***

 

SONET LXVI (Eminescu)

Flori de tei cad rânduri, rânduri, Eminescu e-n români!

Printre valurile vremii el prin versuri ne învață,

Ramuri bat din nou în geamuri să ne limpezească-n ceață.

Când izvoarele suspină versul lui cu dor îngâni.

Iar Luceafărul veghează al nost neam în astă viață.

Codrul de-l păstrăm al nostru, vom fi mâine noi stăpâni

Peste lacul cel albastru, peste tot. De ce amâni

Tu, române, să fii falnic? Nu ceda când clipa-ngheață!

Căci avem din el o zestre, flori albastre și părinți

Și or trece anii-n grabă ca nori lungi și se vor duce.

Nu ceda, nu-ți fie teamă! Nu trăi în suferinți!

Căci de-acolo el veghează și ne cară-a noastră cruce

Și își plânge-acolo neamul, limba noastră printre sfinți

Și se roagă printre rime s-avem aripi la răscruce.

Versuri: Gabriela Botici 

Volumul: Pe strada gândurilor - Editura Fast Editing 2024

Foto: mihai-eminescu.ro