luni, 23 iunie 2025

$$$

 In noaptea magică de sânziene se deschid cerurile!

Noaptea de Sânziene este o noapte magică, un moment de linişte, de echilibru, în care se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Se spune că mai ales în această noapte (23-24 iunie, noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul) cei norocoşi pot întâlni Sânzâienele.


Numite în tradiţia populară şi Sfintele, Frumoasele, Măiastrele, Sânzienele sau Sânzâienele sunt fiinţe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefăcătoare, care au numai însuşiri bune. Fuioare uşoare de vânt în timpul zilei, noaptea se transformă în zâne cu părul galben şi rochii albe de abur, ce dansează hore ameţitoare prin grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul, cântând în aer cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Sunt entităţi ale aerului, transparente, pure şi nobile, foarte greu de perceput, dată fiind natura lor instabilă, fluidă, predispusă la mişcări foarte rapide.


Spre deosebire de alte personaje mitice, ca Ielele şi Rusaliile, Sânzienele (Drăgaicele) sunt binevoitoare omului, aduc fertilitate culturilor agricole, femeilor căsătorite, păsărilor şi animalelor, dau miros şi puteri tainice florilor, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor şi apără lanurile de intemperiile naturii. Sub un nume sau altul, aceste făpturi mitice există în folclorul tuturor popoarelor, nu numai în Europa, ci pe toate continentele.


Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele îşi au originea într-un stravechi cult solar. Sărbătoarea se mai numeşte în unele locuri şi "Cap de vară".


Sărbătoarea Sânzienelor are loc la trei zile după Solstiţiul de Vară, cea mai lungă zi din an, moment de răscruce situat la mijlocul anului şi înscris sub semnul focului, al Soarelui. În cinstea acestuia se aprind focuri uriaşe pe culmile dealurilor. Încinşi cu brâuri din pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă în foc aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri viitoare. La final, se rostogolesc la vale roţi aprinse, şi ele simboluri ale Soarelui, care se îndreaptă odată cu vara către toamnă şi care au rolul de a alunga spiritele rele. Uneori, sunt lăsate să plutească pe ape mici ambarcaţiuni cu lumânări. Se practică săritul peste focul purificator. Se crede că cine va trece prin foc sau va sări peste el în această noapte, se va purifica şi întregul an care urmează va fi apărat de duhurile rele, de boli şi va fi fericit. Tradiţiile acestea, care există şi acum în ţările Europei Centrale şi de Nord datează de secole, cu mult înaintea creştinismului.


Floarea de Sânziană (Gallium verum sau Gallium mollugo – după culoarea galbenă sau albă) este o floare de câmp cu inflorescenţe mărunte, pline de polen, frumos mirositoare, care înfloreşte în preajma solstiţiului de vară, în perioada coacerii cerealelor. Ea are numeroase întrebuinţări în medicină şi cosmetică, drept pentru care mitologia populară i-a acordat şi proprietăţi mistice, fiind folosită în practicile magice efectuate în noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul. Dacă o fată tânără o pune sub pernă în noaptea respectivă, îşi va visa cu siguranţă ursitul. Dacă îşi pun în păr sau în sân floarea respectivă, atât fetele cât şi femeile devin mai atrăgătoare şi mai drăgăstoase. Dacă se spală la ivirea zorilor cu roua căzută pe Sânzâiene sau se îmbăiază în apă curgătoare devin mai frumoase.


Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. Aceste cununi sunt folosite şi pentru prevederea viitorului, în funcţie de felul în care cad după ce sunt aruncate pe casă.

În noaptea de Sânziene răsare şi floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege, înfruntând curajos duhurile care o păzesc; acesta va putea citi gândurile oamenilor şi va descoperi comori ascunse.

Tot în noaptea dinaintea sărbătorii, fetele obişnuiau să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite aveau alte griji, astfel că îşi înfăşurau cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile, fără deosebire, îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.


