$$$

 Crimele din Nantes: Omul care a înecat 4.000 de copii, femei și bărbați

Numit în funcție de guvern în timpul Revoluției Franceze, Jean-Baptiste Carrier a supravegheat personal execuția a 13.000 de oameni. 4.000 dintre aceștia au fost uciși prin înecare.

Sângeroasa Revoluție Franceză a adus sfârșitul monarhiei și afirmarea țăranilor, soldaților și proprietarilor de pământ drept reprezentanți ai unui guvern falit. Revoluția a durat câțiva ani, timp în care s-au comis crime îngrozitoare împotriva umanității.

„Înecurile din Nantes”, pictură anonimă de epocă expusă la Muzeul de Istorie din Nantes. Foto: Wikimedia

Crimele și-au atins apogeul într-o perioadă cunoscută ca Regimul Terorii, un an marcat de violențe fără precedent. Însă puține atrocități se pot compara cu cele care au intrat în istorie drept Înecurile din Nantes.

Potrivit Enciclopediei Britannica, francezul Jean-Baptiste Carrier a fost trimis de noul guvern revoluționar în Nantes ca să zdrobească orice acțiune îndreptată împotriva Revoluției, indiferent dacă vinovații erau aristocrați sau simpatizanți ai regalității.

De asemenea, trebuia să se asigure că noul guvern era acceptat în regiune. Pentru a îndeplini aceste sarcini, cei considerați contrarevoluționari trebuiau judecați și, dacă se considera necesar, executați.

Carrier prefera execuția, astfel că a ordonat moartea a 13.000 – 15.000 de oameni. Mulți erau nevinovați, însă Carrier avea un cerc de suspecți foarte larg, care includea și femei și copii.

4.000 dintre locuitori au fost înecați într-un mod pur și simplu barbar, astfel încât osândiții să sufere cât mai mult.

Rolul lui Carrier în cadrul Regimului Terorii a început în martie 1793. Acest om a ajutat la crearea Tribunalului Revoluționar, care îi judeca pe cei ce se opuneau Revoluției.

Tribunalul judeca procesele cu repeziciune și, de obicei, sentința era împușcarea sau ghilotinarea celor suspectați de subminarea Revoluției.

După succesul Tribunalului Revoluționar în Paris, guvernul l-a trimis pe Carrier în Bretania ca să încheie o alianță cu țăranii de acolo. Două luni mai târziu, în octombrie 1793, Carrier a fost trimis în Nantes să stârpească mișcarea contrarevoluționară.

Însă Carrier a făcut mult mai mult de atât: a orchestrat execuții în masă. A adunat la Nantes rebelii – atât pe cei dovediți, cât și pe cei suspectați – și i-a aruncat în închisoare.

Când închisorile au început să rămână fără provizii de mâncare, a ordonat ca rebelii să fie împușcați sau ghilotinați. Curând, însă, metodele de execuție au devenit și mai sinistre.

„Înecurile din Nantes”, pictură de Joseph Aubert (1882), Muzeul Cholet de Artă și Istorie. Foto: Wikimedia

O relatare din cartea „Genocid în epoca statelor naționale” descrie astfel înecurile sistematice ordonate de Carrier:

„Bătrânii, femeile însărcinate și copiii au fost înecați fără nicio deosebire. Au fost puși pe niște plute și au fost legați ca să nu poată sări peste bord. Pe plutelor fuseseră făcute niște găuri și, după ce dopurile au fost scoase, plutele s-au scufundat și toți cei aflați în ele s-au înecat.”

Aceste dispozitive erau special confecționate cu scopul de a-i îneca pe oameni. Adeseori, victimele erau dezbrăcate, puse față în față și legate fără milă de plutele pe care oamenii lui Carrier le cârmuiau spre Râul Loara.

Uneori, acești nefericiți în pielea goală erau lăsați astfel timp de o oră, înainte de a fi aduși în stare de inconștiență cu o lovitură dată cu patul muschetei. Apoi, condamnații se scufundau ușor și mureau.

Judecata lui Carrier era rapidă și îngrozitoare. Numerele variază, dar se estimează că aproximativ 13.000 – 15.000 de oameni au murit la ordinele sale. Dintre aceștia, 4.000 au fost înecați în Râul Loara.

O anecdotă spune că însuși Carrier a luat parte la execuția a patru copii. Când călăul a murit de groază după ucisese copiii, Carrier l-a înlocuit imediat.

Carrier și oamenii săi numeau înecurile „botezuri naționale”. Deținuții erau numiți „păsări în colivie”. Soldații și călăii primeau mese copioase în închisoare în fața a sute de prizonieri. După ospăț, prizonierii erau adunați și înecați cu ajutorul plutelor.

La început, înecurile aveau loc noaptea, însă ulterior Carrier a ordonat ca acestea să fie făcute în timpul zilei. Poate că le privea ca pe un fel de avertisment.

Înecurile pe timp de zi erau îngrozitoare în special pentru femeile tinere, pentru că bărbații de pe țărm le violau pe unele dintre ele înainte de a le ucide.

Și Carrier a luat parte la câteva astfel de atrocități. Pe una dintre plute, 60 de prizonieri au fost ținuți în viață timp de 48 de ore. După ce dopurile au fost scoase și apele Loarei i-au înecat, deținuții de pe țărm au fost obligați să adune cadavrele sub amenințarea săbiilor.

Teroarea orchestrată de Carrier a luat sfârșit în februarie 1794. Ucigașul în masă a fost rechemat în Paris de către Comitetul Siguranței Publice, care aflase despre ororile din Nantes.

Deși a încercat să îmbuneze comitetul, Carrier a fost arestat în septembrie 1794. A fost ghilotinat pe 16 decembrie 1794.

Unii ar spune că ghilotinarea a fost o moarte prea rapidă în comparație cu moartea prin înec de care avuseseră parte victimele sale. Astfel și-a aflat sfârșitul omul care a ucis 4.000 de oameni în apele înghețate ale Loarei.