$$_

 Mihaela Stanciu, 58 de ani, educatoare cu 35 de ani experiență, privește grădinița privată pe care a deschis-o acum douăzeci de ani. "Grădinița Fluturașii" - o vilă transformată în spațiu educațional, grădină mare cu jucării din lemn, cinci educatoare dedicate, optzeci de copii. Reputație impecabilă în Galați. Valoare: 320.000 euro. Venit lunar stabil: 12.000 euro.

"Mamă, e ora să mergem," o grăbește Diana, fiica ei de 34 de ani. Diana e psihopedagog, a lucrat în Anglia cinci ani, s-a întors acum șase luni. Pare matură, educată, dedicată copiilor.

"Diana, tu ești absolut sigură? Grădinița e responsabilitate mare - copii, părinți, personal, inspecții..."

"Mamă, am lucrat în educație toată viața! În Anglia am văzut sisteme moderne! Vreau să aduc inovație aici, să continui ce ai început tu, dar să modernizez! Împreună putem face Fluturașii cea mai bună grădiniță din oraș!"

Mihaela e emoționată. Diana vrea grădinița. Diana care nu a vrut niciodată să lucreze cu ea, care a plecat în străinătate. Acum se întoarce.

"Diana, dacă îți donez grădinița, păstrăm abordarea mea? Educația prin joc, atenție individuală, relație cu părinții?"

"Mamă, evident! De-aia m-am întors! Vreau grădiniță cu suflet, nu fabrică de copii! Valorile tale sunt valorile mele!"

Mihaela semnează. Grădinița devine proprietatea Dianei.

Prima lună totul pare perfect. Diana vine zilnic, observă, învață rutina, vorbește cu părinții. Părinții sunt impresionați - "O nouă doamnă director! Cu studii în străinătate!"

Luna a doua aduce primele schimbări. Diana organizează întâlnire cu educatoarele: "Doamnelor, am analizat programul. Petreceți prea mult timp cu jocul liber. Trebuie structură mai clară - matematică, limbi străine, dezvoltare cognitivă!"

Doamna Elena, educatoare de cincisprezece ani: "Doamnă Diana, copiii au între trei și șase ani. Ei învață prin joc! Nu prin curriculum academic!"

"Doamna Elena, asta e abordare veche! Copiii moderni trebuie pregătiți pentru competiție globală! Din grădiniță!"

Mihaela intervine: "Diana, copiii ăștia sunt preșcolari! Au nevoie să se joace, să exploreze, nu să fie stresați cu matematică!"

"Mamă, tu nu înțelegi educația modernă! În Anglia, grădinițele de top au curriculum academic riguros!"

"În România, părinții aleg Fluturașii pentru că e diferită! Pentru că respectăm copilăria!"

"Și de-aia suntem mediocri! Trebuie să fim competitivi!"

Luna a treia, Diana implementează "Curriculum Academic Avansat". Matematică zilnică. Engleză obligatorie. Evaluări săptămânale. Copiii de patru ani primesc teme pentru acasă.

Părinții se plâng: "Doamnă Mihaela, copilul meu plânge că nu vrea la grădiniță. Spune că e prea greu..."

Mihaela nu știe ce să răspundă. Nu mai decide ea.

Diana răspunde părinților: "Copilul dumneavoastră se adaptează la standarde superioare. E normal să fie challenging la început."

Trei familii își retrag copiii. "Nu mai e grădinița pe care o știam."

Luna a patra, Diana concediază două educatoare - doamna Elena și doamna Carmen, care protestaseră împotriva curriculum-ului. "Nu sunt aliniate cu viziunea nouă."

Mihaela e devastată. "Diana, ele sunt coloana vertebrală! Părinții le adoră!"

"Erau coloana vertebrală! Acum sunt obstacole! Am angajat educatoare tinere, cu metode moderne!"

Educatoarele noi nu au experiență. Nu știu cum să gestioneze copii dificili. Haosul începe.

Luna a cincea aduce explozia. Diana îi spune Mihaelei: "Mamă, trebuie să vorbim. Părinții te caută pe tine pentru sfaturi, ignorând directoratul meu. Nu mai pot lucra așa."

"Diana, părinții mă cunosc de douăzeci de ani! Au încredere în mine!"

"Exact! Și asta subminează autoritatea mea! Mamă, trebuie să te retragi. Complet."

"Să mă retrag din grădinița mea?!"

"Din grădinița care ACUM E A MEA! Da! E timpul să te pensionezi! Ai 58 de ani! E normal!"

"Nu vreau să mă pensionez! Grădinița e viața mea!"

"Era viața ta! Acum e a mea! Și dacă nu accepți, o să trebuiască să te concediez oficial!"

Mihaela pleacă în lacrimi. Părinții o văd și sunt șocați. "Doamnă Mihaela, ce s-a întâmplat?"