De altfel, acum, o dată cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac, toate având o eficacitate sigură. În această zi, florile de sânzâiene, împletite în cununi, sunt atârnate, până în anul următor, la ferestre, la porţi, la streşinile caselor, cu credinţa că vor apăra oamenii, animalele şi recolta de forţele nefaste, malefice şi vor aduce noroc şi belşug.

În medicina populară, Sânziana are numeroase întrebuinţări, dar pentru a avea eficienţa dorită trebuie culeasă după un anume ritual: florile se culeg în zorii zilei de Sf. Ioan Botezătorul, în timp ce tulpina şi seminţele, cum este şi firesc, toamna. Dacă sunt culese corespunzător, proprietăţile lor sunt miraculoase. Astfel, întăresc copiii debili şi limfatici, dacă se pun în apa lor de baie; vindecă frigurile; puse în alcool vindecă rănile şi urmele loviturilor; roua căzută pe flori în noaptea de Sf. Ioan Botezătorul este leac sigur pentru bolile de ochi şi piele.


În acelaşi timp, floarea de Sânziană este un reper calendaristic agrar. Dacă înfloreşte înainte de Sf. Ioan Botezătorul, înseamnă că vegetaţia plantelor este prea avansată. La trei zile după Solstiţiul de Vară, ziua începe deja să scadă. Întreaga vegetaţie îşi pierde cîte puţin sevele şi aromele. De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecătoare este ziua de Sânzâiene, fiind considerată cea mai bună zi din an pentru aceasta, florile potenţându-şi puterile şi mirosurile înainte să le înceapă declinul. Multe din florile şi ierburile care se culeg în această zi, sunt duse la biserică, cu credinţa ca vor fi sfinţite şi prin aceasta vor fi curăţate de influenţele negative ale Rusaliilor/Ielelor, zânele rele ale pădurilor.


Pentru ţărani această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În credinţa populară se crede că dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul sau după Sânziene,este de rău augur, deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat.


Din seria obiceiurilor legate de această zi face parte şi tradiţia băii de solstiţiu (21 iunie) sau de ziua Sf. Ioan Botezătorul (24 iunie). Aceasta se face într-o apă curgătoare şi se consideră că spală toate nenorocirile şi supărările anului trecut, precum şi că ajută ca să se împlinească toate dorinţele în următorul an. Există de asemenea obiceiul unui scăldat ritual pentru păstrarea sănătăţii. Pentru acest lucru sunt alese locuri anume, ape din sălbaticie. Se mai spune că dacă la miezul nopţii bei roua căzută pe floarea de Sânziană, aceasta purifică şi este aducătoare de noroc, iar dacă faci în această zi o baie în care ai turnat decoctul făcut din nouă plante anume – obligatoriu şi Sânziana, tot anul vei fi sănătos şi-ţi va merge bine.


Lista credinţelor populare legate de această sărbătoare este foarte bogată...


În această noapte, ca şi în noaptea de Crăciun, se spune că animalele stau de vorbă. Cine le pândeşte si le poate înţelege graiul şi poate afla multe taine.


În această noapte se înconjoară casa cu făcliile aprinse, la fel câmpurile cu cereale, fâneţele, grajdurile, aceasta pentru ca anul următor să fie mai bogat. În acelaşi timp, se fac puternice zgomote nocturne pentru a alunga duhurile rele.


Din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. În tradiţia populară, se credea că, odată cu drăgaicele, juca şi soarele la amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei.

Perioada solstiţiului de vară este şi prilej pentru organizarea târgurilor, bâlciurilor şi iarmaroacelor, pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei (Târgurile de Fete).

