###

 Stela Ionescu are 74 de ani și stă la casa de marcat numărul 3 în Kaufland din Militari. E vineri după-amiază, ora 17:30, momentul de vârf. Coada are 8 persoane înaintea ei.

În cărucior are alimente pentru o săptămână. Dar nu pentru ea - pentru fiica ei, Gabriela, și cei doi nepoți, Andrei (13 ani) și Maria (10 ani).

Stela face cumpărături pentru ei în fiecare vineri. De doi ani. Fără să fie rugată. Fără să fie mulțumită. Pur și simplu face.

Pentru că așa poate să îi vadă. Dacă merge cu cumpărăturile, are scuză să intre în casa lor. Altfel, nu e invitată.

În cărucior: lapte, pâine, brânză, carne, legume, fructe, paste, cereale pentru copii, suc, biscuiți. Total estimat: 350 de lei.

Din pensia ei de 1.900 lei. Din care plătește chirie 750 lei, utilități 220 lei, medicamente 180 lei. Îi rămân 750 pentru mâncarea ei și orice altceva.

Și ea cheltuie 350 pe săptămână pentru familia Gabrielei. 1.400 pe lună. Din 750 disponibili.

Face matematica? Nu. Pentru că dacă face matematica, va realiza că nu își permite. Și atunci cum mai justifică vizitele săptămânale?

Ajunge la casă. Casiera - o tânără de vreo 25 ani - începe să scaneze produsele.

Bip. Bip. Bip.

Laptele. 8 lei. Pâinea. 4 lei. Brânza. 22 lei. Carnea. 35 lei.

Stela privește ecranul. Suma crește. 50 lei. 100 lei. 150 lei.

"250 lei", anunță casiera.

Mai sunt produse. Fructele. Sucurile. Biscuiții.

"320 lei."

Mai sunt. Cerealele pentru copii. Pastele.

"367 lei."

Casiera se oprește. "Doriți bon fiscal?"

"Da, vă rog."

Plătește cu cardul. Mâna îi tremură când introduce PIN-ul. 367 lei. Din contul care avea 520 lei.

Îi rămân 153 lei până la următoarea pensie - peste 8 zile.

Ia pungile grele. Șase pungi. Merge spre ieșire.

Afară, sună pe Gabriela. "Gabriela, dragă, am făcut cumpărături. Vin acum să ți le aduc."

"OK, mamă. Dar grăbește-te, plec în oraș la 18:30."

"Ajung în 20 de minute."

Stela ia taxiul. Nu are mașină. Autobuzul cu 6 pungi grele e imposibil. Taxi costă 45 lei până la Gabriela în Drumul Taberei.

Din 153 lei rămași, mai are 108.

Ajunge la Gabriela. Sună la interfon. Gabriela deschide ușa. "Hai, mamă, repede, chiar trebuie să plec."

Stela intră. Urcă la etajul 3. Pungile sunt grele. Se oprește de două ori pe scări să respire. Inima bate tare.

În apartament, Gabriela e deja îmbrăcată elegant. "Pune pungile în bucătărie, te rog."

Stela duce pungile. Începe să scoată alimentele. "Am luat tot ce îți place. Și cereale pentru Andrei, ălea cu ciocolată pe care le vrea mereu..."

"Da, mamă, mulțumesc. Dar chiar trebuie să plec."

"Copiii sunt acasă?"

"Andrei e la fotbal până la 19:00. Maria e la prietena ei. Revin diseară."

"Ah. Voiam să îi văd..."

"Mamă, nu pot să stau. Taxi-ul mă așteaptă jos. Mulțumesc pentru cumpărături!"

Ia geanta. Pleacă.

Stela rămâne în bucătărie. Singură. Cu pungile goale.

Gabriela nu a întrebat cât au costat. Nu a oferit să îi returneze banii. Nu a mulțumit cu adevărat - doar un "mulțumesc" de formă, în fugă.

Stela așează alimentele în frigider și dulapuri. Ia pungile goale. Pleacă.

În lift, realizează: a cheltuit 412 lei (367 cumpărături + 45 taxi) ca să vadă pe Gabriela 4 minute și să nu vadă deloc pe nepoți.

Merge la stația de autobuz. Așteaptă 15 minute. Autobuzul vine. 40 de minute până acasă.

