$$$

 Tudor Nedelcu, 61 de ani, fost profesor de literatură, privește librăria pe care a deschis-o acum douăzeci și cinci de ani în centrul vechi al Brașovului. "Librăria Cartea Veche" - trei camere pline cu rafturi până în tavan, colecții rare, secțiune anticariat, colț de lectură cu fotolii uzate. Un refugiu pentru iubitorii de cărți. Valoare estimată: 240.000 euro (clădirea, stocul, fondul de comerț).

"Tată, am ajuns," spune Teodora, fiica lui de 35 de ani. Teodora e editor, a lucrat la edituri mari în București, acum vrea să se întoarcă la Brașov. Spune că s-a săturat de corporații, vrea ceva autentic.

"Teodora, tu ești sigură? Librăriile nu mai sunt profitabile - oamenii cumpără online, cărțile digitale..."

"Tocmai de-aia vreau să o salvez, tată! Librăriile independente sunt pe cale de dispariție! Trebuie să fim creative - evenimente literare, cluburi de lectură, cafenea, experiență completă! Am viziune clară!"

Tudor e emoționat. Teodora vrea librăria. Teodora care iubește cărțile ca și el.

"Teodora, dacă îți donez librăria, păstrăm spiritul ei? Secțiunea de anticariat? Colțul de lectură? Relația personală cu clienții?"

"Tată, exact asta vreau să păstrez și să amplific! Vreau ca Librăria Cartea Veche să devină destinație culturală! Nu doar magazin - experiență!"

Tudor semnează. Librăria devine proprietatea Teodorei.

Primele săptămâni par bune. Teodora vine zilnic, studiază stocul, vorbește cu clienții fideli, face planuri. Clientela e impresionată - "Fiica domnului Tudor! Cu experiență în edituri!"

Luna a doua aduce primele schimbări. Teodora angajează un decorator interior: "Tată, librăria arată ca în 1995! Trebuie modernizare - zugrăvit alb, rafturi noi metalice, iluminat LED, estetic minimalist!"

"Teodora, clienții vin aici pentru atmosfera veche! Pentru mirosul de cărți vechi, pentru rafturile de lemn masiv!"

"Tată, aia e nostalgie! Clienții noi vor spații Instagram-abile! Frumos, modern, luminat!"

Renovarea costă 35.000 euro. Rafturile de lemn masiv de stejar - la gunoi. Înlocuite cu rafturi metalice albe. Pereții cu patină - zugrăviți alb strălucitor. Fotoliile uzate - aruncate, înlocuite cu scaune moderne din plastic.

Tudor privește și nu recunoaște locul. "Teodora, asta nu mai e Librăria Cartea Veche..."

"Corect! Acum e 'The Old Book - Cultural Space'! Sună mai internațional!"

Clienții vechi sunt șocați. Domnul Ionescu, client de douăzeci de ani: "Domnule Tudor, ce ați făcut cu librăria? Unde sunt fotoliile în care citeam?"

Teodora intervine: "Am modernizat! Avem standarde noi de design!"

"Dar eu veneam aici pentru atmosfera veche! Pentru sentimentul de refugiu!"

"Asta e viziune retrogradă! Librăriile moderne trebuie să fie spații cool!"

Domnul Ionescu nu mai revine.

Luna a treia, Teodora face schimbarea majoră. Reduce secțiunea de anticariat la o singură raftă. "Tată, cărțile vechi ocupă spațiu și nu se vând! Trebuie best-sellere, nou-apărut, cărți la modă!"

"Teodora, secțiunea de anticariat e sufletul librăriei! Oameni vin special pentru ea!"

"Vin cinci oameni pe săptămână! Nu e profitabil! Vreau volume, vânzări rapide!"

Tudor se ceartă cu Teodora. "Distrugi tot ce am construit!"

"Nu distrug! Adapteaz! Tu nu înțelegi piața modernă!"

Colecția de anticariat - sute de volume rare, unele din secolul XIX - este "lichidată la reduceri masive". Cărți valoroase vândute la prețuri ridicole doar pentru a "face spațiu".

Luna a patra, Teodora deschide cafeneaua în librărie. "Coffee & Books" - jumătate din spațiu devine cafenea cu mașini profesionale espresso. Zgomot constant. Miros de cafea peste miros de cărți.

Tudor protestează: "Teodora, oamenii nu mai pot citi liniștit! E zgomot continuu!"

"Tată, asta e modelul modern! Librării cu cafenea! E trendy!"

"E zgomotos și distrage de la cărți!"

