vineri, 2 august 2024

***

 2 august 1939: S-a născut Valeria Seciu, actriță româncă de teatru, film, voce, radio și televiziune.


Valeria Seciu (2 august 1939, București – 6 septembrie 2022, București) a fost o actriță româncă de teatru, film, radio, voce și televiziune.


STUDII

A urmat cursurile Institutului de Teatru din București, la clasa lui A. Pop Marțian, între 1960-1964, avându-l ca asistent pe Octavian Cotescu, cel care, ulterior, avea să-i devină soț. Printre colegii săi de promoție s-au numărat: Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Mariana Mihuț, Rodica Mandache, Virgil Ogășanu, Dora Cherteș, Cătălina Pintilie, Mircea Andreescu.


CARIERA ARTISTICĂ

A debutat, în 1964, pe scena Teatrului Național din București, alături de Ion Caramitru, în piesa Eminescu de Mircea Ștefănescu, sub îndrumarea regizorului Sică Alexandrescu, întruchipând-o pe Veronica Micle. În același an și-a făcut, de asemenea, debutul în film, jucând în pelicula Casa neterminată, regizată de Andrei Blaier. După doi ani petrecuți la Cluj, unde a interpretat două roluri, în Androcle și leul de G.B. Shaw și Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, a revenit în echipa Teatrului Național din București (memorabilă rămâne prezența ei în Cordelia din Regele Lear în regia lui Radu Penciulescu), pe care, cu excepția câtorva colaborări, nu a mai părăsit-o până în 1978, când s-a alăturat trupei Teatrului Mic. Aici, sub directoratul scriitorului Dinu Săraru, s-a produs deplina sa maturizare artistică, la contactul cu regizoarea Cătălina Buzoianu și în parteneriate legendare de scenă cu actorii Ștefan Iordache și Gheorghe Visu. Marile roluri din această etapă le-a creat în spectacole precum Să îmbrăcăm pe cei goi, Maestrul și Margareta, Niște țărani, Cerul înstelat deasupra noastră, Doamna cu camelii.


La începutul anilor 1990 a înființat și condus Teatrul Levant, una dintre primele instituții independente de gen apărute după căderea regimului comunist, continuând însă să joace și la Teatrul Mic, cu realizări notabile: recitalul Arta iubirii sau rolul Arkadina, din Pescărușul de Cehov, ambele în regia Cătălinei Buzoianu. De numele Teatrului Levant este legată o altă colaborare inspirată a actriței cu regizoarea Cătălina Buzoianu, la spectacolul Pelicanul, după August Strindberg (1994), montat într-un spațiu neconvențional (un depozit al Sălii Dalles). În 1998 a colaborat la Teatrul Nottara cu regizorul Alexandru Dabija în spectacolul "Lungul drum al zilei către noapte (E. O'Neill), fiind nominalizată mai apoi la Galele UNITER pentru cel mai bun rol principal feminin. După 2000 apare mai rar pe scenă, fiecare apariție reprezentând însă un succes de public și de critică, două dintre creațiile sale recente (Esme Allen în Cum gândește Amy de David Hare, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic, 2006, și Gloucester în Lear, după W. Shakespeare, regia Andrei Șerban, Teatrul Bulandra, 2008) fiind răsplătite cu premii acordate de UNITER. O altă distincție importantă, medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu”, i-a fost atribuită actriței în 2000 de către președintele statului pentru merite deosebite în promovarea și interpretarea operei poetului, mai cu seamă prin intermediul spectacolului Trecut-au anii, recital de poezie și muzică susținut ani de-a rândul pe diverse scene alături de actorii Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan și de clarinetistul Aurelian Octav Popa. Pe lângă rolurile interpretate pe scenă sau ecran, ea a dat viață multor personaje la teatrul radiofonic.


Valeria Seciu a fost căsătorită cu actorul Octavian Cotescu. În 1968 s-a născut fiul lor, Alexandru; din anul 2000, acesta este călugăr la Muntele Athos[3], purtând numele de Monahul Daniil; el se numără printre traducătorii celei mai recente ediții românești a culegerii de texte teologice Everghetinos (din gr. „Binefăcătoarea”).


ROLURI ÎN TEATRU

•La Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București (selectiv):

- Veronica Micle - „Eminescu”, de Mircea Ștefănescu, regia Sică Alexandrescu (1964)

- Dona Elena - „Castiliana”, de Lope de Vega, regia Horea Popescu, 1966

- Otilia - „Enigma Otiliei”, după George Călinescu, regia Ion Cojar, 1968

- Aglaia Epancina - „Idiotul”, după F.M. Dostoievski, regia Al. Finți, (1969)

- Margaret - „Fanny”, de G. B. Shaw, regia Mihai Berechet, 1970

- Honey - „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee, regia Michel Făgădău, 1970

- Cordelia - „Regele Lear”, de W. Shakespeare, regia Radu Penciulescu, 1970

- Corina - „Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian, regia Mihai Berechet, 1971

- Ana - „Valiza cu fluturi”, de Iosif Naghiu, regia Sanda Manu, 1975

- Lady Anne - „Richard al III-lea”, de W. Shakespeare, regia Horea Popescu, 1976

- Amanda Wingfield - „Menajeria de sticlă”, de Tennessee Williams, regia Cătălina Buzoianu (2006)


•La Teatrul Mic din București (selectiv)

- Ersilia Drei - „Să îmbrăcăm pe cei goi", de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu (1978)

- Doamna mascată - „Minetti”, de Thomas Bernhard, regia Anca Ovanez-Doroșenco (1979)

- Margareta - „Maestrul și Margareta”, de Mihail Bulgakov, regia Cătălina Buzoianu (1980)

- Genica - „Niște țărani”, de Dinu Săraru, regia Cătălina Buzoianu (1981)

- Ea - „Cerul înstelat deasupra noastră”, de Ecaterina Oproiu, regia Cătălina Buzoianu (1984)

- Marguerite Gautier - „Doamna cu camelii”, de Alexandre Dumas, regia Cătălina Buzoianu (1985)

- Aelita - „O femeie drăguță cu o floare și ferestre spre nord”, de Eduard Radzinski, regia Dragoș Galgoțiu (1986)

-...- „Arta iubirii”, de ..., regia Cătălina Buzoianu (1989)

-...- „Actorii”, de ..., regia Alexa Visarion (1990)

- Donata Genzi - „Regăsire”, de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu (1991)

- Irina Nikolaevna Arkadina - „Pescărușul”, de A.P. Cehov, regia Cătălina Buzoianu (1993)

