$$$

 Vasile Popescu, 66 de ani, viticultor cu patru generații în spate, privește via sa din Dealu Mare, Valea Călugărească. Cincisprezece hectare de viță nobilă - Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot. Cramă modernă, producție de 50.000 sticle anual. Vinuri premiate național și internațional. Valoare totală: 680.000 euro.

"Tată, notarul te așteaptă," spune Andrei, fiul lui de 39 de ani. Andrei a studiat enologie în Franța, a lucrat în cramele din Bordeaux, s-a întors acum un an. Pare pregătit să preia moștenirea.

"Andrei, tu ești sigur că vrei viața asta? Vita e pretențioasă - secetă, îngheț, boli. Un an prost și pierzi totul..."

"Tată, tocmai de-aia am studiat! Să înțeleg viticultura științific! Vreau să duc cramele noastre la nivel european! Tu ai făcut fundația, eu construiesc viitorul!"

Vasile e mândru. Andrei a studiat enologie. E singurul din familie cu studii specializate. Pare dedicat.

"Andrei, dacă îți donez via, continui producția noastră? Vinurile tradiționale românești? Stilul nostru?"

"Tată, bineînțeles! Vreau să promovez vinurile românești! Să demonstrez că putem face vin de clasă mondială! Împreună o să ajungem în topul cramelor europene!"

Vasile semnează. Via și cramele devin proprietatea lui Andrei.

Primul an începe promițător. Andrei preia vinificația, aplică metode învățate în Franța, modernizează procesele. Vinul este bun. Clienții sunt mulțumiți.

Anul al doilea aduce prima schimbare majoră. Andrei vine la Vasile: "Tată, am analizat piața. Vinurile noastre artizanale sunt de nișă - vindem 50.000 sticle anual. Dar dacă trecem la producție industrial, putem vinde 200.000!"

"Andrei, noi facem vin de calitate! Nu cantitate! De-aia suntem respectați!"

"Tată, respectul nu se transformă în profit! Vinurile de masă aduc bani reali! Pot păstra o linie premium mică și dezvolta o linie comercială mare!"

"Andrei, reputația noastră..."

"Reputația e pentru cunoscători! Eu vreau și piața mare! Supermarketuri, lanțuri, volume!"

Vasile e îngrijorat dar speră că Andrei știe ce face.

Andrei investește 150.000 euro în extindere - cumpără utilaje industriale, contracte cu furnizori de struguri din alte regiuni, dezvoltă linia comercială "Valea Vinurilor" - vin ieftin, producție mare.

Calitatea scade. Clienții fideli observă: "Domnule Vasile, vinul dumneavoastră de anul asta e diferit. Nu are același caracter..."

Andrei răspunde: "Am optimizat procesul. E mai consistent acum."

"Dar nu e la fel de bun..."

Anul al treilea, Andrei face pasul radical. Îi spune lui Vasile: "Tată, am primit ofertă de la un concern internațional. Vor să cumpere cramele pentru a le integra în portofoliul lor. Oferta e 1.200.000 euro."

Vasile simte cum sângele îngheață în vene. "Să vinzi... cramele?"

"Da! E ofertă fantastică! Aproape dublu față de valoare! Concernul are distribuție globală! E oportunitatea vieții!"

"Andrei, astea sunt cramele familiei! Patru generații! Bunicul tău a plantat primele vițe cu mâinile lui!"

"Și eu îi sunt recunoscător! Dar tată, asta e business! 1.200.000 euro! Pot investi în altceva mai profitabil!"

"ALTCEVA?! TU AI STUDIAT ENOLOGIE! Tu mi-ai spus că vrei să duci cramele la nivel european!"

"Am vrut! Dar am realizat că industria vinului e prea competitivă, prea riscantă! Cu banii ăștia pot face investiții mai sigure!"

"Andrei, tu m-ai mințit! Mi-ai spus că te întorci pentru via!"

"Nu te-am mințit! Chiar asta credeam! Dar circumstanțele s-au schimbat! Am primit ofertă excepțională! Orice om de afaceri ar accepta!"

Vasile încearcă să oprească vânzarea. Vorbește cu Andrei, cu familia, cu prieteni viticultori. Nimic.

"Tată, legal e proprietatea mea. Decid eu."

Andrei semnează contractul. 1.200.000 euro intră în cont. Cramele "Popescu" devin parte din portofoliul "EuroWine International."

Vasile primește transfer: 80.000 euro. Mesaj: "Tată, ți-am trimis partea ta. E echitabil pentru contribuția ta."

Optzeci de mii. Din patru generații de viticultură.

Vasile nu răspunde.

