Deşteptarea României
Vasile Alecsandri
(21 iulie 1821 — 22 august 1890)
Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,
N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se-nalţă pân' la ceruri din a lumii deşteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor?
Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate?
Nu simţiţi în pieptul vostru un dor sfânt şi românesc
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate
Ce pătrunde şi răzbate
Orice suflet omenesc?
Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!
Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.
Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!
Sculaţi toţi cu bărbăţie,
Ziua vieţii a sosit!
Libertatea-n faţa lumii a aprins un mândru soare,
Ş-acum neamurile toate către dânsul aţintesc
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare
Se cerc vesel ca să zboare
Către soarele ceresc!
Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire,
La obşteasca fericire,
La obştescul viitor?
Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!
C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?
Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie
Şi la caru-i de trufie
Să ne-njuge ea pe noi?
Până când în ţara noastră tot străinul să domnească?
Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpâni?
La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să privească
Pe câmpia românească
Cete mândre de români!
Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie!
Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpaţi
Aruncaţi braţele voastre cu-o puternică mândrie
Şi de-acum pe vecinicie
Cu toţi mâinile vă daţi!
Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede... Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Viata noastră să jertfim!
Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!
Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind,
Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare
Pentru Patria sa moare,
Nemurire moştenind.
*
Vasile Alecsandri
(21 iulie 1821 - 22 august 1890) este scriitorul care s-a bucurat în timpul vieţii de admiraţie, recunoaştere şi popularitate neegalate până atunci. Succesul operei sale era incontestabil, a fost tradus în mai multe limbi, i-au fost jucate piesele, a fost membru al Societăţii Academice Române, membru onorific al Societăţii, "Junimea", a primit distincţii şi onoruri, a fost adulat şi aplaudat. În 1870, însuşi Eminescu i-a omagiat activitatea, închinându-i versuri memorabile în "Epigonii": "Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,/ Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,/ Ce cu basmul povesteşte, veselul Alecsandri". După ce i-a fost decernat marele premiu al latinităţii la Montpellier, (distincţie care l-a făcut să devină eroul naţiunii) în 1878, autorităţile au hotărât ca o stradă din Iaşi să-i poarte numele. Era, într-adevăr, o recunoaştere fără precedent, fiind primul premiu internaţional din istoria literaturii române. Alecsandri a devenit bardul de la Mirceşti. Premierea poetului din Carpaţi la Montpellier, pentru "Cântecul gintei latine", însemna recunoaşterea europeană a valorii spirituale româneşti. "Ginta latină e regină/ Într-ale lumii ginte mari;/ Ea poartă-n frunte-o stea divină,/ Lucrând prin timpii seculari (...)".
În calitatea sa de ministru al Afacerilor Străine a făcut cunoscută dorinţa unionistă a românilor, pe lângă suveranii marilor puteri europene ale vremii. Persuasiunii şi carismei diplomatului Alecsandri s-a datorat recunoaşterea Unirii Principatelor. I se datorează, de asemenea, îndemnul la unitate "Hora Ardealului" devenită "Hora Unirii" care emoţionează, revitalizează, cucereşte întreaga suflare. Se cânta pe străzi, în cafenele, în locuri publice şi, spun cronicile timpului, boieri, negustori, oameni din popor se prindeau în horă acolo unde se auzea: "Hai să dăm mână cu mână/ cei cu inima română!". Implicat în mişcările de la 1848, Alecsandri a fost, cum îl numea G. Călinescu, "un revoluţionar optimist". Înflăcărarea sa a rodit şi în literatură, şi în politică. În ambele ipostaze ale eului său, de scriitor şi de om politic, Alecsandri a fost un revoluţionar. Splendid îl caracterizează Mircea Ghiţulescu: ,,...omul drept şi loial care era Alecsandri, dar şi omul de lume cu lustrul misiunilor diplomatice şi al ambasadelor europene, şi-a găsit totdeauna echilibrul în propria stabilitate, dar şi în practica îndelungată a bunelor maniere." ("Alecsandri şi dublul său", Editura ,,Albatros", 1980)
- preluare -