- Vivian Bearing - „Spirit”, de Margaret Edson, regia Cătălina Buzoianu (2001)

- Esme Allen - „Cum gândește Amy”, de David Hare, regia Cătălina Buzoianu (2005)

- Spiritul Mamei - „Furtuna”, de W. Shakespeare, regia Cătălina Buzoianu, 2009


•La Teatrul Național din Cluj:

- Lavinia - „Androcle și leul”, de G. B. Shaw, regia Janos Taub, 1965

- Domnița Anca - „Vlaicu Vodă”, de Alexandru Davila, regia Val Mugur, 1966


•La Teatrul „C. I. Nottara” din București

- Monahova - „Barbarii”, de Maxim Gorki, regia Alexa Visarion, 1976

- Mary Cavan-Tyrone - „Lungul drum al zilei către noapte”, de Eugene O’Neill, regia Alexandru Dabija, 1998


•La Teatrul Levant din București

- Mama - „Pelicanul”, de August Strindberg, regia Cătălina Buzoianu, 1995


•La Teatrul Act din București

- Doamna Bruscon - „Creatorul de teatru”, de Thomas Bernard, regia Alexandru Dabija (2007)


•La Club „La Scena”

-...-„Top Dogs/Șomeri de lux”, de Urs Widmer, regia Theo Herghelegiu (2004)


•La Teatrul Bulandra din București

- Charlotte - „Noile suferințe ale tânărului W”, de Ulrich Plentzdorf, regia Olimpia Arghir, 1973

- Brenda - „Ferma”, de David Storey, regia Sanda Manu, 1975

- Gertrude - „Hamlet”, de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 2000

- Gloucester - „Regele Lear”, de William Shakespeare, regia Andrei Șerban, 2008


ROLURI ÎN TEATRUL DE TELEVIZIUNE

- Rața sălbatică de Henrik Ibsen, regia Petre Sava Băleanu - Hedwiga

- Troienele de J.P. Sartre, după Euripide, regia Petre Sava Băleanu, 1967 - Casandra

- Citadela sfărâmată de Horia Lovinescu

Woyzeck de George Buchner, 1970 - Marie

- Trei surori de A. P. Cehov, regia Ion Barna, 1971 – Irina

- Pescărușul de A. P. Cehov, regia Petre Sava Băleanu, 1974 - Nina Zarecinaia

- Curcanii (1977), de Grigore Ventura, regia Virgil Bradateanu, Anca Ovanez-Dorosenco

- Turnul de Fildeș după Camil Petrescu, regia Cornel Todea, 1978 - Maria Sinești

- Suflete tari de Camil Petrescu, regia Cornel Todea, 1979 - Maria Sinești

- Livada din noi de Constantin Chiriță, regia Constantin Dinischiotu, 1980

- Inimă fierbinte de Octavian Sava, 1982

- Jocul ielelor de Camil Petrescu, regia Dan Necșulea, 1982 - Maria Sinești

- Ciuta de Victor Ion Popa, 1984

- O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia Sorana Coroamă Stanca, 1984 - Veta

- O femeie drăguță cu o floare și fereastra spre nord de Eduard Radzinski, regia Olimpia Arghir, Dragoș Galgoțiu - rol Aelita

- Vocea umană de Jean Cocteau, regia Cătălina Buzoianu, 1990

- Femeia mării de Henrik Ibsen, regia Olimpia Arghir - Elida


FILMOGRAFIE

- Casa neterminată (1964)

- Asediul (1971)

- Parașutiștii (1973)

- Instanța amână pronunțarea, regia Dinu Cocea (1976)

- Casa de la miezul nopții (1976)

- Instanța amînă pronunțarea (1976)

- Tănase Scatiu (1976)

- Regăsire, regia Ștefan Traian Roman (1977)

- Râul care urcă muntele, regia Cristiana Nicolae (1977)

- Înainte de tăcere, de Alexa Visarion, regia Alexa Visarion (1978) - Ana

- Clipa (1979)

- Speranța, regia Șerban Creangă (1979)

- Lumini și umbre - Serial TV, de Titus Popovici, regia Andrei Blaier/Mihai Constantinescu/Mircea Mureșan (1979)

- Blestemul pămîntului – Blestemul iubirii (1980) - Savista

- Bună seara, Irina! (1980) - Irina

- Vînătoarea de vulpi (1980)

- Mult mai de preț e iubirea, de Nicolae Țic, regia Dan Marcoci (1982)

- Escapada, de Mircea Radu Iacoban, regia Cornel Diaconu (1983)

- Dragostea și revoluția (1983)

- Vreau să știu de ce am aripi (1984)

- Adela (1985)

- Furtună în Pacific (1986)


DISTINCȚII

Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor (1 decem brie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”

***

 2 august 1951: S-a născut Marcel Iureș, actor român de teatru și film.


Marcel Iureș (2 august 1951, Băilești, Dolj) este un important actor român de compoziție.


Actorul este distins cu Ordinul Serviciu Credincios în grad de Mare Cruce de către Președintele României.


CARIERA ARTISTICĂ

Marcel Iureș a primit de două ori titlul de cel mai bun actor de teatru din România. Activitatea sa artistică este legată în principal de teatru.


Din 1995, Marcel Iureș este președinte al Fundației Cultural Artistice Teatrul ACT, punând bazele celei de-a doua scene independente de teatru din România.


În prezent, el joacă pe scena Teatrului Act în trei piese regizate de Alexandru Dabija: "Creatorul de Teatru" (de Thomas Bernhard), "Ultima bandă a lui Krapp" (de Samuel Beckett) și "Capra sau Cine e Sylvia?" (de Edward Albee). Cele mai importante roluri în teatru: "Richard al II-lea", "Richard al III-lea" (regizată de Mihai Măniuțiu), "Hamlet" (regizată de Liviu Ciulei), "Caligula" de Albert Camus (regizată de Mihai Măniuțiu), Beckman ("Afară în fața ușii") de Wolfgang Borchert (regizată de Mihai Măniuțiu). La Teatrul ACT a mai jucat în piesa "Cetatea Soarelui" (în regia lui Mihai Măniuțiu).


Cariera internațională a lui Marcel Iureș este legată de câteva roluri în filme, dintre care cele mai cunoscute: Amen, Războiul lui Tom Hart, Misiune: Imposibilă, Interviu cu un vampir: Cronicile Vampirului și Pacificatorul.


Performanțele sale artistice în domeniul teatral sunt legate și de importante roluri în teatrul de televiziune (înainte de 1990) și în teatrul radiofonic național.