În schimb, merge la vie în ultima zi înainte de transfer oficial. Merge printre rândurile de viță, atinge fiecare stâlp. Vița pe care străbunicul său a plantat-o, pe care bunicul a îngrijit-o, pe care tatăl a extins-o, pe care el a perfecționat-o.

Un vecin viticultor, Gheorghe, vine: "Vasile, adevărat că ai vândut?"

"Nu eu. Fiul meu."

"Dar cum?! Cramele Popescu sunt instituție! Patru generații!"

"Pentru fiul meu, sunt activ care valorează 1.200.000 euro."

Gheorghe scutură din cap trist. "Tinerii nu mai înțeleg. Pentru ei, totul e doar bani."

EuroWine preia cramele. Schimbă totul - etichete noi, marketing agresiv, producție maximă. "Popescu Wines" devine linie comercială de masă. Vinul pe care Vasile l-a făcut cu pasiune timp de patruzeci de ani devine "Popescu Red - disponibil în toate supermarketurile."

Andrei nu sună șase luni. Apoi: "Tată, cum ești?"

"Bine."

"Am auzit că nu vrei să vorbești cu mine..."

"Ce să vorbim? Tu ai vândut patru generații de viticultură unui concern internațional care face vin de supermarket. Ce mai e de spus?"

"Tată, am făcut alegerea corectă financiar! Am 1.200.000 euro!"

"Și ce faci cu ei?"

"Am investit! Am cumpărat apartamente de închiriat, acțiuni, fonduri..."

"Deci ai transformat patru generații de pasiune pentru vin în... portofoliu imobiliar."

"Am transformat un business riscant în investiții sigure! E pragmatic!"

"E trist. Tu ai studiat enologie, Andrei. Cinci ani în Franța. Ai învățat despre vin, despre teruare, despre tradiție. Și totul pentru ce? Pentru a vinde cramele familiei la primul concern care oferă bani?"

"Tată, nu înțelegi realitatea economică modernă..."

"Înțeleg că fiul meu a folosit educația în enologie doar pentru a evalua mai bine prețul de vânzare al cramelor."

Tăcere.

"Andrei, bunicul tău a murit în via. Lite literalmente. A căzut între rânduri la 82 de ani, verificând strugurii. Acolo își dorea să moară - printre vița pe care o iubea. Tu ai vândut acea vie unui concern care face vin de 15 lei sticla. Nu am ce să îți mai spun."

Închide.

Doi ani mai târziu, Vasile aude că Andrei a pierdut jumătate din bani în investiții proaste. Criza imobiliară. Acțiuni prăbușite. Rămân aproximativ 600.000 euro.

Andrei îl sună: "Tată, poate ne putem reconcilia..."

"Andrei, ce vrei? Să îți zic că a fost ok? Că nu contează că ai vândut moștenirea familiei?"

"Vreau să înțelegi că am făcut ce am crezut că e mai bine..."

"Pentru tine. Nu pentru familie. Nu pentru tradiție. Nu pentru vin. Pentru tine și portofoliul tău."

"Tată, te rog..."

"Andrei, eu am 66 de ani. Am avut via. Am făcut vin. Am fost mândru. Acum nu mai am nimic din asta, dar am avut. Tu? Tu ai bani în scădere și diploma în enologie pe care nu o folosești. Cine crezi că a câștigat?"

Închide.

Acum, trei ani mai târziu, Vasile lucrează ca consultant pentru tineri viticultori. Îi învață meseria, le împărtășește experiența. Nu mai are vie proprie, dar ajută alții să își păstreze a lor.

Andrei lucrează în finanțe. Banii continuă să scadă. E nefericit.

"Popescu Wines" e vin comercial ieftin. Nimeni nu mai știe că odinioară era cramă premiată, cu patru generații de pasiune.

Ce a învățat Vasile? Că poți să transmiți copilului tău patru generații de viticultură - și el poate să o vadă doar ca "activ de vândut". Că diploma în enologie nu garantează pasiune pentru vin. Că "vreau să duc cramele la nivel european" înseamnă uneori "vreau să le vând concernului european cu cea mai bună ofertă."

Cel mai dureros? Că fiul tău poate studia cinci ani enologie în Franța - nu pentru a face vin mai bun, ci pentru a ști mai exact cât valorează cramele când le vinzi. Că educația ta costisitoare devine doar evaluare de preț pentru moștenire.

Vasile nu regretă via. Regretă că Andrei nu a moștenit singura lecție care conta: că unele lucruri nu au preț. Dar pentru asta nu exista diplomă în Bordeaux.

Unele lecții se învață în vie. Altele în notariat. Andrei a ales notariatul.