$$$

 PRIETENII DE SUFLET 

Candva, sub ramurile lui, când floarea-și răspândea parfumul,

În răsăritul zâmbitor, încă cu somnul printre gene, prindeam sub tălpile desculțe, drumul

Ce șerpuia prin iarba inverzită, către "Doprior", pădurea cea cu soc și cu bujor.

Mă așezam în umbra-i răcoroasă pe un butuc de lemn uscat,

Aveam în jur, oițele, căprițele ce zilnic le-aduceam la pășunat. 

Purtam în brațe, și-i aduceam cu mine pe Eminescu, Creangă, Ispirescu,

Prietenii de suflet ce zilnic mă-nsoțeau prin liniștea cea plină de culoare,

Ei îmi dădeau valoare vieții, copilăria mi-o colorau cu versuri, povești nemuritoare.

Pe genunchi, pe rând, îi deschideam,

sorbind nesățioasă cuvinte pline de valoare.

Pădurea cea întinsă, socul înflorit erau balsam de suflet în singurătate, 

În față, adolescența se deschidea precum o floare...

Atâtea flori de soc, mirosul lor plăcut și ciripit de păsărele erau un răsărit de soare. 

Ce timpuri minunate, mi-au însoțit copilăria, acoperind din lipsuri, dorințe de copil,

Ce le găseam prin codru în freamătu-i plăcut, ecoul lui divin......

Pe un butuc uscat, mă așezam într-una, sub poala socului în floare,

Scriam pe frunze înverzite sau scoarțe de copaci versuri, mici povestioare.

   Vr. MARIETA UNCHEAȘIU 

03.06.2025.

ROMÂNIA