$$$

 

Aveam 19 ani in 1989, iarna. Ca să intru la facultatea de Electronică și Telecomunicații din București, a trebuit să învăț la lampa cu petrol, pentru că se lua lumina fix atunci când aveam mai mare nevoie de ea, și să dorm împreună cu ai mei într-o cameră încălzită doar din respirațiile noastre. Nema presiune la gaz. Erau ierni grele pe vremurile acelea, erau seri și nopți când se întâmpla să scadă temperatura sub - 25. De grade Celsius. În anul în care am învățat ca să intru la o facultate la care erau cam opt pe un loc, totul era la rație. Și uleiul, și zahărul, și făina. Carne nu prea era deloc. Cu greu mai prindeai o pungă de tacâmuri de pui, și asta doar în cazul în care te aveai bine cu vânzătoarea de la Alimentara. Nu exista nici Netflix și nici internet pe vremea aceea, iar telefoanele mobile reprezentau o idee extrasă din cărțile lui Jules Verne. În școli uniformă era obligatorie ca și prezenta la ore. 

Nu, n-a fost deloc funny pe vremea lui Ceaușescu. 

Colegii mei de liceu au fost aceia care au prins Revoluția cu arma în mână. 

Aveam afișe decupate din calendare pe pereți. Locuri în care mi-ar fi plăcut să ajung. 

Locuri numite vise. În care nu speram să ajung vreodată. 

Nu, nu a fost deloc funny pe vremea lui Ceaușescu. 

Televizoarele erau alb-negru și, în ultimii ani înainte de revoluție, programul TV dura două ore. 

Copiii erau educați de Mihaela și jucăriile erau un exercițiu de imaginație din partea părinților. 

Craciunul era o sărbătoare ilegală, care se petrecea la negru. 

Cadourile erau, de cele mai multe ori, cărți, cu mici excepții. O dată, sau de două ori, n-am primit nimic. Sau, mai bine spus, am primit doar o ceapă degerată, ca simbol. 

Căci da, dacă a fost ceva frumos pe vremea lui Ceaușescu, a fost capacitatea noastră de a face haz de necaz și a merge înainte. 

Mă doare sufletul când citesc statisticile de azi. Nu cred că (mai) sunt mulți din cei care au trăit acele vremuri care să le regrete. 

Voi, cei care nu le-ați trăit deloc, dar susțineți ca era mai bine atunci decât este azi, ce anume vă faceți să credeți că le-ați fi putut supraviețui?

Later edit. Ei doar dau cu subsemnatul. Un fel de like, bifa. Generația virtuală. Vrei să omori un om? Dai block. Totul e atât la îndemână. Până și faptul de a te folosi de un dictator și de o epocă despre care nu știi nimic e atât de cool ca să-ți exprimi ura.

Later Later edit. 

1) Celor care mă acuză ca vreau să le impun realitatea trăită de mine: nu, eu doar scriu cum am perceput eu acele vremuri. 

2) Celor care nu găsesc alt mod de exprimare decât atacul la persoana: nimeni nu va obliga să citiți ce scriu. Nu vă place, nu sunteți de acord, aveți libertatea de a trece mai departe.

3) Celor care se simt manipulați: știți cum se spune, povestea e în capul cititorului.

4) Celor care cred că eu nu exist: https://www.linkedin.com/in/dtoader/

5) Celor care orientează discuția către « în ce hal suntem azi »: ei bine, asta este o discuție de sine stătătoare. Textul de față este despre cum am simțit eu epoca de aur.