Mihai Botez (născut pe 31 mai 1922 la Oradea / supranumit și „Micael” sau, pentru apropiați, doar Mișa Bacsi) a fost ani la rând cel mai bătrân campion mondial de judo din lume, înainte să înceteze din viaţă pe 9 decembrie 2011, la vârsta de 89 de ani, la Arad.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Mihai Botez avea 17 ani. A ajuns în cele din urmă prizonier al americanilor, într-un lagăr lângă Chalon, în Franţa. Profesorul Alexandru Chirilă, antrenorul lotului masculin de judo, și Sensei Florentin Marinescu, vicepreşedinte al Federației Române de Judo, au povestit pentru Gazeta Sporturilor amintirile maestrului Botez din lagăr: „Îmi povestea că americanii organizau tot felul de cursuri pentru prizoneri, sperând să evite tensiunea din lagăr: croitorie, gătit, arte plastice. Maestrul a vrut să participe la cursurile sportive, dar iniţial, nu ştiu de ce, nu a fost acceptat”, a reconstituit scena Alexandru Chirilă.
Ca să impresioneze ofiţerii cu pregătirea şi cu calităţile lui, Botez a făcut un pariu inedit, pe o ladă de ciocolată:
„A vrut să braveze şi, când un camion militar a trecut în viteză, s-a postat lângă el, a efectuat un salt incredibil de greu, o sărituă a tigrului parcă, şi a aterizat dincolo de vehicul, în picioare!”, a completat povestea maestrul Marinescu. Trei ofiţeri, un german, un italian şi un japonez, au înţeles potenţialul lui „Micael” şi l-au luat discipol în artele marţiale. Începea o epopee.
Campion național la gimnastică, tehnician fotograf la UTA și un pionier al artelor marţiale în România
După război, îndrăgostit iremediabil de judo, Botez a mai stat un an la Oradea, apoi s-a mutat la Arad. În 1948 a devenit campion naţional absolut la gimnastică, iar în 1952 a intrat în primii 10 gimnaşti ai lumii la Jocurile Olimpice din Finlanda. În suflet, gimnastica era doar o etapă, aproape de final, către desăvârşirea ca judokan.
„Maestrul s-a angajat ca tehnician fotograf la UTA Arad. Era o mască, lucra câteva ore la cataloagele industriale şi apoi, ore în şir, se antrena!”, povesteau elevii săi publicației GSP. În 1957, printr-o minune, a reuşit să înfiinţeze prima secţie de judo din ţară, Astra Arad. Comuniştii nu priveau cu ochi buni acest sport venit din afară, preferând luptele şi sporturile considerate „tradiţionale”.
În anul 1974 a fost primul antrenor emerit de judo din România, iar la vârsta de 86 de ani (în anul 2008), a fost campion mondial de judo printre veterani. A obținut două centuri negre, 8 Dan în judo şi 8 Dan în ju-jitsu.
„Mihai Botez a lăsat în urmă oraşe de sportivi. Poate jumătate din cluburile de arte marţiale din România sunt create şi formate din elevii lui”, a spus Sensei Alexandru Chirilă.
„Mişa baci a fost ultimul din cei cinci muschetari care au fundamentat, practic, judo-ul în România. Singurul din provincie, un personaj şi o personalitate”, a mai adăugat Sensei Florentin Marinescu.
În anul 2006, Mihai Botez a fost numit Cetățean de Onoare al Aradului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu