duminică, 12 noiembrie 2023

***

 Ciudățenie. 


Sunt în excursie, pe munte, ca în adolescenta care mi-a purtat rucsacul și bocancii prin Apuseni.

       Străbat vai, creste, ienuperi, poteci umbrite și inmiresmate din Piatra Craiului și Bucegi ca în tinerețea care m-a adăpostit în refugii sau în corturi făcute din cetina de brad.

       Totuși, ceea ce vad nu seamănă cu nimic din adolescență, din tinerețe.

       Urc pe versantul unui munte și privesc valea abrupta care se îndepărtează.  Din când în când, privesc versantul din față dar nu se vad pădurile de conifere. Se vede, clar, un telescaun, care duce turiștii spre piscurile îndepărtate ale altui versant, pe care nu reușesc încă sa-l zăresc.  Ma opresc sa ma odihnesc și sa-mi adun puterile ca să ajung acolo unde mi-am propus. Ma trezesc cu aceasta imagine, clara, reala și nu mai adorm încercând sa înțeleg ce înseamnă.

        Șapte ani au trecut de când acest peisaj ciudat îmi revine, în vis, insistent și ma tulbura, neînțelegând de ce se repeta.

         Este vara. Am împlinit de curând patruzeci și șapte de ani. Am făcut publicația căsătoriei viitoare în municipiul satului San Germano-Chisone, la poalele minților Alpi, în Piemonte, la 45 km de Torino. Antonio, viitorul meu soț, îmi spune ca la Prali, în munți, este o sărbătoare și ar vrea sa îmi arate locurile și obiceiurile.

          În dimineața plecării spre Prali, ne certam aprig pentru un fleac. Cearta continua pana sus pe munte, mancam imbufnati,  ne intepam prin cuvinte și plâng, plâng, ma simt nefericita și disperata. 

          După masa coboram spre satul nostru și mașina urmează serpentinele încet, parca tristă,  precum inima mea. Pe la jumătatea drumului ridic privirea și mi se taie rasuflarea: vad cu ochii mei, peisajul celor șapte ani de vis. Strig sa oprească. Speriat,  Antonio, cauta o curba cu un mic loc de parcare și opreste. Cobor, ma așez în genunchi, plângând, râzând, intr-o stare de extaz sărutând pamantul. Când ma liniștesc ii povestesc visul meu repetat, timp de șapte ani. Plânge cu mine. Am înțeles semnificația mesajului. 

            De unde mi s-a trimis mesajul?

              Ce înger păzitor m-a atins cu aripa lui , în toți acești  șapte ani?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...