miercuri, 15 noiembrie 2023

Pas cu pas către stilul activ – Ghidul perfect pentru alegerea îmbrăcămintei și încălțămintei sportive

Cu toate că nu sunt o fire sportivă, am ajuns la un moment dat la concluzia că mi-ar prinde bine să îmi îmbunătățesc oarecum cumva condiția fizică. Și asta din cel puțin două motive:
  • Deși prin natura meseriei mele desfășor o activitate mai mult de birou, îmi desfășor activitatea în mai multe locații, oarecum depărtate una de cealaltă, așa că ar trebui ori să apelez la diverse mijloace de transport, ori să merg destul de mult pe jos. Sau să apelez la ambele forme de deplasare. Așa că zilnic aș putea parcurge constant per pedes câțiva kilometri buni. Ca să nu mai vorbim de deplasarea pentru cumpărături, plata facturilor, etc etc etc
  • Al doilea motiv ține tot de tendința mea spre o viață mai sedentară, ceea ce duce la acumularea a multor kilograme în plus, care trebuie date jos și nu trebuie lăsate să se acumuleze. Și acest lucru nu se poate face mai eficient decât prin desfățurarea unei activitâți fizice.
Personal nu cred că am timp de mers la sală sau pe un stadion sau teren de sport, așa că cred că mi s-ar potrivi, dacă nu alergarea, cel puțin un mers mai alert. Dar, ca pentru orice activitate cât de cât sportivă, am nevoie de o vestimentație adecvată, lejeră, comodă și rezistentă.
  • În primul rând materialul trebuie să fie ușor și să nu îngreuneze corpul în nici un fel. Mai mult chiar, trebuie să lese pielea să respire, să fie răcoros vara și călduros în sezonul rece și în plus să favorizeze îndepărtarea transpirației de piele.
  • În al doilea rând croiala să fie lejeră, fără să strângă si să blocheze circulația sângelui, dar nici prea largă cât să stingherească mișcările corpului.
  • Bluzele și hanoracele de damă (https://prm.com/ro/k/femei/imbracaminte/bluze-si-hanorace) să fie prevăzute cu diferite buzunărașe în care să se poată pune o batistă sau un șervețel , folosit la nevoie pentru ștergerea pielii, nasului, ochilor...
  • Orice tip de sneakers de damă pe prm.ro să aibă măsura corespunzătoare piciorului, talpa plată și elastică, care să susțină adecvat piciorul în orice moment al deplasării, fără să-l forțeze și fără să-l obosească în nici un fel.
În concluzie, echipamentul sportiv purtat în timpul antrenamentului fizic nu ar trebui să îl simți că te încurcă, că îți stingherească mișcările, să nu îți îngreuneze corpul și mișcările lui astfel încăt antrenamentul să se facă cu un randament maxim, să dezvolte abilitățile de mișcare, mobilitatea și forța fizică fără să consume inutil mare parte din energia corpului. Materialul să ofere confortul termic necesar (să fie răcoros vara și relativ călduros în sezonul rece), pentru a nu solicita inutil mecanismele de termoreglare ale corpului, care dealtfel sunt consumatoare de energie, și să nu irite pielea atât prin textura lor (prea aspră, de pildă) dar și să absoarbă eficient transpirația corpului produsă în timpul efortului fizic, care poate irita și ea pielea, sau cel puțin să permită evaporarea ei precum și să lase pielea să respire.
Nu este deloc de neglijat încă un aspect: posibilitatea de a modifica ușor piesele de vestimentație în funcție de necesități. Cu alte cuvinte, un plus de confort poate fi existența unor piese relativ ușor detașabile (mâneci, gulere, glugă, buzunare), care să poată fi atașate sau îndepărtate, schimbate, în funcție de nevoile de moment. Acest aspect poate da un caracter multifuncțional piesei vestimentare respective, care poate fi purtată în mai multe situații, atât ca îmbrăcăminte sport adecvată pentru mai multe tipuri de activitați sportive, cât și ca imbrăcăminte casual, ceea ce o poate face purtabilă, cu modificări minime și făcute pe loc, în timp scurt, în diverse situații, fără să fie nevoie să luăm un alt set de îmbrăcăminte de schimb atunci când planificăm antrenamentul între alte două perioade de activitate de cu totul altă factură.
Articol scris pentru SuperBlog 2023

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

  La mulți ani, prieteni dragi ce purtați cu bucurie numele ce deriva din numele lui Christos! Bucurați-vă, alaturi de familie,  prieteni și...