"Cărțile singure nu aduc profit! Cafeneaua aduce!"

Dar cafeneaua nu merge bine. Există zece cafenele în zona respectivă. "Coffee & Books" nu e specială - e doar încă o cafenea cu câteva cărți la perete.

Luna a cincea, Teodora îi spune lui Tudor: "Tată, trebuie să pleci. Clienții te întreabă de cărțile vechi, de cum era înainte. Creezi nostalgie toxică care nu ajută business-ul."

"Teodora, eu sunt proprietarul moral al librăriei!"

"Erai! Acum eu sunt proprietarul legal! Și dacă nu susții viziunea mea, nu mai poți fi aici!"

Tudor pleacă din librăria sa. Clienții fideli sunt devastați.

Șase luni mai târziu, "The Old Book - Cultural Space" e în pierdere masivă. Cafeneaua nu acoperă cheltuielile. Clienții noi nu vin. Clienții vechi au plecat.

Teodora nu poate plăti chiria (pentru că deși deține clădirea, a luat credit cu ea garanție pentru renovări), nu poate plăti furnizorii.

Pune librăria la vânzare: 150.000 euro - sub valoarea reală pentru vânzare urgentă.

Un lanț de librării comerciale cumpără. Vor să transforme spațiul în magazin standard din rețea.

Teodora îi trimite lui Tudor 10.000 euro. "Tată, asta pot să îți dau după ce am plătit datoriile."

Zece mii. Din douăzeci și cinci de ani de muncă.

Tudor nu răspunde.

În schimb, deschide un grup pe Facebook: "Iubitori de Cărți Vechi - Brașov". Posteaza fotografii cu cărți rare, recomandări, discuții literare. Grupul crește la 3.000 de membri în câteva luni.

Oamenii îl contactează: "Domnule Tudor, puteți să recomandați unde să găsim cărți ca înainte?"

Tudor nu are librărie. Dar are comunitate.

După un an, Tudor deschide un "anticariat online" din apartamentul său. Fără spațiu fizic. Doar cărți rare vândute online către colecționari. Modest, dar demn.

"The Old Book - Cultural Space" devine "Libris - Chain Bookstore nr. 47". Standard. Impersonal. Ca toate celelalte.

Teodora lucrează din nou în București, la o editură. E amărâtă.

Îl sună pe Tudor: "Tată, îmi pare rău. Am greșit totul. Am crezut că modernizarea e soluția..."

"Teodora, tu nu ai modernizat. Ai distrus ceva unic și ai încercat să îl transformi în ceva generic. Există o sută de cafenele cu cărți. Exista o singură Librărie Cartea Veche."

"Acum înțeleg..."

"Prea târziu. Colecția de anticariat e împrăștiată. Fotoliile în care oamenii citeau sunt la groapa de gunoi. Clădirea e magazin din lanț. Nu mai poți recupera."

"Ce pot să fac?"

"Să înveți. Că nu tot ce e vechi trebuie modernizat. Că nu tot ce nu e profitabil imediat e de aruncat. Că uneori, valoarea nu se măsoară în vânzări lunare, ci în clienți care vin douăzeci de ani."

Tăcere lungă.

"Dar pentru tine, e prea târziu să înveți aplicat. Poți doar să nu repeți greșeala."

Închide.

Acum, doi ani mai târziu, Tudor are anticariat online modest dar respectat. Vinde cărți rare colecționarilor. Nu e bogat, dar e împlinit.

Teodora e editor la o editură mare. Câștigă bine. Dar nu e fericită.

Ce a învățat Tudor? Că poți să construiești un refugiu cultural timp de douăzeci și cinci de ani - și copilul tău poate să îl transforme în "Coffee & Books" care falimentează în opt luni. Că "experiență editorială" nu înseamnă înțelegere a librăriilor independente. Că Instagram-abil nu înlocuiește autentic.

Cel mai dureros? Că fiica ta poate arunca fotoliile în care generații de cititori au descoperit cărți - pentru scaune din plastic "moderne". Că pentru ea, rafturile de stejar masiv erau "nostalgie" care trebuie înlocuită cu metal alb. Că a confundat "salvarea librăriei" cu distrugerea ei.

Tudor nu regretă librăria. Regretă că Teodora nu a învățat niciodată diferența între a moderniza și a distruge. Că există lucruri care trebuie păstrate exact cum sunt - pentru că perfectul nu are nevoie de îmbunătățire.

Unele librării trebuie să miroasă a cărți vechi. Nu a espresso. Dar asta Teodora a învățat după ce a vândut.