Din 2004 este președintele Festivalului Internațional de Film Independent "Anonimul".


În 2007 semnează lectura audio-book-ului Humanitas "Remember-Mateiu Caragiale".


Despre momentul în care a realizat că dorește să fie actor și despre modelele vieții sale, Marcel Iureș mărturisește: "pe când aveam 16-17 ani, mi-am pus pe nas niște ochelari de vedere cu dioptrii. La vremea aceea, nu aveam nevoie de ei. Vedeam perfect. Și m-am uitat în oglindă. Prin lentile nu vedeam nimic, așa că m-am uitat pe deasupra lor. Am fost fascinat de faptul că îmi vedeam reflexia în oglindă, pe deasupra ochelarilor și nu prin ei. Mi s-a părut că e ceva: să te vezi bine fără ochelari, deși purtându-i. De aici a cam pornit totul.(...) Seva vieții mele urcă din modelele pe care le-am avut, din faptul că trei sferturi din viață am băut apă din fântână, din pământ, iar nu din țeavă, că am mâncat pâine și mămăligă făcute de bunica și de mama mea, că am băut lapte de la vaca din grajd și că am mâncat mere abia culese din pom. Seva vine din faptul că am întâlnit oameni care au trăit meditând, încercând, nu spunând. Mai cădeau în genunchi, se mai rostogoleau, dar se ridicau. Erau oameni. Și mai vine din imensul noroc pe care mi l-a dat Dumnezeu: am primit o nevastă minunată, o adevărată forță, și un băiat absolut normal, un om. Și mai vine seva și din faptul că eu cred în povești cu îngeri și cred în Dumnezeu. Nu-s multe. Le poți strânge într-o batistă." (sursa: Formula AS nr. 518)


ROLURI ÎN TEATRU

•La Teatrul Național din Cluj-Napoca

În perioada 1978-1981 joacă la Cluj-Napoca:

- Beckman în piesa "Afară în fața ușii” de Wolfgang Borchert, regia Mihai Măniuțiu;

- Corifeul în "Perșii" de Eschil, regia Mihai Măniuțiu;


•La Teatrul Bulandra

Din 1981 joacă la Teatrul Bulandra:

- recită în "Poezia muzicii tinere", spectacol realizat de Florian Pittiș (1981);

- Arhiepiscopul Sharon în "Cabala Bigoților" de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu;

- Garcin în "Cu ușile închise" de Jean-Paul Sartre, regia Mihai Măniuțiu (1982);

- Tom în “Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, regia Ioan Taub (1982)

- Horatio în "Hamlet" de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu (1985);

- Contele în “Uriașii Munților” de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu(1986);

- în “A treia țeapă” de Marin Sorescu, regia Ion Caramitru (1987);

- Contele în “Câinele grădinarului” de Lope de Vega, regia Florian Pittiș (1988);

- Lysander în "Visul unei nopți de vară" de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1991)

- Beckman în "Afară în fața ușii” de Wolfgang Borchert, regia Mihai Măniuțiu(1991);

- Versinin în "Trei surori" de Anton Cehov, regia Alexandru Darie (1995);

- Caligula în "Caligula" de Albert Camus, regia Mihai Măniuțiu (1996);

- Hamlet în “Hamlet” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei(2000);

- Henric IV în “Henric IV” de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei (2005);


•La Teatrul Odeon:

- Richard III în "Richard al III-lea de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu (1993);

- Chiriac în "O noapte furtunoasă“ de Ion Luca Caragiale, regia Mihai Măniuțiu (1998);

- Boca în "Camera de Hotel" de Barry Gifford, regia Alexandru Dabija (2008)


•La Teatrul Național București

- Richard II in “Richard II” de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu (1996).


•La Teatrul de Comedie

- Nae Cațavencu în "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija (2011).


•La Teatrul Act

- "Omor în catedrală" dupa T.S. Eliot, regia Mihai Măniuțiu (1995).

- “Cetatea Soarelui” de Tommaso Campanella, regia Mihai Măniuțiu (1998);

- "Tovarășe Frankenstein, conducător iubit!", regia Mihai Măniuțiu (prezentat în cadrul festivalului Frankenstein de la Weimar - capitala culturală a Europei)(octombrie 1999);

- Spectacolele "Arta" de Yasmina Reza și "Oscar" de Claude Manier, în regia lui Alice Barb - coproducție cu Compania Of-Of (decembrie 2000);

- participare la Festivalul Independent de Teatru, organizat în paralel cu Festivalul Național de Teatru și constituându-se într-o "secțiune off" a acestuia (noiembrie 2000);

- Bruscon în "Creatorul de teatru" de Thomas Bernhard, regia Alexandru Dabija (2001);

- Krapp în "Ultima bandă a lui Krapp", după Samuel Beckett, regia Alexandru Dabija (2003);

- Martin în “Capra sau Cine e Sylvia?” de Edward Albee, regia Alexandru Dabija (2007);

- Tatăl lui Robert în "Acasă la tata" de Mimi Brănescu, regia Alexandru Dabija (2009);

- Ivan în "Absolut!" după Ivan Turbincă de Ion Creangă, regia Alexandru Dabija (2011);

- Ilie Moromete în "Păi...despre ce vorbim noi aici, domnule?" de Cătălin Ștefănescu, regia Alexandru Dabija (2014).

surse: Teatrul Bulandra; Teatrul Act; Teatrul de Comedie


FILMOGRAFIE

- Aurel Vlaicu (1978)

- Vis de ianuarie (1979) - Franz Liszt

- Artista, dolarii și ardelenii (1980)

- Castelul din Carpați (1981)

- Punga cu libelule (1981)

- Să mori rănit din dragoste de viață (1984)

- Vacanța cea mare (1988)

- Cei care plătesc cu viața (1989)

- Un bulgăre de humă (1990) - anticarul

- Somnul insulei (1994)

- Faimosul paparazzo (1999)

- Tatal fantoma (2010)

- În derivă (serial TV HBO 2010-2012)

- Foyle's War (TV series 2010)

- Manusi Rosii (2010)

- The Philanthropist (TV series 2009)

- Goal! 3(2009)

- Thick as Thieves (2009/I)

- Călătoria lui Gruber (2008)

- Trial & Retribution XV: The Rules of the Game (2008)

- Logodnicii din America (2007)

- Youth Without Youth (2007)

- Pirates of the Caribbean:At world's end (2007)

- Mașini dublaj in rolul lui Doc Hudson(2006),

- Spooks (Episode #5.9) (2006)

