vineri, 17 ianuarie 2025

***

 OMUL POATE DEVENI OM NUMAI PRIN EDUCAȚIE


„Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea.”

Nelson Mandela


Am înțeles că educația este asemenea unui labirint inițiatic, în care profesorul este deopotrivă mentor și ghid spiritual, pentru că nu cultivăm doar mintea, ci și trupul și, mai ale, spiritul, cel care ne apropie de transcendent.


Omul poate deveni om numai prin educaţie. El nu e nimic decât ceea ce face educaţia din el.  

Immanuel Kant


În ziua de azi, toată lumea „învață” pe toată lumea, adică fiecare se simte dator, atunci când i se aruncă o simplă întrebare, să construiască un imperiu de răspunsuri, scenarii sau proiecte, care de care mai sofisticate și mai pretins înțelepte.

Dar: unii te învață cum să crești, cum să-ți desfaci aripile astfel încât să nu te încurci în ele când pășești cu toată viteza înainte, te inițiază în a fi kalokagathos – cum le spuneau vechii greci celor care trebuiau să ajungă „buni și frumoși”, te încurajează să-ți vezi nu doar calitățile, care pot fi trecătoare, cât mai ales limitele, care ar trebui să te împingă să mergi înainte.

Și, pe de altă parte, sunt cei care te instruiesc să mergi înainte cu toate forțele, văzându-te pe buza prăpastiei, convinși că nu a lor va fi vina când îți vei frânge gâtul, cei care te fac să ai curaj în rău, erezie și imoralitate, dependenți de lucruri care pot dispărea de la o zi la alta.


Orice om capătă doua feluri de educaţie: una pe care i-o dau alţii, alta, mult mai însemnată, pe care şi-o dă el însuşi.

Samuel Smiles


Omul este un zoon politikon, un animal social pe care instinctele îl țin atașat de turmă, iar rațiunea de propria ființă. Orice alegere este o probă de maturitate care presupune, în primul rând, un echilibru al ființei. Tormentarea, drama, nu fac decât să zădărnicească și mai mult capacitatea de a cântări lucrurile cu luciditate, de a privi dincolo de satisfacțiile prezentului, pe care chiar minutul următor le poate dărâma ca pe un castel de nisip.

Trupul este trecător, iar un dascăl bun îți va aduce aminte în primul rând că fericirea nu e legată de carnea pe care o vei da viermilor întru hrană veșnică, ci de spiritul care transcede limitele mundanului.


Un dascăl bun îți va spune că între oameni trebuie să existe predestinare ca să poată exista o simbioză perfectă, iar mărturia ei ar trebui să devină un jurnal pe care să-l scrii cu spiritul și cu sufletul, în grădina veșnic verde a unei mânăstiri aflate în poarta Raiului.


Tot ceea ce n-avem de la naştere şi de care avem nevoie când suntem mari, ne este dat prin educaţie. Această educaţie ne vine de la natură, de la oameni sau de la lucruri.

Jean Jacques Rousseau


Dragii noștri dascăli, vă sărutăm mâinile cu care ne-ați așternut cărările și iertați-ne dacă atunci, acolo, am fost neatenți, prea îndrăgostiți sau poate doar nepricepuți. Din spatele aparentei „gălăgii” din clasă vă urmăream cu ochii minții și vorbele voastre ridicau trepte în mintea noastră, spre cer…


„Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor.”

Albert Einstein

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 HAI SĂ DESENĂM "PACE" Hai împreună, lume dragă, să desenăm "PACE" dorită, Cu o căldură sufletească și marea dorință str...