Una dintre plantele deosebit de folosite în medicina populară este verbina. Pentru ca să aibă eficienţă, verbina se culege doar în nopţile de Sânziene, de Înălţarea la Cer şi de Sf. Petru şi Pavel. Acestei plante i s-a acordat o importanţă şi un respect deosebit, încă din antichitate: romanii îşi împodobeau cu ea templele. Se considera că este sub influenţa planetei Venus, de aceea era folosită în ritualurile pentru dragoste. Dacă se punea pe câmp, atunci aducea prosperitate şi recoltă bogată. Dacă se punea în pantofi, îţi lua oboseala pe loc. Se spune că nu e voie să o scoţi din pământ cu un obiect din fier, ci doar cu unul din argint. Însă înainte de a o scoate se toarnă pe pământ ceară şi miere. După ce este scoasă (în noaptea sărbătorilor amintite) trebuie să fie pusă uşor pe pământ şi să fie vegheată pînă la răsăritul zorilor. În medicina populară se mai spune că dacă culegi această plantă înainte de asfinţitul soarelui, tot anul următor nu vei avea dureri de cap.


Se spune că dacă culegi şi mănânci la miezul nopţi de Sf. Ion Botezătorul petalele florii de grâu, numită albăstrica, tot anul vei avea noroc în toate.


La solstiţiul de vară se atârnă crengi de arţar la uşi şi la ferestre, pentru că există credinţa fermă că în acest fel vor fi îndepărtate toate forţele malefice. Frunzele de arţar culese în această zi şi puse la uscat vindecă orice rană şi înlătură durerea de cap.

Dacă hainele, covoarele şi aşternuturile sunt expuse în 24 iunie la soare, ele nu vor fi mâncate de molii.


Dacă în această zi vezi o furnică roşie, aceasta este de foarte bun augur.


În unele zone se obişnuieşte ca în această zi să se mănânce turte din aluat cu flori de soc, în felul acesta întregul an care urmează vei fi sănătos. Crenguţe de soc sunt atârnate la ferestre şi la uşi, pentru a apăra în felul acesta casa de orice necazuri şi boli şi pentru a se asigura astfel bunăstarea în tot anul următor. Din cele mai vechi timpuri, socul este plantat lângă casele oamenilor deoarece se crede că în el sălăşluieşte un duh sau o zână bună care-i apără pe oameni de nenorociri. E considerat un sacrilegiu să tai un soc, copacul despre care ţăranii spun că „în faţa lui trebuie să-ţi scoţi pălăria”.


După ce se trece de miezul nopţii şi focurile se sting, oamenii se îndreaptă în linişte spre casele lor, lăsând locul spiritelor care, după credinţa populară, în noaptea aceasta ca şi în toate nopţile importante ale anului, hoinăresc hai-hui prin lume.

Sursa: Veconi Luminita

$$$

 ”În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.

Și atunci, am putut să mă liniștesc.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.

 În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.

 În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Maturitate.

 În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …

Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.

 În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … persoane, situații, tot ceea ce îmi consuma energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.

 În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat mega-proiectele de viitor.

Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.

 În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.

Astăzi, am descoperit … Modestia.

 În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor.

Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.

Și aceasta se numeşte … Plenitudine.

 În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.

... Şi, toate acestea, înseamnă … să ştii să trăiești cu adevărat.” 

  (Charlie Chaplin)

$$$

 Henri Nestlé: 


Alchimistul care a salvat milioane de copii.. dar a murit fără să-și imagineze monstrul pe care l-a creat


Anul 1814, Frankfurt, Germania. 


În mijlocul epocii napoleoniene, între pulbere și sărăcie, se naște Heinrich Nestle, al unsprezecelea din cei 14 frați dintr-o familie de sticlari. 


Puține lucruri indicau că acest copil slăbănog, curios și liniștit va schimba cursul copilăriei în lume.


De mic am urât limitele. 


A învățat chimie, farmacie și mai multe limbi străine. 


A călătorit prin Europa ca și cum ar fi căutat ceva... iar în 1839 s-a stabilit în Elveția, în Vevey. 