- Gool! / Goal! (2005)

- Isolation (2005)

- Peștera / The Cave (2005)

- Project W (2005)

- Prins la înghesuială / Layer Cake (2004)

- Valizele lui Tulse Luper, partea a II-a / The Tulse Luper Suitcases, Part 2: Vaux to the Sea (2004)

- Aventurile unei zile (2004)

- Cambridge Spies (2003)TV

- 3 păzește (2003)

- Vlad Nemuritorul (2002; dublajul din română în engleză)

- Războiul lui Tom Hart / Hart's War (2002) - S.S. StendartenFuhrer (Colonel) Werner Visser

- Amen (2002) - Papa Pius al XII-lea

- I Hope... (2001)

- Elita / The Elite (2001)

- Fii cu ochii pe fericire (1999)

- Pacificatorul (1997 / The Peacemaker (1997)

- Ochii care nu se văd(1987-1996) - Paul Valerian

- Misiune: Imposibilă (1996)

- Interviu cu un vampir (1994)

- Balanța (1992)

- Vacanța cea mare (1988)

- Domnișoara Aurica (1985)

- Sezonul pescărușilor (1985)


PREMII, NOMINALIZĂRI

- Nominalizare UNITER pentru cel mai bun actor (stagiunea 1992-1993), pentru rolul din spectacolul "Richard III" de W. Shakespeare;

Premiul UNITER pentru cel mai bun actor (stagiunea 1997-1998), pentru rolul titular din spectacolul "Richard al II-lea" de W. Shakespeare;

- Premiul UNITER pentru cel mai bun actor (stagiunea 2000-2001), pentru rolul Bruscon din spectacolul "Creatorul de teatru" de Thomas Bernhard ;

- Premiul UNITER de excelență (stagiunea 2002-2003): Marcel Iureș, fondatorul Teatrului Act - catalizator al mișcării teatrale independente;

- Premiul Festivalului de Dramaturgie Contemporană (2009) pentru cel mai bun rol masculin, pentru rolul tatăl lui Robert din spectacolul Acasă la tata de Mimi Brănescu.

- Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la FESTIVALUL COMEDIEI ROMÂNEȘTI – festCO, ediția a X-a, (2012) pentru rolul Cațavencu din spectacolul “O scrisoare pierdută” de I.L Caragiale, regia Alexandru Dabija, Teatrul de Comedie și pentru one-man show-ul din spectacolul “Absolut! după Ivan Turbincă de Ion Creangă“, regia Alexandru Dabija, Teatrul Act.

- Nominalizare British Theatre Awards în TNA - Manchester și Manchester Evening Awards.


DECORAȚII

Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de  Mare Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”

***

 2 august 2012: S-a stins din viață Mihaela Ursuleasa, pianista română.


Mihaela Ursuleasa (27 septembrie 1978, Brașov - 2 august 2012, Viena, Austria) a fost o pianistă română.


BIOGRAFIE

Tatăl său, care cânta jazz la pian, era de etnie romă iar mama sa era cântăreață moldoveancă.


La 5 ani a început să cânte la pian, cerându-i ajutorul tatălui său pentru a descifra un cântecel, "Păpușa bolnavă", de Ceaikovski.


La vârsta de 13 ani, artista a primit o bursă de studii la Viena oferită de celebrul dirijor Claudio Abbado după ce aceasta câștigase locul al doilea la un concurs de pian din Senigallia, Italia. La sfatul lui Claudio Abbado, a renunțat temporar la concerte și s-a concentrat asupra educației sale muzicale. Rezultatul a fost că în 1995 a câștigat Concursul Internațional de Pian Clara Haskil.


Mihaela Ursuleasa a studiat opt ani la Conservatorul din Viena pe care l-a absolvit în 1999 „cum laude”, obținând diploma de specializare în arta concertului, sub îndrumarea profesorului Heinz Medjimorec.


Stabilită la Viena, în timpul unui concert l-a cunoscut pe violoncelistul de origine română Rodin Moldovan. Cei doi au devenit părinții unei fetițe, Ștefania.


Într-un interviu pentru Observatorul Cultural, pianista Mihaela Ursuleasa declara cu tristețe:


Prima mea profesoară, dna Stela Drăgulin de la Brașov, mi-a dat ocazia unei fantastice experiențe de scenă, de concert. În schimb însă, mi-a asfixiat personalitatea, a ridicat pianista, dar aproape a distrus eul, omul din mine. Iată greșeli care ar trebui evitate, căci pot avea efecte distrugătoare pentru întreaga viață, pentru întreaga carieră viitoare a copilului. Un copil nu trebuie să fie forțat, nu trebuie să fie exploatat și împins mereu și mereu înainte, cu orice preț, pentru reușită și glorie. Unui copil talentat un profesor bun îi dezvoltă și îi susține pasiunea pentru muzică și înțelegerea pentru arta sunetelor. Căci acel copil va deveni artistul care, obligatoriu, va trebui să se descurce mai tîrziu singur în viață.


În dimineața zilei de 2 august 2012, Mihaela Ursuleasa a decedat în urma unui atac cerebral, în apartamentul ei din Viena, orașul în care se stabilise de douăzeci de ani.


Trupul neînsuflețit al pianistei Mihaela Ursuleasa a fost depus joi 9 august 2012 în foaierul Ateneului Român din București, pianista fiind înmormântată la 10 august 2012, cu onoruri militare, pe Aleea Artiștilor din cimitirul Bellu, în cavoul care aparține familiei Ursuleasa, unde sunt înmormântați și bunicii ei. Mormântul se află la planul 73, figura 123.


DISCOGRAFIE

- 1988 - Concertul Nr. 3 pentru pian și orchestră în do minor, Op.37 de Beethoven. Pian: Mihaela Ursuleasa, Orchestra simfonică a Radioteleviziunii române, Dirijor: Iosif Conta; Înregistrare din concert public, Studioul Radioteleviziunii, 13.10.1988; Electrecord – ST-ECE 03589.[15], lansat la mijlocul anului 1989

- 2010 - Piano & Forte; Beethoven, Brahms, Ravel, Ginastera, Constantinescu; BERLIN Classics (Edel), cod EAN 782124165420

- 2011 - "Romanian Rhapsody"; Rapsodia Română nr. 1 a lui George Enescu, Suita pentru pian a lui Paul Constantinescu, două dansuri populare românești de Béla Bartók și trei piese de Franz Schubert.


