$$$

 ,, Ornitorincul – creatura care pare desenată de un copil cu prea multă imaginație, dar care există cu adevărat.

Când exploratorii europeni au descoperit pentru prima dată ornitorincul, în secolul al XVIII-lea, au trimis exemplare conservate în Europa. Naturaliștii care le-au examinat au crezut că e o farsă. Corpul era acoperit cu blană ca al unui mamifer, avea un cioc de rață, coadă de castor, membrane între degete ca la vidre și gheare cu venin. Era atât de neobișnuit încât se zvonea că cineva cususe bucăți din mai multe animale pentru a păcăli lumea științifică.

Dar ornitorincul este cât se poate de real. Trăiește doar în Australia și Tasmania, înotând în râuri și lacuri limpezi, unde sapă galerii subterane pe maluri și vânează noaptea. Este una dintre puținele specii de mamifere monotreme, adică mamifere care depun ouă în loc să nască pui vii – un grup extrem de restrâns, din care mai face parte doar echidna. Așadar, în ciuda blănii și laptelui, ornitorincul vine dintr-o linie evolutivă foarte veche, un supraviețuitor dintr-un timp în care mamiferele nu se diferențiaseră complet de reptile.

Ornitorincul are un cioc moale, flexibil, acoperit cu terminații nervoase ultrasensibile care detectează mișcările prăzii în apă. El închide ochii, urechile și nările când se scufundă și înoată „orb”, folosindu-se doar de electroreceptori – abilitate extrem de rară printre mamifere. Cu ajutorul acestui „radar biologic”, poate detecta unde electrice minuscule produse de musculatura viermilor, crustaceelor și insectelor de pe fundul râului. Este, astfel, un vânător tăcut și eficient, chiar și în întunericul absolut de sub apă.

Dar partea cea mai surprinzătoare nu e ciocul sau ouăle, ci veninul. Masculii de ornitorinc au pe labele posterioare un pinten ascuțit, prin care pot injecta o toxină puternică. Deși nu este letală pentru oameni, înțepătura poate provoca o durere intensă, persistentă, care nu cedează la calmante. Biologii cred că acest venin este folosit mai ales în luptele între masculi, în sezonul de împerechere, dar rămâne una dintre cele mai neobișnuite arme naturale întâlnite la un mamifer.

Pe cât este de misterios, pe atât este de dificil de studiat. Ornitorincul este animal nocturn, timid și solitar. Nu poate fi ținut ușor în captivitate, nu se adaptează bine în grădini zoologice și are un metabolism extrem de particular. Cercetătorii australieni îl consideră o comoară națională și continuă să descopere despre el particularități genetice care sfidează clasificările tradiționale.

Din punct de vedere evolutiv, ornitorincul este un puzzle biologic: mamifer care depune ouă, cu blană dar cu trăsături de reptilă, cu venin, dar și cu electroreceptori. Genomul său confirmă că aparține unei linii extrem de vechi, separate de restul mamiferelor acum zeci de milioane de ani. Este, în esență, o fereastră către trecutul biologic al planetei, un martor al unui timp în care animalele nu se încadrau încă în categoriile stricte de astăzi.

Poate părea ciudat, dar tocmai această ciudățenie a ornitorincului îl face atât de special. Într-o lume în care clasificăm totul și căutăm logica în fiecare formă de viață, el ne reamintește că natura nu urmează întotdeauna reguli clare. Uneori, amestecă detalii care par incompatibile și creează o ființă care pare imposibilă — și totuși funcționează perfect. Ornitorincul nu este o greșeală a naturii, ci o demonstrație a libertății creatoare a evoluției."

~Text preluat ~