Și-a schimbat numele în franceză: Henri Nestlé, adică „cuib”. Un simbol al protecției care ți-ar marca întreaga viață.


Originea unei obsesii: oprirea morții bebelușilor


În 1850, 1 din 4 bebeluși europeni a murit înainte de a împlini un an.


Mamele au murit la naștere. 


Sau nu au putut alăpta. 


Sau din lipsa igienei.


Înlocuitorii erau terci de pâine ud sau apă fiartă cu cereale. 


Infecţii. 


Diaree. 


Moarte.


Henri a decis să găsească soluția. 


În 1867, după ani de încercări și eșec, a dezvoltat Farine Lactée: un amestec de lapte de vacă evaporat, făină gătită și zahăr. 


O mâncare gata făcută pentru bebeluși, ușor de digerat și relativ sigură.


Produsul a salvat viața unui bebeluș prematur pe moarte, care i-a crescut reputația. 


Amestecul lor a fost primul lapte industrializat pentru sugari. 


Într-o lume fără standarde de refrigerare și igienă, era revoluție. 


Un miracol științific.


De ce și-a vândut imperiul?


În ciuda succesului, Henri nu a fost un antreprenor. 


Era un alchimist în halat alb, nu în costume. 


În 1875, la vârsta de 61 de ani, el și-a vândut compania pentru 1 milion de franci elvețieni (echivalentul a aproximativ 7 milioane de euro actuali) lui Jules Monnerat și altor investitori.


Dar el a pus o condiție: ca numele său de familie să rămână pe semn pentru totdeauna.


Logo-ul cuibului cu păsări a fost proiectat el însuși, inspirat de numele său de familie și dorința sa de protecție.


Henri nu a avut copii biologici, dar a adoptat o fată, Emma, pe care a crescut-o cu devotament alături de soția sa, Clémentine.


O retragere modestă, o moarte tăcută.


Nestlé și-a petrecut ultimii ani în Montreux, Elveția. 


Nu participam la întâlnirile companiei. 


Nu dădea interviuri. 


Nu și-a patentat niciodată formula.


A murit la 75 de ani, neștiind că numele său de familie va deveni unul dintre cele mai pronunțate de pe planetă. 


Emma, deși crescută cu dragoste, nu a moștenit nici compania, nici averile mari, deoarece compania a fost vândută integral unui consorțiu de afaceri. 


Nestlé a murit în 1890, iar Clémentine i-a supraviețuit, dar a dus o viață discretă, fără apariții publice majore.


Şi după asta? 


Partea întunecată a imperiului


În secolul 20, Nestlé a crescut ca un titan.


• În timpul Primului Război Mondial, laptele praf hrăneau soldații și copiii strămutați.


• În al doilea război mondial, el a furnizat armate întregi. 


Formula lor a salvat și a susținut vieți, da.. dar a generat, de asemenea, dependență și profit în mijlocul conflictului.


Astăzi, Nestlé este prezent în peste 190 de țări, cu peste 270.000 de angajați, venituri anuale depășind 100 miliarde de dolari și peste 2.000 de mărci sub umbrela sa: Nescafe, KitKat, Purina, Maggi, printre multe altele.


Dar nu a fost numai glorie.


În anii 1970, compania a fost acuzată de promovarea laptelui artificial în țările sărace, unde lipsa apei potabile a provocat mii de decese din cauza diareei și a subnutriției.


Scandalul a fost atât de mare încât a determinat un boicot internațional care a durat zeci de ani și încă persistă în unele țări. 


Henri nu a trăit-o... dar moștenirea sa a fost folosită în moduri pe care nu și le-a imagina.


Fapte uimitoare:


• Logo-ul cuibului se bazează pe stema familiei Nestlé, redesenat de Henri cu atingerea sa personală.


• Invenția sa a salvat milioane de bebeluși, dar a alimentat și războaie.


• A murit fără să știe că numele său va apărea pe peste un miliard de produse zilnic.