PREMII ȘI DISTINCȚII

- Marele Premiu la Concursul internațional de pian Clara Haskil, Vevey, Elveția, 1995

- Premiul ascultătorilor, decernat de Programul 2 al Radiodifuziunii poloneze, pentru "Cea mai eminentă personalitate a celui de-al 13-lea Concurs de pian Chopin din Varșovia", decembrie 2000

- Premiul ECHO-Klassik la categoria “Interpretarea solistică a anului; pian, secolul al 19-lea”, pentru albumul său de debut “Piano & Forte”, 2010

- Ordinul Național "Serviciul Credincios" în grad de Ofițer (postmortem)

***

 

2 august 2016: S-a stins din viață Ioan Baltog, fizician român.


Ioan Baltog (12 decembrie 1939, Piatra Neamț – 2 august 2016, București) a fost un fizician român, membru corespondent al Academiei Române din 24 iunie 2016.


BIOGRAFIE

Ioan Baltog a urmat cursurile liceului „Petru Rareș” din localitatea natală (1953-1956), apoi Facultatea de Matematică și Fizică a Universității București, absolvită în anul 1962. În anul 1973 și-a susținut doctoratul în fizică, la Universitatea din București sub conducerea științifică a profesorului academician Margareta Giurgea.


ACTIVITATEA PROFESIONALĂ

Imediat după absolvire Ioan Baltog și-a desfășurat activitatea în funcția de cercetător în cadrul Observatorului Astronomic al Academiei RPR (1962-1963) și apoi în cadrul Institutului de Fizică al Academiei RPR (1964-1975).


Ulterior, s-a transferat la Institutul pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (1975-1991). Începând cu anul 1991, Ioan Baltog și‐a desfășurat activitatea științifică la Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCDFM), ca cercetător gradul I, unde a fost, pentru perioade lungi de timp, șef de laborator și președinte al Consiliului Științific.


Activitatea profesională a fost orientată spre cercetări privind Efecte de compoziție, structură și dimensionalitate asupra proprietăților materiei condensate - procese fizice, modele, tehnici experimentale.


Cercetările sale au abordat cu precădere probleme legate de proprietățile optice și electrice ale materiei în stare condensată, folosind metode de caracterizare complexe: spectroscopie de absorbție și emisie, conducție ionică și fotoconducție, precum și o gamă largă de tehnici experimentale, unele originale, pentru studiul diferitelor aspecte ale difuziei luminii în solide și lichide: difuzie Rayleigh în lichide pure și soluții de polimeri, difuzie Rayleigh și Mie în cristale pure și dopate, difuzie Brillouin, difuzie Raman, procese optice de suprafață și interfață generate prin plasmoni de suprafață, difuzie Raman de suprafață, difuzie Raman gigant, procese optice neliniare generate în medii mesoscopice sau asistate de plasmoni de suprafață.


În domeniul proceselor optice neliniare în materiale nanostructurate, acad. Ioan Baltog a avut rezultate cu caracter de premieră științifică, precum: evidențierea pentru prima dată a unui proces Raman stimulat (RS) pompat prin plasmoni de suprafață și a unui proces de emisie anomală anti‐Stokes de tip CARS (Coherent anti‐Stokes Raman Scattering) în structuri mesoscopice, răcirea cuantică a nanotuburilor de carbon de tip semiconductor relevată prin spectre Raman anormale anti‐Stokes, relevarea unor procese de luminescență anti‐Stokes pe compozite de tip polimer conjugat/nanotuburi de carbon. În contextul acestor obiective de cercetare, în România au putut fi dezvoltate primele cercetări pe nanotuburi de carbon și compozite nanotub de carbon/polimer conductor cu aplicații în domeniul bateriilor reîncărcabile cu litiu și supercapacitorilor.


Multe dintre acestea au fost cercetările cu caracter aplicativ omologate și introduse în practică, dintre care:


- analizorul de particule ‐ granulometru, destinat determinării dimensiunii particulelor rezultate din procese de măcinare a minereurilor, cimentului etc,

- fotogoniodifuzometrul pentru determinarea maselor moleculare ale polimerilor,

- elipsometrul fotoelectric, metoda de măsurare a factorului de pierdere în transmisia optică în preforme de sticlă optică,

- fotometrul în infraroșu pentru controlul pierderilor de apă grea și cel pentru controlul cozilor de distilare la instalația de regenerare a apei grele la Unitatea 1 de la Centrala Nuclearo‐Electrică, Cernavodă, cu aport la creșterea contribuției românești la realizarea acestei centrale.


În cursul carierei sale de cercetător științific, acad. Ioan Baltog a beneficiat de mai multe specializări în centre de prestigiu din străinătate:


- 1970 ‐ 1971: stagiu de specializare la Universitatea Paris ‐ Sud, Lab.Physique Cristalline, Orsay, Franta. Domeniul: proprietăți optice și electrice ale corpului;

- 1975 ‐ 1976: stagiu de cercetare la Universitatea Texas din Dallas, USA[4], Domeniul: laseri pulsați cu azot și colorant.

- 1992 ‐ stagiu de lucru la Institut des Materiaux, Nantes, Franța;

- 1994 ‐ stagiu de lucru la Institut National Polytechnique de Grenoble;

- 1995 ‐ 1996 - profesor asociat la Institut National Polytechnique Grenoble (4 luni anual);

- 1996 ‐ 2006 - profesor asociat la Universite de Nantes/Institut des Materiaux, Nantes (3-4 luni pe an).


De asemenea, a fost profesor asociat la Universitatea de Fizică din București și, începând cu anul 1994, a primit dreptul de a conduce lucrări de doctorat pentru domeniul Fizică, în Specialitatea Optică și Spectroscopie.


In plan personal, Ioan Baltog a fost casatorit din 1963 cu Alexandra-Ana Baltog ( nascuta Tataru ), fizician -cercetator stiintific principal grd I, alaturi de care au activat impreuna, pana la decesul acesteia in 2009. Impreuna au o fiica, Georgia-Alexandra Baltog ( n. 25 august 1964 ), medic primar medicina interna / gastroenterologie.


LUCRĂRI

Rezultatele activității sale științifice au fost concretizate în peste 180 de lucrări științifice. Acestea au întrunit peste 1650 citări de la autori străini. Conform ISI Web of Science, lucrările din domeniul spectroscopiei Raman pe nanotuburi de carbon se clasează pe locul 16 pe plan mondial și pe locul 1 în România.


În domeniul cercetării aplicative, dr. Ioan Baltog este autorul a 8 brevete de invenție și coordonator în realizarea a 10 tehnici, aparate sau echipamente omologate metrologic.


