$$$

 Cânt 

Magda Isanos 

Cânt ca privighetorile oarbe.

Nu știu, eu sorb cântecul sau el mă soarbe.

Atât de sus ne-nălțăm câteodată...

Sufletu-mi arde de-o flacără înfricoșată. 

Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu, 

așa arde sufletul meu. 

Cred în zâne, în sfinți și minuni;

prieteni, nu-mi împletiți cununi.

Cântecul e-n mine ca-n voi tăcerea;

îi bănuiesc uneori puterea, 

însă nu știu nimic și mă-nchin smerit 

îngerului lângă mine ivit.

Fă-mă să Cânt despre oameni și suferinți, 

șoptesc cu buze reci, fierbinți, 

despre săraci, despre copii și foame...

Și-n mijlocul cereștii mele spaime, 

întrezăresc cuvinte de foc,

cu care-ar trebui să creez lumea, s-o pun la loc

Apoi rămân singură. Nu știu nici eu 

de ce mi-a vorbit din stufișul aprins Dumnezeu.