• Nestlé produce mai multă apă îmbuteliată decât orice altă companie din lume, pe fondul controverselor privind depozitarea acviferului în zonele sărace.


• Henri nu a fost niciodată milionar. 


A renunțat la multe dintre brevetele sale și a trăit modest.


Nu a vrut niciodată să breveteze formula inițială. 


Am crezut că cunoașterea ar trebui împărtășită dacă ajută omenirea.


Reflecție:


Henri Nestlé nu era om de afaceri. 


Era un umanist.


Un chimist care voia să salveze bebeluși a ajuns să dea naștere unuia dintre cele mai mari (și controversate) imperii de pe planetă.


El a făcut viață fără urmași. 


Și deși a murit tăcut... astăzi numele lui hrănește lumea. 


Nu a eșuat niciodată să se considere om de știință înaintea unui antreprenor. 


Pasiunea lui era să inoveze și să îmbunătățească viețile omenești.


Sursa — Munyao Matheka

$$$

 

Ferma de plopi din Oregon.

Pe marginea râului Columbia, în apropierea micului oraș Boardman din statul Oregon, se află o fermă care nu seamănă cu nicio alta.

Nu produce fructe, nici legume. Ci… ordine, liniște și uimire.

Este o ferma de plopi cu mii și mii de copaci plantați în linii perfect paralele, care se întind până dincolo de orizont.


Cunoscută drept Boardman Tree Farm, acest loc a fost unul dintre cele mai mari proiecte de cultivare a plopilor din America de Nord, cu un scop clar: producția sustenabilă de lemn.

Dar faima lui a depășit repede domeniul silviculturii, devenind un loc emblematic pentru fotografi, cineaști și iubitori de peisaje suprarealiste.


Văzută din aer, ferma seamănă cu o pânză de păianjen vegetală. Simetrică, curată, perfectă.

Iar de la sol, privitorul este copleșit de senzația de infinit: copacii se ridică vertical ca niște coloane de templu natural, iar lumina pătrunde printre ei ca prin vitralii vii.


În fiecare anotimp, ferma își schimbă personalitatea.

Primăvara, copacii înfrunzesc într-un verde crud și viu.

Vara, frunzișul devine dens, iar aleile dintre rânduri par coridoare răcoroase.

Toamna, totul se transformă într-un ocean de galben și auriu.

Iarna, liniile rămân, dar frunzele dispar, dezvăluind doar siluetele goale, geometrice.


Deși o mare parte din ferma originală a fost defrișată începând cu 2016, imaginile și emoția lăsată de acest loc trăiesc mai departe.

Boardman Tree Farm rămâne un simbol al relației dintre natură și intervenția umană bine calculată, un loc unde ordinea nu distruge, ci amplifică frumusețea.

$$$

 Animalul care sfidează toate regulile naturii: Ornitorincu.

Are cioc de rață, coadă de castor, picioare palmate, blană de mamifer și... depune ouă.

Este vorba despre ornitorinc, una dintre cele mai ciudate și uimitoare creaturi din lume.


Ce îl face atât de special?

🔹 Deși este mamifer, ornitorincul depune ouă, la fel ca o reptilă.

🔹 Are venin – masculul produce o substanță toxică prin pintenii de pe picioarele din spate.

🔹 Nu are stomac – hrana trece direct din esofag în intestine.

🔹 Este orb sub apă, dar vânează ghidându-se prin electrolocație – simte impulsurile electrice ale prăzii.


Trăiește doar în Australia, în râurile și mlaștinile din regiunile estice.

Este activ în principal noaptea și își petrece mare parte din viață înotând sub apă, în căutarea hranei.


Când a fost descoperit, nimeni nu a crezut că e real!

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, când britanicii au trimis în Europa primul specimen de ornitorinc împăiat, oamenii de știință au crezut că e un fals.

Au suspectat că fusese „asamblat” din mai multe animale – atât de ciudat părea.