Funcționalizarea nanotuburilor de carbon pentru aplicații în domeniul stocării energiei - Mihaela Baibarac, Ioan Baltog, Market Watch, 15 octombrie - 15 noiembrie 2011, pag. 41;

Nonlinear Optical Processes Manifesting as Anderson Localization of Light in Mesoscopic Materials - Ioan Baltog, Mihaela Baibarac, Lucian Mihuț, Ion Smaranda, Serge Lefrant, Proceedings of the Romanian Academy, Series A, Volume 13, Number 2/2012, pp. 109–117.


RECUNOAȘTERE

- Premiul pentru fizică „Constantin Miculescu” al Academiei Române - 1968, pentru grupul de lucrări „Rayleigh light scattering on polymer and copolymer solutions”.

- Membru corespondent al Academiei Române la Secția de Științe Fizice - 24 iunie 2016.

- IFA Awards 2011, Diploma de Onoare și Medalia IFA.

***

 

2 august 2022: S-a stins din viață Tudor Ghideanu, filosof și eseist român.


Tudor Ghideanu (30 martie 1938, Cordun, Roman – 2 august 2022) a fost un filozof și eseist, profesor universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A colaborat la realizarea unor lucrări de referință, printre care Istoria filosofiei românești (Editura Academiei, 1985).


BIOGRAFIE

Urmează Școala primară la Cordun, studiile gimnaziale și liceale la Roman, Liceul Roman-Vodă (1958). Este admis primul la Facultatea de Filosofie a Universității Al.I.Cuza din Iași. În sesiunea iunie-iulie 1963 obține Diploma de merit (nr. 5010), fiind șef de promoție pe țară și devine diplomat în filosofie; în același an (1963) se căsătorește cu Adela Gafița, profesor de limba română. Din această căsătorie s-au născut patru copii: doi băieți (Bogdan și Preda) și două fete (Carmen și Alina). În anul 1966 cunoaște debutul literar în Iașul Literar cu Fugile și Minciuni pozitive. La 20 iulie 1972 susține teza Curentul fenomenologic în filosofia franceză contemporană, și este numit doctor în filozofie. La 9 februarie 1977 primește titlul de conferențiar doctor titular la disciplinele: Istoria filosofiei contemporane și Istoria filosofiei românești, și devine șeful catedrei de Filosofie al Facultății de Filosofie din cadrul Universității Al.I.Cuza din Iași, până la 1 martie 1985. În octombrie 1983 participă la Congresul de filosofie de la Jena. Autor a zeci de articole și studii de specialitate, publicate în Cronica, Convorbiri literare, Ateneu, Tribuna, Revista de Filosofie.


LUCRĂRI PUBLICATE

- Percepție și morală în fenomenologia franceză, Ed. Științifică și Enciclopedică, București 1979

- Conștiința filosofică de la Husserl la Teilhard de Chardin, Ed. Junimea, Iași 1981

- Anamnesis sau Treptele aducerii aminte, Ed. Junimea, Iași 1987

- Temeiuri critice ale creației, Ed.Științifică și Enciclopedică, București 1988 ( Premiul Vasile Conta al Academiei Române)

- Terra Genitrix – Simțire și cugetare românească, Ed. Institutului Național pentru Societatea și Cultura Română, Iași 1998

- Ekpirosis sau Posesia focului, Ed. Institutului Național 1999

- Odysseea conștiinței filosofice moderne vol.I – de la Kant la Nietzsche, Ed. Junimea, Iași 2000

- Odysseea conștiinței filosofice contemporane vol.II – de la Pragmatism la Husserl (Fenomenologie), Ed. Junimea, Iași, 2000

- Odysseea conștiinței filosofice contemporane vol.III – de la Heidegger la Postomodernism, Ed. Junimea, Iași, 2000, ediția a II-a 2003

- Filosofia modernă și postmodernă (format academic), Ed. Junimea 2003

- Filosofia lui Eminescu, Ed. Cronica, Iași 2004

Logosul afirmației, Ed.Lumen, Iași 2007

- Filosofia statului și societății civile în viziunea lui Hegel, Ed. Vasiliana, Iași 2006

- Spiritul legii în iluminismul francez, Ed. Vasiliana, Iași 2006

- Tinerețea filosofică după Mircea Vulcănescu, Ed. Vasiliana, Iași 2009

- Dreptatea - O interogație deschisă, Ed. Vasiliana, Iași 2004

- Rătăcirile epistemologice ale empirismului, Ed. Studis, Iași 2011

- Ce mult te-am iubit, Eli (eseu despre Mircea Eliade), Ed. Studis, Iași 2013

- În peștera lui Platon nu se naște Christ, Princeps-Edit, Iași 2014.

- Existențialismul – Comedia umanistă a secolului XX, Ed. Moldova, Iași, 1999

- Melchisedec, lumina Ortodoxiei românești, Ed. Mușatinia, Roman 2009, ISBN 978-973-87777-5-0

- Autocefalie și patriarhie Ed. Mușatinia, Roman 2010, ISBN 978-606-8203-00-3

- Chivotul syncategorematelor și infinitul (Teorema Tetractis și aplicațiile ei cibernetice), Ed. Mușatinia, Roman 2010, ISBN 978-606-8203-02-7

- Rătăcirile epistemologice ale empirismului pragmatic Ed. StudIs, Iași 2011


Reeditări:

- Chronica Romanului și a Episcopiei de Roman, autor Melchisedec Ștefănescu, ediție îngriită, studiu introductiv, transliterare, note și comentarii, prof. univ. dr. Tudor Ghideanu, 450 p. Ed. Mușatinia, Roman 2008 ISBN 978-973-87777-2-9

- Coordonator Masterat: Filosofie Creștină - Universitatea „Al. I. Cuza” Iași


- Splendoarea bucuriei în ontologia trinității, Ed. Lumen, Iași, 2008

- Sensul teandric al iubirii, Ed. lumen, Iași, 2007

- Melchisedec al României, Ed. lumen, iași, 2007

- Adversus haereses, vol.I, II, III, IV – filosofie creștină și dialog cultural, 2007-2010

- Filosofia criteriului și timpul funciar, Ed. Ștefan Lupașcu, Iași 2008


PREMII

Pentru contribuția sa la elaborarea și coordonarea mai multor volume colective, între care și sinteza Istoria filosofiei românești, Editura Academiei Române (1985) va primi premiul Vasile Conta, acordat de Academia Română în anul 1990.


AFILIERI

- Din 1992 membru al Institutului Mondial de Fenomenologie din S.U.A.

