**#

 Răni în Suflet 

Cel mai mult, în această viață,

Cei care m-au rănit și mi-au dat povață 

Sunt oamenii apropiați inimii mele,

Cei cărora le-am purtat multă apreciere.

Nu sunt cel mai perfect om de pe lume

Am și defecte dar și părți mai bune,

Însă condamn cu fermitate, ale vieții nedreptăți 

Trădarea și minciuna de apropiați.

Sinceritatea este din ce în ce mai rară,

Iubirea de aproape a-nceput să dispară, 

Mi-am construit un castel cu ziduri înalte 

În care, rar mai permit oamenilor să mai intre. 

De vei dori vreodată să-mi fii apropiat,

Să îți croiesti cărarea către al meu palat

Fă bine și adu cu tine un pic de mângâiere 

Căci de vindecat Răni în Suflet nu mai am putere.

✍️Autor Petrus Dumitru 

4 ianuarie 2025

***

 Secretul inimii

Of, inimă! Cum duci tu așa multe?

În ce care le porți pe al tău drum?

Cum de găsești doar drumul înainte,

Și din văpăi, ieși fără a fi scrum?

Of, inimă! De unde ai putere

În tine să le ții pe toate, chiar,

Dacă ispita ți-ar da mare avere

Să-ți spui oful la lume, e-n zadar?

Of, inimă! Cum poți păși-n neștire

Fără a ține cont de vânt și ploi,

Fără a te-nfrupta cu amăgire

Că-ți este bine dacă privești ‘napoi?

Of, inimă! Ce vrajă te ajută

Ca moartea să nu vină când nu poți,

Din munți de greu tu să nu ieși strivită

Când moartea ta simți c-o așteaptă toți?

Of, inimă! Cum de le duci pe toate,

Și grele și ușoare, câte sunt?

Cum de faci zi atunci când este noapte,

O noapte de durere pe pământ?

Of, inimă! Mereu ești minunată,

Și-atunci când râzi, și-atunci când te-ntristezi!

Care-i secretul tău când încercată

De greul vieții, tu numai luminezi?

Lili Șipoteanu

***

 Miroase a iarnă, a geruri devreme,

A fum care iese prin hornuri de case,

Miroase a sobă ce mângâie lemne,

A flăcări albastre, iubito, miroase.

Miroase a trupuri, iubiri efemere,

Aprinse dorințe, săruturi târzii,

Miroase a tine, a gând ce te cere,

A suflet oftând ce așteaptă să vii.

Miroase a vânt înghețat de uitare,

A seară în care alături nu-mi ești,

Miroase a plânset de stea căzătoare,

Ce caută-n ceruri ascunse povești.

Miroase a lacrimi din fulgi de zăpadă,

Topiți peste buze ce nu le săruți,

A iarnă ce parcă refuză să creadă,

Că-ți spun te iubesc, însă tu nu asculți.

             Adi Conțu - Suspin în alb

***

 LA MULȚI ANI, 

OAMENI MINUNAȚI!

HAPPY NEW YEAR!

FROHES NEUES JAHR!

BOLDOG ÚJ ÉVET!

BONNE ANNÉE!

FELIZ ANO NUEVO!

BUON ANNO!

Ծնունդդ շնորհավոր!

Честит Рожден ден!

χαρούμενα γενέθλια!

Buon compleanno!

Срећан рођендан!

Doğum günün kutlu olsun!

З Днем народження!

„Oamenii au nevoie de lacrimi de bucurie, de îmbrăţişări calde, de gesturi tandre, de vorbe frumoase, de sinceritate, de încredere şi de finaluri fericite.

Iar pentru toate astea… oamenii au nevoie de alţi oameni!”

Oamenii au nevoie de iubire. Au nevoie să se simtă iubiţi, au nevoie ca inima lor să bată la unison cu inima altcuiva. Au nevoie să simtă fluturi în stomac, să li se spună lucruri frumoase, să primească afecţiune. Au nevoie de atenţie, au nevoie de îmbrăţişări calde şi sincere. Au nevoie de acea siguranţă pe care ţi-o dă doar iubirea. Au nevoie de o jumătate a lor.

Oamenii au nevoie de prietenie. Au nevoie de un suflet care să le fie aproape şi care să-i asculte. Să le asculte bucuriile şi tristeţile. Să se bucure şi să plângă alături de ei. Au nevoie să nu se simtă singuri, neajutoraţi. Au nevoie de două mâini care să se întindă pentru ei atunci când sunt la pământ. Oamenii au nevoie şi caută toată viaţa prieteni.