Ornitorincul este unul dintre cele mai vechi mamifere de pe Pământ și un veritabil martor al evoluției… care încă trăiește printre noi.

$$$

 Cât de cald este în interiorul Pământului?


Deasupra noastră vedem cerul, stelele și norii.

Dar sub picioarele noastre… se află o lume ascunsă, fierbinte, profundă și în continuă mișcare.

Interiorul Pământului este atât de fierbinte, încât dacă am putea ajunge până în centru, am arde instantaneu.


❓ Cât de cald este în interiorul planetei?

🌡️ Temperatura crește odată cu adâncimea, cu aproximativ 25-30°C la fiecare kilometru.


🔹 La 100 km sub scoarță: aprox. 1.200°C

🔹 În manta, unde roci se topesc lent: între 1.400 și 3.000°C

🔹 La granița cu nucleul extern: aprox. 4.000-5.000°C

🔹 În centrul planetei, în miezul de fier solid: până la 6.000°C – adică la fel de fierbinte ca suprafața Soarelui!


🔥 De ce e atât de cald?

Căldura primordială – rămasă din formarea planetei acum 4,5 miliarde de ani.

Dezintegrări radioactive – elemente precum uraniul și potasiul generează căldură în mod constant.

Presiunea enormă – cu cât mergem mai adânc, cu atât presiunea crește, iar asta contribuie la menținerea temperaturilor ridicate.

🌋 Ce impact are această căldură?

Căldura din interiorul Pământului nu rămâne acolo – ea pune planeta în mișcare:

– produce cutremure, vulcani, deriva continentelor

– alimentează câmpul magnetic

– susține viața pe termen lung, creând condiții dinamice și schimbătoare


🧠 Deși nu putem ajunge fizic în miezul Pământului, seismologia, modelarea geologică și experimentele de laborator ne ajută să înțelegem această lume invizibilă, care ne influențează viața mai mult decât credem.

$$$

 

🛣️⛰️Drumul imposibil de construit.

În inima munților Taihang, din provincia Henan (China), se află un drum care pare desprins dintr-un film de aventură.

Nu a fost construit de ingineri.

Nu a fost realizat cu utilaje moderne.

A fost sculptat cu mâinile goale, timp de 5 ani, de către 13 săteni hotărâți să nu mai trăiască izolați.


Așa a apărut Drumul Guoliang, o capodoperă a voinței umane.


📍 Unde se află?

🔹 În satul Guoliang, ascuns în Munții Taihang, China

🔹 Până la construirea drumului, localnicii puteau ieși din sat doar pe poteci abrupte, periculoase

🔹 Tunelul are aproximativ 1,2 km lungime, 5 m înălțime și 4 m lățime


⛏️ Cum a fost construit?

🔹 În anii ’70, sătenii au decis să își construiască singuri un drum spre lume

🔹 Fără ingineri, fără planuri, doar cu ciocane, dălți și perseverență

🔹 Au săpat direct în peretele vertical al muntelui, milimetru cu milimetru

🔹 Lucrările au durat 5 ani – unii și-au pierdut viața în acest proces


🪟 De ce este unic?

Drumul are „ferestre” tăiate în stâncă – deschideri neregulate prin care pătrunde lumina și se poate vedea prăpastia.

Peisajul este incredibil de spectaculos și înfricoșător în același timp.

Este considerat unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume, dar și unul dintre cele mai frumoase.


🌍 Un simbol al determinării umane

Drumul Guoliang este mai mult decât o cale de acces.

Este o lecție despre curaj, solidaritate și lupta omului cu muntele, cu izolarea și cu limitele.


Astăzi, satul Guoliang este un punct turistic renumit în China – vizitat de mii de curioși și fotografi.

$$$

 Scrisoare deschisă către actuala (fostă) clasă politică. E trecut de ceasul al doisprezecelea. V-ați jucat cu România destul. Ați batjocori...