- Membru fondator al Societății Culturale George Radu Melidon din Roman, 2009

joi, 1 august 2024

***

 itau acest dar. Astăzi, coroana și-a pierdut misticismul sacru și rangul impunător, dar a rămas în unele țări parte din ceremoniile de la curte și are un efect magic asupra publicului. Rădacinile mistice ale coroanei își au originile în pălăriile și cununele străvechi. Acum mii de ani, domitorii marilor monarhii din antichitate, precum cei din Egipt sau Orient, se împodobeau deja cu pălării sau cunune venerabile. În diferitele culturi, semnul puterii era purtat pe cap, precum în cazul popoarelor Inka, Maya, cel al aztecilor sau în orient: pălăria înaltă, adeseori înfășurată cu o panglică sau o batistă este un vechi semn oriental al puterii.În alte culturi, precum la sumerieni și etrusci, cununa era podoaba capilară cea mai răspândită și avea rolul de a proteja și a-i oferi forță celui care o purta.În timpul democrației grecești, preoții, oratorii sau câștigătorii jocurilor olimpice purtau așa-numitul Stephanos, o cunună din Frunze, care, în cadrul sărbătorilor, al evenimentelor sportive sau al festivităților, indicau o performanță remarcabilă. O cunună asemănătoare au primit câștigătorii jocurilor olimpice din 2004 de la Atena.În Roma antică, cununa de lauri, numită „corona”, reprezenta un semn de onoare și privilegiul acordat din partea domnitorului și era formată dintr-o împletitură din frunze de metal prețios.Măreția aurie a Imperiul Bizantin Diademe din aur, decorate cu pietre prețioase: acest simbol bine cunoscut de măreție și putere era purtat de împărații bizantini. Este vorba despre o coroană formată din mici plăcuțe, rotunde sau pătrate, prinse între ele prin câte două perle - perdecesoarea coroanelor occidentale din timpul evului mediu. Deasupra frunții se afla un giuvaier, pe jumătare îmbrăcat în aur, care simboliza puterea, onoarea și bogăția împăratului bizantin.În timpul conducerii împăratului Flavius Tiberius Constantinus, între 578 și 582, a mai fost adăugat un element: o cruce din aur strălucitor deasupra guivaierului, care să simbolizeze victoria, căci, în viziunea sa, Hristos învinsese moarte prin răstignire.Coroana militară de protecție - ținta pe câmpul de luptă Înainte ca triumful creștimismului să înceapă în Europa, conducătorii popoarelor germanice purtau în timpul războaielor armuri care cuprindeau o cască cu grilaj. Casca era decorată cu simboluri metalice, astfel încât, în învălmășeala luptei, conducătorul să poată fi recunoscut atât de către călăreți, cât și de către infanterie.Conducătorul trebuia totuși să își facă remarcate măreția și puterea și în viața de zi cu zi. Întrucât majoritatea oamenilor nu știau să scrie și să citească, s-a apelat la simboluri pentru decorarea coroanelor. Datorită impactului simbolurilor, coroanele au căpătat o însemnătate extraordinară în toate monarhiile europene ale evului mediu.Tiara – Coroana papei Nu doar împărații și regii își arătau puterea cu ajutorul coroanelor. Coroana papei (tiara) își are originile în articolele cu care regii perși și asirieni își acopereau capul. Primele tiare papale aduceau cu ceea ce purtau episcopii (mitra), așa cum purta Papa Konstantin I. (708-715), un articol înalt, dar simplu, confecționat din material alb, fără decorațiuni.Mai târziu, tiara s-a transformat într-o coroană triplă, cu o înălțime de 30 de centimetrii. Cele trei corone, de care atârnau panglici, puteau fi interpretate fie ca reprezentând Sfânta Treime, fie ca cele trei sarcini principale ale papei, grija pentru credință, pășunat și învățătură.Abia în 1964, tiara a încetat să mai fie un simbol al puterii, atunci când papa Paul VI. a donat-o în favoarea unor oameni săraci.Coroana imperială – regina tuturor coroanelor Cea mai importantă și distinsă coroană europeană este coroana imperială din evul mediu. Nicio altă coroană nu a avut un asemenea impact și o asemenea putere simbolică. Confecționată din aur pur și decorată cu pietre prețioase de toate culorile, este astăzi păzită cu mare atenție, împreună cu sceptrul, sabia și globul, în vistieria Curții Imperiale de la Viena.Valoarea ei materială și istorică este nemărginită, iar realizarea ei învăluită în mister. Aproximativ 800 de ani, coroana a reprezentat un simbol strălucitor al Sfântului Imperiu Roman, care a rezistat până în 1806 și care includea pe atunci mare parte din Germania de acum, Olanda, Belgia, părți are Franței de Est, Burgundia, Elveția, precum și aproape întreaga Italie. Coroana era de nelipsit de la fiecare încoronare, căci în percepția de atunci, abia aceasta îl făcea pe cel care o purta domnitor. Toți regii și împărații franci, apoi cei germani au purtat coroana imperială.Coroana avea, pe lângă importanța politică, și o însemnătate religioasă, căci întruchipa concepția despre Hristos ca rege al tuturor regilor. Cele opt plăcuțe din aur din care era compusă, formau un octogon, care era considerat semnul perfecțiunii. Cifrele și așezarea pietrelor ar fi înfățișat o reproducere a Jerusalemului.Din cauza importanței sale politice, coroana a reprezenat de-a lungul timpului un obiect râvnit pentru furt, șantaj și înșelăciune, iar oponența a încercat des să ajungă în posesia acestui simbol de putere. Astfel, coroana a trebuit să fie ascunsă în locuri alternative, până ce i-a fost găsit un loc sigur, în Viena.Nu mai rămâne loc pentru coroane în democrație Încă din secolul 19, coroana a început să fie considerată o podoabă demodată, enervantă și formală. Statele nou apărute sau reconstruite în acea perioadă, precum Italia, Spania, Belgia, Olanda sau Grecia, au renunțat la coroana propriu-zisă din aur și pietre prețioase și s-au mulțumit cu simbolul coroanei de pe blazon.În secolul 20, secolul democrației, coroanele și-au pierdut aproape complet însemnătatea. Acum, locurile unde coroanele sunt păstrate au devenit atracții turistice, precum domul din Aachen, catedrala din Reims, domul din Frankfurt sau cel din Praga. 