Acasă, la 19:30, Stela se așază la masă. În frigider are: iaurt expirat mâine (luat la reducere, 2 lei), pâine veche de două zile, margarină, conservă de fasole.

Mănâncă pâine cu margarină. Bea apă de la robinet.

În timp ce la 6 kilometri distanță, familia ei mănâncă alimentele pe care ea le-a plătit. Fără să își amintească de ea.

Sâmbătă dimineață, Stela primește mesaj de la Andrei, nepotul:

"Bunico, mulțumesc pentru cereale! Sunt super! ❤️"

Inima Stelei se încălzește. Andrei și-a amintit. A mulțumit.

Răspunde: "Cu plăcere, dragul meu! Mă bucur că îți plac! Când putem să ne vedem?"

Andrei nu răspunde toată ziua. Seara: "Bunico, acum sunt super ocupat cu școala și fotbalul. Dar ne vedem curând!"

"Curând" nu vine niciodată.

Duminică, Stela stă acasă. Mănâncă conserva de fasole. Economisește. 108 lei pentru 6 zile.

Luni, marți, miercuri - supă la plic. 3 lei bucata. 9 lei pentru 3 zile.

Joi, mai are 99 lei. Vineri e ziua cumpărăturilor din nou.

Joi seara, Gabriela sună. "Mamă, vineri faci cumpărături ca de obicei?"

"Da, dragă."

"Perfect! Poți să iei și carne pentru grătar? Sâmbătă avem niște prieteni. Și niște brânzeturi bune, nu cele ieftine."

"Cât de multă carne?"

"Vreo 2 kg. Și brânzeturi diverse. Poate vreo 500 de grame."

Stela calculează. Carne de grătar, calitate bună - 60 lei pe kg. 120 lei pentru 2 kg. Brânzeturi - 80 lei. Plus cumpărăturile normale - 350 lei. Total: 550 lei.

Ea mai are 99 lei până la pensie.

"Gabriela... costă mult. Cam 550 de lei total..."

"Mamă, e important! Vin prieteni! Nu pot să le servesc mâncare ieftină!"

"Dar eu... eu nu am atâția bani acum..."

"Mamă, tu primești pensie de 1.900! Sigur ai bani!"

"Gabriela, din pensia aia plătesc chirie, utilități, medicamente... și fac cumpărăturile voastre săptămânale. Nu îmi rămâne mult..."

"Mamă, nu exagera! 1.900 e mulți bani! Eu și Andrei câștigăm 8.000 împreună și abia ne ajung!"

"8.000 pentru doi adulți și doi copii e diferit de 1.900 pentru o persoană care plătește și pentru alții..."

"MAMĂ! Nu înțeleg! Îți cer un singur lucru - să faci cumpărături vineri! E prea mult?"

"Nu e prea mult, dar costă 550 lei și eu am doar 99..."

"Atunci scoate din economii!"

"Nu am economii, Gabriela."

"Cum să nu ai? Toată lumea are economii!"

"Eu cheltui tot pe voi în fiecare săptămână. Nu rămâne nimic pentru economii."

Gabriela tace câteva secunde. "Wait. Tu cheltui toată pensia pe noi?"

"Nu toată. Dar cea mai mare parte."

"De ce faci asta? Nu te-am rugat!"

"Pentru că... pentru că altfel nu am scuză să vin. Și vreau să vă văd."

Tăcere lungă. Apoi Gabriela spune rece: "Mamă, asta e manipulare. Tu cheltui bani ca să creezi obligație. Ca noi să te lăsăm să vii."

"Nu e manipulare! E iubire!"

"Nu, mamă. Iubirea nu e condiționată de bani. Tu cumperi acces la noi."

"Gabriela, eu doar vreau să ajut..."

"Nu vrem ajutorul tău dacă vine cu așteptări! Dacă de fiecare dată când faci ceva, tu te aștepți că noi trebuie să îți oferim timp în schimb!"

"Eu nu cer timp! Cer doar să îmi văd familia!"

"Și asta ESTE timp, mamă! Timp pe care nu îl avem! Suntem ocupați! Și faptul că tu faci cumpărături nesolicitate nu ne obligă să îți dedicăm timp!"

Stela nu poate vorbi. După o pauză: "Deci... deci nu vrei să mai fac cumpărături?"

"Sincer? Nu. Fă cumpărături pentru tine. Noi ne descurcăm."

