***

 LEGENDA LUI PARIS

Paris. Al doilea fiu al regelui troian Priam şi al soţiei sale Hecuba, numit şi Alexandru. Înainte de a-l naşte, Hecuba a avut un vis cu privire la el, care îl punea în legătură cu un mare incendiu ce avea să distrugă întreaga cetate. Pentru a evita consecinţele nefaste ale prezicerii, părinţii au hotărât să abandoneze nou-născutul pe muntele Ida, unde acesta a fost alăptat de o ursoaică; micuţul a fost găsit apoi de un păstor, care l-a crescut şi i-a pus numele Paris. Ajuns adult, Paris a dovedit calităţi puţin obişnuite, distingându-se mai ales în apărarea turmelor ce îi erau încredinţate.

Descoperindu-şi din întâmplare originea nobilă, s-a înfăţişat regelui Priam, care l-a primit cu bucurie şi l-a recunoscut drept fiu al său. Între timp numele lui fusese deja schimbat în Alexandru, „apărătorul oamenilor”. Recunoaşterea sa ca membru al casei regale este legată de povestea unui tăuraş de care se ataşase şi pe care Priam îl alesese drept premiu pentru câştigătorul unei serii de jocuri funebre; Paris s-a prezentat la curte pentru a participa la întrecere, câştigând toate probele şi dezvăluindu-şi astfel adevărata origine.

De activitatea sa de păstor pe muntele Ida se leagă şi celebrul episod al judecăţii lui Paris. Potrivit legendei, în timpul nunţii lui Peleu cu Thetis a izbucnit mânia lui Eris, zeiţa discordiei, pentru că dintre toţi zeii numai ea nu fusese invitată la ceremonie. Furioasă, ca să se răzbune, a aruncat în mijlocul nuntaşilor un măr de aur pe care era scris „celei mai frumoase”. Hera, Afrodita şi Atena au început de îndată să şi-l dispute, pretinzând fiecare că ea este cea căreia i se cuvine. Cearta s-a înteţit, astfel că Zeus i-a poruncit lui Hermes să le ducă pe zeiţe pe muntele Ida şi să-i încredinţeze sarcina judecării acestei pricini păstorului Paris.

Hera, Atena şi Afrodita i s-au arătat tânărului; fiecare dintre ele îi aducea dovezi ale propriei frumuseţi, făcându-i totodată promisiuni ispititoare spre a-i influenţa judecata: Hera s-a oferit să-l facă stăpân peste întreaga Asie; Atena i-a promis faima şi gloria pe câmpurile de luptă, iar Afrodita i-a făgăduit mâna celei mai frumoase dintre femei. Alegerea lui Paris s-a oprit asupra Afroditei, căreia i-a dat mărul discordiei. Această alegere a avut urmări cruciale asupra istoriei cetăţii sale şi a Greciei; ea a provocat ura atroce a Herei şi Atenei împotriva Troiei, ducând în cele din urmă la distrugerea cetăţii de către oştile greceşti.

Între timp, Paris, care se căsătorise înainte cu Enone, fiica zeului fluvial Cebren, a pornit spre Grecia sub protecţia Afroditei şi s-a oprit în regatul lui Menelaos, în Sparta, unde a fost întâmpinat şi găzduit cu bucurie; aici s-a îndrăgostit de Elena, soţia lui Menelaos, pe care a răpit-o. Elena era, într-adevăr, cea mai frumoasă dintre femei: promisiunea Afroditei se împlinea.

Printre admiratorii şi pretendenţii la mâna Elenei dinaintea căsătoriei sale cu Menelaos se număraseră însă toţi marii eroi greci; după răpirea acesteia, ei au hotărât să-l răzbune pe Menelaos şi să li se alăture lui şi lui Agamemnon într-o expediţie exemplară împotriva fiului regelui troian, ca s-o aducă înapoi pe Elena şi să pedepsească insolenţa răpitorului.

Astfel a izbucnit războiul troian. În timpul asediului Troiei, Paris s-a luptat cu Menelaos în faţa zidurilor cetăţii şi a fost înfrânt: era gata să fie răpus, dar a fost salvat de Afrodita, care l-a ascuns vederii eroului grec. Se spunea că l-ar fî ucis pe Ahile cu o săgeată otrăvită sau, potrivit altei versiuni, printr-o înşelătorie. La căderea Troiei, Paris a fost lovit de Filoctet cu una dintre săgeţile lui Heracle. Rănit, s-a întors la cea dintâi soţie, multă vreme uitată, Enone. Aceasta a refuzat însă să-l ajute, iar Paris a murit.