$$$

 Curierul de Glovo care-mi aduce mâncare mereu la 11:47 PM nu există în sistemul companiei – am verificat cu suportul de trei ori, dar bonurile și tranzacțiile sunt reale.

Lucrez remote pentru o firmă de IT din San Francisco, deci mănânc la ore ciudate. Comandam aproape noapte de noapte de la același restaurant georgian din Mosilor.

Curierul – Dmitri, după numele de pe jachetă – ajungea mereu la 11:47. Niciodată 11:46 sau 11:48. Fix 11:47.

— Poftim comanda, prietenă, spunea cu accent rus pronunțat. Să mănânci cu poftă.

Era ciudat de bătrân pentru un curier – vreo șaizeci și ceva de ani. Și bicicleta lui era ruginită, nu electrică precum au toți.

După o lună, am devenit curioasă. Am sunat la Glovo.

— Bună, vreau să las un bacșiș mare pentru Dmitri, curierul care-mi livrează mereu. Cum îl găsesc în aplicație?

— Nu avem niciun Dmitri în București, doamnă. Verificați numele poate.

Am verificat istoricul. Toate livrările apăreau ca „Curier alocat automat". Fără poză, fără nume în sistem.

— E imposibil, am insistat. Omul vine la mine de o lună!

— Vă rog verificați tranzacțiile bancare. Poate e altă platformă?

Tranzacțiile erau reale. Banii plecau din cont. Mâncarea ajungea. Dar Dmitri nu exista oficial.

Seara următoare, l-am așteptat în hol.

— Dmitri, pot să te întreb ceva?

— Desigur, prietenă.

— De ce nu apari în sistemul Glovo?

A zâmbit trist.

— Pentru că eu livrez altceva decât mâncare.

— Ce anume?

— Timp. Îți livrez timp.

Am râs, crezând că glumește.

— Serios vorbesc, a continuat el. Tu comandai mâncare ca să nu pierzi timp gătind. Eu îți aduc timpul ăla înapoi. Minutele pe care le-ai fi pierdut.

— Asta nu face sens.

Mi-a arătat telefonul lui. Un Nokia vechi cu taste. Pe ecran, o aplicație imposibilă – numele meu și un contor: „Timp economisit: 47 ore, 23 minute."

— De fiecare dată când îți aduc mâncare, salvezi 91 de minute. 30 gătit, 20 cumpărături, 15 vase, 26 diverse. Timpul ăla nu se pierde. Se acumulează.

— Și ce se întâmplă cu el?

— Ți-l dau înapoi când ai nevoie. Ții minte marțea trecută? Ai avut deadline imposibil. Ai lucrat 14 ore dar parcă au fost 20. Ți-am dat 6 ore din rezervă.

Mi-am amintit. Chiar mă mirasem cum reușisem să termin totul.

— Cine ești tu, Dmitri?

— Sunt fost programator. În anii '90, în Moscova, am descoperit un bug în realitate. Un mod de a manipula percepția timpului. Am creat aplicația asta. Dar guvernul rus a aflat. Am fugit.

— Și acum livrezi mâncare?

— Acum salvez timp pentru oameni care au nevoie. Tu, de exemplu, trimiți bani acasă la mama bolnavă. Lucrezi două joburi. Timpul pe care ți-l dau eu îl folosești să vorbești cu ea pe WhatsApp.

Avea dreptate. În ultima lună vorbisem cu mama mai mult ca în tot anul anterior.

— Câți oameni „livrezi"?

— Șaisprezece. Toți aleg special – oameni care folosesc timpul salvat pentru alții, nu pentru ei.

Mi-a arătat o hartă pe telefonul vechi. Puncte roșii în tot Bucureștiul.

— Ăsta e medic rezident, salvează 2 ore pe noapte, doarme în spital. Ăsta e mamă singură cu trei copii, îi dau 3 ore să fie cu ei. Asta ești tu.

— De ce faci asta?

— Pentru că fiica mea a murit la 23 de ani. Leucemie. În ultimele luni, mi-a spus: „Tată, dacă ai putea să dai oamenilor timp în plus cu cei dragi, ai face-o?" Am promis că voi face.

Ochii i s-au umezit.

— Ea a murit la 11:47 PM. De-aia livrez mereu la ora asta. Să-mi amintesc.

— Dmitri, asta e... îmi pare rău.

— Nu-ți pară. Tu folosești timpul bine. Mama ta e fericită. Asta contează.

Săptămâna trecută, Dmitri nu a mai venit. În schimb, am primit un SMS de pe număr necunoscut:

„Timpul tău acumulat: 73 ore. Folosește-l înțelept. D."

De atunci, în zilele grele, timpul se dilată ciudat. O oră devine două. O noapte de somn pare opt ore deși dorm patru.

Am încercat să comand iar de la georgieni. Vine alt curier. La ore normale.

Dar pe telefon, în aplicația Glovo, apare uneori un mesaj imposibil: „Dmitri veghează. Timpul tău e protejat."

Mama s-a vindecat miraculos repede. Doctorul a spus că organismul ei pare cu 10 ani mai tânăr.

Știu că e Dmitri. Cumva, îi dăruiește din timpul meu salvat.

Și în fiecare noapte, la 11:47, aprind o lumânare. Pentru curierul care nu există dar livrează cea mai prețioasă marfă: timp cu cei dragi.