***

 Barbu Lăutarul și Franz Liszt, o întâlnire în Iașii de odinioară


Sunt duioase povestirile din trecut, mai cu seamă când sunt povestite frumos. Într-o seară liniștită de vară, la castelul dulcelui poet Vasile Alecsandri, la Mircești, printre nenumărații oaspeți se afla și marele compozitor Franz Liszt. Într-un târziu sosiră și lăutarii de la Iași, banda de sub diriguirea vestitului Barbu Lăutarul, toți îmbrăcați în anteree lungi, cu căciuli brumării în cap, iar în picioare cu opinci frumoase. Un păr negru ca adâncul colbului în noapte le atârna în plete inelate pe umerii lor. În frunte era Barbu, un bătrân dulce zâmbitor, cu o figură palidă de o duioșie nelămurită, cu barba lui mare albă, cum e argintul, și lungă până-n piept. Și ce ochi frumoși și luminoși avea bătrânul acesta, când își revărsa privirea asupra tuturor, parcă te umplea de un fior nedefinit, aducător de melancolie și amintiri duioase adormite în amurgul anilor. Banda de lăutari cum intră, puseră cu toții mâna la piept și se închinaseră la pământ după obiceiul țării. Stăpânii casei îi cinstiră și apoi le făcură semn. Barbu își luă arcușul și salonul cel mare tremură fermecat la cântecele ce urmară. Ca instrumente aveau naiul, vioara și cobza. Barbu începu întâi să cânte un marș, o plăsmuire a poporului. Încheindu-l, boierii entuziasmați îi aruncară galbeni în paharul cu vin și-i ziseră: “Bea, Barbule, bea!”

Și bătrânul cântăreț bea vinul și galbenii pe care-i ținea în gură și-i scotea băgându-i în buzunarul antereului, după ce-i săruta cu multă evlavie.

– Ascultă-mă, Barbule, îi zise Niculai Sturza, ia cântă-ne: Tu-mi ziceai…

Barbu se plecă cu respect și începu. După ce sfârși romanța asta pe care doi dintre ei o cântau din gură trăgând ușurel din cobză, Barbu, înflăcărat, lăsă binișor arcușul să-i alunece într-un cântec românesc de țară, plin de inimă și de foc, de-ți venea să joci, să curgă țărână din pod și să asude podelele.

Compozitorul Liszt, îngândurat, nu scotea o vorbă. Stăpânit de măreața scenă pe care o avea sub ochi, el asculta pe acești trubaduri care nu se îndoiau deloc de ceea ce însemna muzica. În această muzică generală a poporului român parcă-i vezi icoana, auzi tânguiri sfâșietoare, plânsete, iubire nețărmuită, iar cântecul tărăgănat și inimos e susținut de sunetul monocord al cobzei.

Liszt asculta amuțit într-un jilț, privind la lăutari de părea că-i soarbe cu căutătura. După ce dânșii isprăviră cântecul, el își împreună mâinile și rosti cu putere:

– Doamne, iată artă și frumusețe!

Adunarea izbucni într-un ropot de aplauze. Liszt scoase din buzunar un pumn de galbeni și punându-i în paharul lui Barbu, îi zise:

– Să bem amândoi, lăutarule!

Cele două pahare ciocniră. Liszt era atât de emoționat, de-i tremura paharul la gură. În fundul salonului, boierii obișnuiți cu aceste cântece vorbeau între ei aruncând după fiecare cântec câte un galben în paharul bătrânului trubadur.

După câteva clipe, Liszt se ridică încetișor și îndreptându-se către Barbu, punându-i mâna pe umăr, îi zise:

– Tu mi-ai făcut cunoscut muzica ta, ia acum să-ți cânt și eu pe a mea.

Ușurel se așeză la pian, în mijlocul unei tăceri de biserică. Barbu dus cu pleoapele plecate și cu vioara în mână, asculta neclintit fără să clipească din ochi măcar. Era o priveliște de o fermecătoare frumusețe. Boierii parcă încremeniseră, vrăjiți de plânsetul cântecului. Barbu veni la Liszt și, la rândul său, întinzându-i un pahar, îl rugă să bea. Paharele se ciocniră, iar Liszt, zâmbind, întrebă: “Ce zici, Barbule, de bucățica aceasta?”

– E mândră de tot, parcă mă înstrăinasem de lume ascultând-o. Zău, dacă nu vă este cu supărare, hai să încerc și eu asta, știi, oleacă.

Liszt, cu un surâs blând de îngăduință și bunătate părintească, dădu din cap cu ironie, îl îngădui să încerce.

Orchestra îl însoțea cu privirile îndreptate spre bătrânul lăutar. Când sfârși de cântat marșul unguresc executat de Liszt mai înainte, Liszt se sculă, veni drept la bătrân, îl îmbrățișă până la lacrimi, apoi ridicând după vechiul obicei paharul plin cu șampanie și galbeni, îl întinse bătrânului Barbu gârbov cu barba albă ca argintul, zicându-i:

– Bea, Barbule, bea, căci Dumnezeu te-a făcut artist și tu ești… mai mare decât mine!

(extras din „Iașii de odinioară”, vol. 1, Tipografia Lumina Moldovei, 1923, autor Rudolf Suțu)

Barbu Lăutarul s-a născut în anul 1780 în satul Mereni și a fost staroste al lăutarilor din Moldova timp de 40 de ani, a făcut o serie de turnee în Țările Române și a devenit cunoscut datorită piesei lui Vasile Alecsandri. În una dintre cele mai cunoscute interpretări, rolul bătrânului lăutar a fost interpretat de actorul Matei Millo:

Eu sunt Barbu lăutariul.

Starostele și cobzariul,

Ce-am cântat pe la domnii

Și la mândre cununii.

Cobza mea o fost vestită.

Veac întreg o fost cinstită

De boierii de pe-aici

Ba și chiar de venetici!

Of, of, of! mi-aduc aminte,

Of, of, of! ca mai-nainte

Nici un chef nu se făcea

Fără astă cobz-a mea.

Dar acum, acum, vai mie!

De când lumea-i cu nemție

Nu mai am în lume glas

Și pe uliți am rămas!

Există mai multe relatări ale memorabilei întâlniri dintre Franz Liszt și Barbu Lăutarul din 1847. Una dintre ele, cea făcută de folcloristul Teodor T. Burada, plasează locul desfășurării scenei redate mai sus în casa boierului Alecu Balș, iar o alta la reședința Didiței (Smărăndița) Mavrocordat, fiica hatmanului Iordache Boldur Lățescu și soția generalului Neculai Mavrocordat, la petrecerile căreia p articipa toată lumea bună a Moldovei.

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...