$$$

 Sfântul Nectarie – Lumina care a coborât pe Insula Eghina

Era o zi fierbinte și liniștită când Sfântul Nectarie a pășit pentru prima dată pe Insula Eghina, loc ce avea să devină, în timp, altar de credință și izvor de minuni. Soarele ardea pietrele drumului, iar marea respira încet, ca și cum aștepta ceva tainic. Oamenii trăiau acolo între speranță și lipsă, chinuiți de secetă și de suferințe, dar în clipa aceea, cerul părea să se deschidă.

Deodată, din marginea drumului s-a auzit un strigăt. Un copil de cincisprezece ani, cu privirea rătăcită și vocea tulburată, a început să strige în fața tuturor:

– Vine Preasfințitul! Mergeți să-l întâmpinați! Dumnezeu și-a făcut milă de acest loc! Vine sfântul care va salva insula!

Oamenii au amuțit. Nimeni nu înțelegea cum acel copil, cunoscut pentru tulburarea lui, putea rosti cuvinte atât de limpezi. Sfântul Nectarie s-a apropiat de el, cu blândețea aceea care îi lumina întreaga ființă. S-a oprit, a privit cerul, și a rostit o rugăciune scurtă, dar plină de putere. Apoi, atingând gura copilului cu capătul toiagului său arhieresc, a spus:

– Duh pitonicesc, viclean și necurat, îți poruncesc în numele lui Hristos cel Răstignit și Înviat să ieși din acest copil!

Și, spre uimirea tuturor, băiatul s-a liniștit pe loc. Lacrimile i-au umplut ochii, iar fața i s-a luminat ca după o ploaie curată. Oamenii au căzut în genunchi. De atunci, pe oriunde trecea Sfântul, mulțimile îl întâmpinau cu evlavie, cerându-i binecuvântare și rugăciune.

O femeie bolnavă de mulți ani, auzind de el, a alergat și i-a atins hainele. În clipa aceea, boala i s-a risipit, iar ea a început să plângă, simțind cum durerea se topește în lumină.

Dar cea mai mare minune a fost aceea a ploii din Eghina. Trei ani și jumătate nu mai căzuse o picătură. Pământul crăpase, iar oamenii își pierduseră nădejdea. L-au chemat pe Sfântul Nectarie să se roage pentru ploaie. El a slujit Sfânta Liturghie și, cu smerenie, a cerut milă de la Dumnezeu. După ce a rostit rugăciunea, s-a îmbarcat pe un vas spre Atena. Câteva ore mai târziu, cerul s-a întunecat și ploaia a început să cadă fără oprire. A plouat trei zile și trei nopți, până când oamenii s-au temut de potop și au trimis soli să-l roage să oprească ploaia.

Sfântul le-a zâmbit cu blândețe și le-a spus:

– Nu vă temeți. Dumnezeu a dat atâta apă cât să umple vasele uscate ale pământului. Va înceta când va fi de ajuns.

Și așa a fost.

Într-o altă zi, când urca muntele, i-a ieșit înainte un șarpe uriaș, cu ochii arzând și colții pregătiți. Sfântul nu s-a clintit. A înălțat toiagul și a spus cu glas ferm:

– Stai nemișcat acolo unde te găsești. Iisus Hristos biruiește!

Șarpele s-a oprit și a rămas împietrit, fără să mai miște nici atunci când Sfântul a coborât seara același drum.

Dar minunile lui Nectarie nu se opreau la cele văzute. Cei curați la suflet spuneau că, în timpul Sfintei Liturghii, se petreceau lucruri de negrăit. O maică a mărturisit că l-a văzut pe Sfântul Mina în altar, strălucind ca un ostaș ceresc. Altă dată, Maica Domnului însăși a fost văzută acolo, ținând Pruncul în brațe și întinzându-l Sfântului Nectarie, ca semn al dragostei și al încrederii dumnezeiești.

Anii au trecut, dar Eghina n-a mai fost niciodată aceeași. De când pasul blând al Sfântului a atins pământul, insula a înverzit din nou, iar inimile oamenilor s-au umplut de nădejde.

Astăzi, mănăstirea ridicată în numele lui stă ca o lumină pe munte, iar credincioșii care îi trec pragul simt aceeași pace pe care au simțit-o cei dintâi locuitori ai Eghinei, atunci când un copil vindecat striga prin sate:

„Vine sfântul care va salva insula!”

Morala:

Unde credința se întâlnește cu dragostea, imposibilul devine minune. Sfântul Nectarie ne-a arătat că puterea lui Dumnezeu lucrează prin inimile smerite, iar cei care aduc pace nu au nevoie de sabie, ci doar de rugăciune.

   Preluat- Asmarandi Alexandra