spun, nu era o situație prea roz.

Am fost surprins de abundența de detalii din interpretarea CT-ului. De obicei, doctorii imagiști tind să fie foarte succinți în exprimare, un lucru absolut normal dacă luăm în calcul volumul de muncă. În acest caz era un adevărat comentariu literar, descriind severitatea situației cazului.

“Așa o fi pe la case mai mari”, mi-am spus, impresionat de capacitatea de comunicare a medicilor respectivi.

Am discutat cu pacientul, i-am descris planul de intervenție laparoscopică și am încercat să-i redau încrederea că totul va fi bine.

În ziua stabilită, am început operația așteptându-mă la un efort laborios din partea noastră… judecând după interpretarea CT-ului, am pornit în căutarea monstrului, așteptând “Aha”-ul confirmării vizuale.

Am mers din aproape în aproape, căutând “monstrul” și posibila legătură cu unul din organele menționate mai sus. În cel mai rău caz, ne aștepta o rezecție parțială de organ, în cel mai bun, doar eliminarea masei tumorale, dar… nimic.

Am căutat tumora din centimetru în centimetru… monstrul nu binevoia să ne onoreze cu prezența…

“Măi, ce bine e ascunsă, mai bine verific din nou…”, mi-am spus reexaminând toată zona… nimic.

Am revenit la colecistul afectat cu o senzație profundă de îndoială și m-am apucat să operez, dar nu am putut să-mi scot din minte “tumora” aceea fantomă. Am terminat colecistectomia si am încheiat operația care deja dura de ceva timp.

După ce m-am asigurat că pacientul este stabil și se recuperează normal, am aruncat din nou o privire pe CT-ul cu care venise pacientul. Era clar specificată o tumoră de cinci centimetri, dar eu nu găsisem nimic. 

“Și dacă nu era nimic în afară de colecistul cu probleme?”, m-am întrebat, dorind să am o claritate asupra subiectului.

“Hai să vedem!”, mi-am răspuns și de cum pacientul s-a simțit mai bine am trecut la o serie nouă de explorări.

Negativ! Acesta a fost răspunsul la toate investigațiile pentru o posibilă tumoră. Da, colecistul era cu probleme, dar asta era singura concordanță dintre diagnosticul cu care venise la mine si situația reală din timpul operației.

M-am lăsat să alunec puțin pe spate în scaun, cu ochii la monitor și am oftat cu ușurare: “Asta a fost tot! Slavă Domnului.”.

Îmi venea să iau CT-ul și frumoasa interpretare cu care venise pacientul la mine și… să le așez acolo unde era locul, în coșul de gunoi. Nu am făcut-o.

Omul s-a recuperat rapid și a plecat fericit acasă. Fericit că s-a făcut o greșeală de diagnostic și că a scăpat doar cu o operație de “fiere”. 

Eu am rămas cu un gust dulce-amar, pe de o parte că am putut să-l

ajut, pe de altă parte revoltat de chinul psihologic prin care a trecut pacientul.

“A fost o eroare de diagnostic inițial, cu siguranță. Bine că am putut rezolva situația atât de ușor”, mi-am spus și mi-am văzut de treabă în continuare.

În încheiere doresc să vă spun doar atât: dacă vă confruntați cu diagnostice grave, cereți vă rog și o a doua opinie, de la alt specialist… nu se va supăra nimeni. Este viața voastră, până la urmă, aveți grijă de voi.

Multă sănătate vă doresc!