"Diana m-a concediat."

"NU POATE! Dumneavoastră ați fondat Fluturașii!"

"Poate. Pentru că i-am donat-o."

În următoarele trei luni, alte cincisprezece familii își retrag copiii. Recenzii negative apar: "Grădinița și-a pierdut sufletul. Copiii sunt stresați. Educatoarele noi sunt nepregătite."

Diana combate cu răspunsuri agresive: "Părinții care nu înțeleg educația modernă pot pleca."

Ocuparea scade de la optzeci la patruzeci de copii. Veniturile scad la jumătate.

Diana intră în panică. Încearcă să reducă costurile - concediază o educatoare, reduce calitatea mesei, anulează excursiile.

Părinții rămasei se plâng și mai mult. Alte zece familii pleacă.

După opt luni, grădinița are douăzeci de copii. E pe pierdere. Diana nu poate plăti salariile.

Îl sună pe un broker: "Vreau să vând grădinița. Urgent."

Grădinița e pusă la vânzare: 180.000 euro - sub jumătate din valoarea reală.

O altă grădiniță privată cumpără pentru a elimina competiția. Vor închide Fluturașii și redistribui copiii la ei.

Diana îi trimite Mihaelei 15.000 euro. "Mamă, asta pot să îți dau. Mi-au rămas datorii."

Cincisprezece mii. Din douăzeci de ani de muncă.

Mihaela nu răspunde.

În schimb, primește telefon de la părinții care au plecat: "Doamnă Mihaela, puteți să deschideți altă grădiniță? Căutăm Fluturașii adevărate, nu ce a devenit."

Mihaela se gândește. Are 58 de ani. Are 15.000 euro. Are experiență de 35 de ani.

Închiriază un spațiu mic - vilă cu cinci camere. Angajează doamna Elena și doamna Carmen - concediate de Diana. Deschid "Grădinița Buburuza" - doar treizeci de locuri, program simplu, educație prin joc, atmosferă de familie.

În două luni, toate locurile sunt ocupate. Listă de așteptare de cincizeci de copii.

"Fluturașii" originală se închide definitiv. Clădirea e vândută pentru birouri.

Diana nu sună un an. Apoi, disperat: "Mamă, am auzit despre Buburuza. Merge bine?"

"Mergem decent. Facem ce știm."

"Mamă... pot să vin să lucrez cu tine?"

Mihaela respiră adânc. "Diana, noi suntem trei educatoare pentru treizeci de copii. Nu avem nevoie de manager cu 'metode moderne' care stresează copiii cu matematică la patru ani."

"Mamă, am greșit! Acum înțeleg! Te rog!"

"Diana, tu ai distrus în opt luni ce am construit în douăzeci de ani. Ai concediat educatoare valoroase. Ai stresat copii. Ai alungat părinți. Ai vândut grădinița când a eșuat. Nu pot risca să pierdem și Buburuza."

"Dar sunt fiica ta!"

"Ești. Și grădinița era moștenirea ta. Și tu ai transformat educație prin joc în 'curriculum academic avansat' care a făcut copii de patru ani să plângă. Nu pot avea încredere că nu o să faci la fel."

Diana plânge. "Nu am unde să lucrez..."

"Diana, ai studii în Anglia. Ai experiență. Găsești ceva. Dar nu aici. Nu cu mine. Nu cu copiii noștri."

Închide.

Acum, doi ani mai târziu, "Grădinița Buburuza" are reputație excelentă. Mihaela lucrează cu Elena și Carmen. Copiii sunt fericiți. Părinții sunt mulțumiți.

Diana lucrează ca psihopedagog într-o școală privată. E competentă cu adolescenți. Dar nu poate lucra cu preșcolari.

Ce a învățat Mihaela? Că poți să construiești o grădiniță cu suflet timp de douăzeci de ani - și copilul tău poate să o distrugă în opt luni aplicând "metode moderne" nepotrivite. Că diploma din străinătate nu înlocuiește înțelegerea copilăriei. Că poți stresa copii de patru ani cu matematică și să îți imaginezi că faci educație de calitate.

Cel mai dureros? Că fiica ta psihopedagog poate transforma jocul fericit al copiilor în "curriculum academic" stresant - și să nu înțeleagă de ce pleacă toată lumea. Că pentru ea, "Fluturașii" erau un business care trebuie "modernizat", nu un spațiu sacru al copilăriei.

Mihaela nu regretă grădinița pierdută. Regretă că fiica ei nu a moștenit cel mai important lucru: respectul pentru copilărie.

Dar "Grădinița Buburuza" există. Copiii se joacă. Și asta e ceea ce contează.

Unele moșteniri nu pot fi predate. Trebuie simțite. Iar Diana nu a simțit niciodată.