Oamenii au nevoie de speranţă . Au nevoie să creadă că atunci când lucrurile merg doar prost o să apară ceva care o să schimbe situaţia în bine. Au nevoie să ştie că viaţa nu ia fără să dea înapoi. Oamenii au nevoie de speranţă pentru a continua drumul anevoios al vieţii, pentru că speranţa e calea pe care mergem căutând luminiţa de la capătul tunelului.

Oamenii au nevoie de pace. Au nevoie să se simtă bine în pielea lor, să fie împăcaţi cu viaţa lor, cu realizările şi cu eşecurile lor. Au nevoie să se împace cu trecutul şi cu ce a rămas acolo. Oamenii au nevoie să îşi simtă sufletul uşor şi nu îngreunat de suferinţă.

Oamenii au nevoie de libertate. Au nevoie să nu se simtă îngrădiţi, sufocaţi. Au nevoie să simtă că deţin controlul asupra deciziilor lor. Au nevoie să fie ei înşişi, nu nişte indivizi obligaţi să poarte o mască a societăţii.

Oamenii au nevoie de curaj. Au nevoie să se simtă puternici. Să simtă că pot. Ei au nevoie de curaj pentru a infrunta tot ce pare fără rezolvare...Oamenii au nevoie de credinţă. Au nevoie să simtă că undeva, acolo Sus, cineva îi iubeşte şi îi ocroteşte de tot ce e rău. Au nevoie să simtă că nu le este dat mai mult decât pot ei să ducă.

Oamenii au nevoie de lacrimi de bucurie, de îmbrăţişări calde, de gesturi tandre, de vorbe frumoase, de sinceritate,de încredere şi de finaluri fericite.

Iar pentru toate astea oamenii au nevoie de alți oameni!"

Vă îmbrățișez cu sufletul, astăzi și mâine, mereu...

***

 FERICIREA 

Fericirea?

În suflet, o rază de soare,

În gând, o dulce alinare...

Fericirea?

Poate, o picătură de iubire,

Poate și o mică amăgire...

Fericirea?

Dulci amintiri ale tinereții,

Străluciri în zorii dimineții...

Fericirea?

Suspine de dragoste și dor, 

Plutiri pe aripi de condor...

Fericirea?

Un vals în balurile la castel,

Un mugur alb de ghiocel...

Fericirea?

Este cerul luminat de stele,

Cu luna strălucind prin ele...

Fericirea?

Un buchet de lăcrămioare,

Trezind în ochi inrourare...

Fericirea?

Vise in parfum de trandafiri,

Pitite in povești și povestiri...

Fericirea?

Din cer, binecuvântări divine,

Pe pământ, daruri creștine.

Elena Cășeriu 

4 ianuarie 2025

***

 Katia

Costel Bădoi 

Îți amintești Berlin, frunzele-n vânt plecate, 

Veștile din război, viețile secerate ?

În Alexander Platz sub o tragică lună

Omenirea visa doar o lume mai bună,

Eram tineri, iubeam și lieduri din Schumann 

Îndulceau viața ta și sufletu-mi sărman,

Arareori ningea ca printr-un vis fugar

Și spre tavan urcau aburi din samovar,

N-am crezut un destin atât de răvășit 

Ca și clipa să-și dea și obștescul sfârșit,

Sub suflul bombelor am iubit împăcat 

Ochii tăi de mărgean, chipul tău delicat,

Viața ce mi-a surâs ca o ferice stea

Și infernul pe străzi ce prin morți ne privea…

Lângă banca din parc teiul ce ne-a iubit

De frică și de frig demult a-ncărunțit,

Ca și tine-și simte orele numărate…

Îți amintești Berlin, frunzele-n vânt plecate ?

***

 ZEIȚĂ

Ți-aș țese covor din flori

Să ți-l întind pe la picioare.

Când te trezești dimineața în zori

Să calci pe el cu tălpile goale.

Să simți parfum de fericire 

Când treci peste a lor petale.

Să-ți fie inima împletită cu iubire

Să nu ai nici un gram de supărare.

Să strângi în mâini mărgăritare 

Și să le-arunci în sus de bucurie.

Să-ți fie sufletul umplut cu veselie

Și zâmbete s'-aduni din orice floare.

Să mergi agale cu părul despletit

Dimineața pe alei cu multe flori.

Să privești mereu spre răsărit

Să vezi cum soarele apare după nori.

Să te alinți ,să te răsfeți la soare

Femeie dragă,cu chipul de zeiță.

Să simți în inimă parfum de floare

Și să îți pui în suflet o dorință.

Emilia Mincinoiu 

3-01-2025