"Dar... dar cum o să vă văd atunci?"

"Ne vezi când avem timp. Dar nu cu pretext de cumpărături. Și nu cu așteptări."

"Și când aveți timp?"

"Nu știu, mamă. Când ne potrivește."

Închide.

Stela stă cu telefonul în mână. Tremură.

Timp de doi ani a cheltuit aproape toată pensia pe familia Gabrielei. 1.400 lei pe lună. 16.800 lei pe an. 33.600 lei în doi ani.

Ca să cumpere dreptul de a intra în casa lor. De a vedea nepoții. De a se simți necesară.

Și acum i se spune că e "manipulare". Că "cumpără acces". Că nu e dorită.

Vineri, Stela nu face cumpărături pentru Gabriela. Face doar pentru ea. Pâine, margarină, iaurt, conserve, legume ieftine. 85 lei.

Nu merge la Gabriela. Nu sună. Nu anunță.

Stă acasă. Și așteaptă. Poate Gabriela se va întreba de ce nu a venit. Poate va suna.

Sâmbătă, niciun apel. Niciun mesaj.

Duminică, Stela verifică Facebook-ul. Gabriela a postat poze. Grătar cu prietenii. Masă plină cu mâncare. Toată lumea zâmbește.

Caption: "Weekend perfect cu prieteni dragi! 🍖🥂"

Aparent, au cumpărat singuri carnea. Și au avut petrecere fără problemă. Fără Stela.

Luni, Stela primește mesaj de la Gabriela: "Mamă, ai uitat de cumpărături vineri?"

"Nu am uitat. Mi-ai spus să nu mai fac."

"Nu ți-am spus SĂ NU FACI! Ți-am spus să nu faci cu așteptări!"

"Gabriela, nu înțeleg diferența."

"Diferența e că poți să ajuți fără să ceri timp în schimb!"

"Eu nu cer timp. Cer doar să existe."

"Asta E timp, mamă!"

Stela nu mai răspunde.

Trec trei săptămâni. Niciun contact cu Gabriela. Nicio vizită. Nimic.

Stela economisește. Fără 1.400 lei cheltuiți pe Gabriela, pentru prima dată în doi ani are bani rămași la final de lună. 650 lei.

Îi pune deoparte. Simte ciudat. Să ai bani dar să nu ai familie.

În decembrie, apropape Crăciunul. Stela așteaptă invitație. Poate anul ăsta...

Cu o săptămână înainte, scrie: "Gabriela, Crăciunul îl facem împreună?"

Gabriela: "Mamă, anul ăsta facem Crăciunul doar noi, ca familie nucleară. Tu... ei bine... poate vii pe 27-28, după sărbători?"

"Deci nu sunt parte din familia nucleară?"

"Ești parte din familia extinsă. Dar familia nucleară suntem eu, Andrei și copiii."

"Înțeleg."

Nu înțelege. Dar ce să mai spună?

Pe 27 decembrie, merge la Gabriela. Fără cumpărături. Fără cadouri mari - nu își mai permite după ce a oprit finanțarea săptămânală.

Stă o oră. Copiii sunt obosiți după sărbători. Gabriela e preocupată cu curățenia post-Crăciun. Andrei se uită la fotbal.

Nimeni nu e cu adevărat prezent.

Pleacă după o oră. Simte că a fost tolerat, nu dorit.

Acum, în ianuarie, Stela trăiește cu o lecție dureroasă învățată: Nu poți să cumperi iubire. Nici măcar cu 33.600 lei în doi ani.

Poți să te ruinezi financiar ca să ai acces la familie. Dar ei vor numi asta "manipulare".

Poți să sacrifici mâncarea ta, sănătatea ta, viitorul tau - ca să le plătești lor confortul. Dar ei vor spune că "nu i-ai rugat".

Și când te oprești - pentru că nu mai ai ce să dai - ei nu te vor căuta. Pentru că nu tu îi interesa. Ci ce aduceai.

Și vei realiza că ai fost o resursă, nu o persoană.

Un ATM emoțional și financiar. Utilizat când era nevoie. Ignorat când nu mai servea.

Lecția cea mai amară: familia nu e despre cine iubești.

E despre cine te iubește înapoi. Fără condiții. Fără tranzacții.

Și dacă trebuie să plătești ca să fii prezent, nu ești familie.

Ești furnizor.