&&&

 La început, Henric al VIII-lea părea genul de prinț de poveste. Tânăr, sportiv, știa limbi străine, cânta la instrumente, scria poezii. Europa îl privea ca pe un prinț renascentist model. Doar că, în spatele scenei, avea o obsesie care urma să schimbe nu doar viața lui, ci și religia unei țări întregi: nevoia de un fiu.

Prima lui soție a fost Caterina de Aragon, văduva fratelui său. Căsătoria a fost și politică, și, la început, afectuoasă. Au stat împreună aproape 20 de ani. Caterina a rămas însărcinată de mai multe ori, dar majoritatea copiilor au murit. A supraviețuit doar o fată, Maria. Pentru un rege care voia un moștenitor băiat, asta era o problemă uriașă. Și aici începe alunecarea.

Henric se îndrăgostește de Anne Boleyn, o curtezană inteligentă, ambițioasă, crescută la curțile europene. Nu vrea să fie doar amantă, vrea coroană. Henric încearcă să obțină de la Papă anularea căsătoriei cu Caterina, susținând că mariajul cu văduva fratelui a fost „împotriva legii lui Dumnezeu”. Roma refuză. Atunci, regele alege varianta radicală: rupe cu Biserica Catolică, se declară șef al Bisericii Anglicane și își anulează singur căsătoria. Caterina este îndepărtată, Anne devine regină.

Doar că visul nu iese cum și-a imaginat. Anne naște o fată – Elisabeta – nu un băiat. Sarcinile pierdute, presiunea, intrigile de la curte o slăbesc. Dușmanii ei strâng dovezi, reale sau inventate, de adulter și complot. Henric, sătul și frustrat, acceptă acuzațiile. Anne Boleyn este judecată și executată prin decapitare. Fata pe care a iubit-o atât de mult încât a schimbat religia țării ajunge, în câțiva ani, pe eșafod.

A treia soție, Jane Seymour, pare opusul lui Anne: discretă, calmă, fără scandaluri. Ea îi oferă lui Henric ce își dorea de atâta timp: un fiu, viitorul Eduard al VI-lea. Bucuria nu ține mult. Jane moare la scurt timp după naștere, probabil din cauza complicațiilor postnatale. Henric o va considera mereu „adevărata” lui soție, pentru că i-a dat un moștenitor băiat, și va fi îngropat lângă ea.

După Jane urmează unul dintre cele mai jenante episoade ale vieții lui: căsătoria cu Anne de Cleves. Mariajul este aranjat politic. Henric acceptă uitându-se la un portret flatant pictat de Hans Holbein. Când o vede în realitate, spune celebrul „nu e deloc cum arată în tablou”. O găsește lipsită de farmec, distanță culturală mare, zero atracție. Căsătoria este anulată rapid, Anne primește titluri și proprietăți, iar cei doi rămân într-o relație civilizată. Practic, divorț amiabil într-o epocă fără astfel de concepte.

A cincea soție, Catherine Howard, e tânără, impulsivă și crescută într-un mediu moral foarte lax. Henric, deja îmbătrânit, obez, bolnav, se îndrăgostește de ea ca un bărbat care vrea să-și demonstreze că mai e tânăr. Curând, ies la iveală zvonuri de infidelitate. De data asta, nu mai e loc de negocieri: Catherine este acuzată de adulter, considerat trădare de stat pentru o regină, și executată prin decapitare. Încă o soție pierdută în modul cel mai brutal posibil.

Ultima, Catherine Parr, nu e alesă pentru frumusețe, ci pentru echilibru. E văduvă, educată, interesată de reformă religioasă. Îi supraviețuiește lui Henric, are grijă de copiii lui din alte căsătorii, ajută la împăcarea dintre rege și fiicele sale, Maria și Elisabeta. E singura care reușește să iasă vie din căsnicia cu el.

Despre Henric al VIII-lea se spune, în glumă amară, „divorced, beheaded, died, divorced, beheaded, survived” – divorțată, decapitată, moartă, divorțată, decapitată, supraviețuitoare. În spatele formulei rămân, însă, oameni reali: o regină alungată după 20 de ani de mariaj, două femei urcate pe eșafod, una moartă la scurt timp după ce a născut, două prinse în plasa jocurilor de putere.

Henric începe viața ca prinț promițător și se termină ca un rege obez, cu răni deschise la picioare, înconjurat de teamă și lingușitori. Soțiile lui nu sunt doar „victime” sau „personaje secundare”. Prin ele trec marile teme ale vremii: presiunea de a da moștenitori, politica făcută prin căsătorie, lipsa de control a femeilor asupra propriei vieți.

Povestea lui Henric al VIII-lea și a celor șase soții e un fel de mic manual despre ce se întâmplă când capriciile unui singur om se amestecă cu religia, legea și destinul unei țări întregi. În spatele coroanei și al portretelor solemne, a fost, de fapt, o casă în care frica, intrigile și speranța de „a-i da regelui un fiu” au decis cine trăiește și cine moare.