***

 Azi, s-au oprit copacii-n drum, 

Goliți de frunze, ram cu ram.

De frig, pădurea pare scrum,

Printre steluțele din geam 

Au istovit lângă cărare,

Privind pe drumul înapoi.

Sunt despuiați... Și li se pare 

Că mor, încet, doi câte doi.

Își pun o creangă curmeziș,

Când vântul bate a pustiu.

Ar vrea să fugă, pe furiș...

Dar unde, oare, că nu știu.

Cândva, erau pădure mare,

De vreme rea, un adăpost.

Acum și frunzele sunt rare 

Și stau căzute, fără rost.

Acum își plâng de suferință 

Copacii din pădurea mare.

Ce frig! Mai au câte-o dorință:

Să țină-n ramuri câte-un soare...

Nelson Ciotoi 

Foto AI