$$$

 Louise Weber – „La Goulue”, femeia care a făcut Parisul să-și piardă răsuflarea

Louise Weber, cunoscută lumii întregi sub numele de La Goulue, s-a născut în 1866, la Clichy-la-Garenne, fiica unei spălătorese modeste. Încă din copilărie, nu visa la bogății, nici la siguranță, ci la o singură fericire: să danseze.

În 1885, a pășit pentru prima dată pe scenă, într-un spectacol de cabaret, iar în clipa în care s-a aprins lumina rampei, s-a aprins și lumea. Dansul ei era o explozie de libertate: sărituri acrobatice, picioare ridicate amețitor, mișcări îndrăznețe și o energie care sfida orice convenție. Publicul, obișnuit cu grația calculată a baletului, rămânea mut de uimire — nimeni nu mai văzuse o asemenea forță feminină.

Porecla „La Goulue” – „Lacoma” – i s-a lipit de suflet la fel de firesc cum se învârtea ea în rochii cu volane. O primise dintr-un gest jucăuș: obișnuia să se strecoare printre mese în timpul dansului și să golească paharele clienților de șampanie, râzând cu o nepăsare de copil. Era curajoasă, neîmblânzită, provocatoare – o femeie care nu cerea voie să existe.

În 1889, când s-a deschis Moulin Rouge, Louise Weber a devenit sufletul locului. A creat și a făcut celebru cancanul francez, dansul care avea să devină simbolul Parisului însuși. Cu fustele-i zvâcnind ca flăcările și pașii plini de sfidare, La Goulue a transformat cabaretul într-un templu al libertății. Acolo, în Montmartre, sub lumina roșiatică a felinarelor, burghezii respectabili și artiștii boemi stăteau umăr la umăr, hipnotizați de dansul unei femei care sfida rușinea și convențiile.

Printre cei care au adorat-o s-a numărat și Henri de Toulouse-Lautrec – pictorul care i-a devenit prieten, confident și cronicar vizual. În afisele și picturile lui, La Goulue trăiește și astăzi: cu zâmbetul ei obraznic, cu ochii aprinși și cu fustele care par că încă se învârtesc. Prin el, chipul ei a devenit simbolul epocii Belle Époque și al nebuniei frumoase numite Montmartre.

Dar timpul nu iartă nici cele mai strălucitoare stele. Cu anii, Louise a părăsit scena. S-a măritat și, alături de soțul ei, a devenit dresoare de lei în spectacole ambulante – o viață de circ, dură și primejdioasă. În 1904, un leu a atacat-o în timpul unui număr, lăsându-i răni adânci, nu doar pe trup, ci și în suflet. De atunci, destinul ei a început să coboare încet, ca o cortină.

Banii s-au dus, faima s-a risipit, iar femeia care făcuse Parisul să râdă și să aplaude a ajuns să vândă nimicuri pe străzile orașului pe care-l cucerise odinioară. Era încă frumoasă, dar în privirea ei se adunase o tristețe grea, amintirea unei lumi care uitase să-i mai rostească numele.

La Goulue a murit uitată, pe 2 februarie 1929, și a fost îngropată în cimitirul din Pantin – departe de Montmartre, de luminile roșii, de muzica ce-i fusese viață.

Dar Parisul, cu memoria lui tandră și capricioasă, nu a putut s-o lase pierdută. În 1992, Jacques Chirac, pe atunci primar al Parisului, a dispus ca rămășițele ei să fie aduse înapoi, în Cimitirul Montmartre.

Acolo unde fustele ei au învârtit odinioară praful scenei și au ridicat spiritele, acolo doarme acum femeia care a făcut lumea să danseze fără rușine.

 Morala

La Goulue a fost mai mult decât o dansatoare: a fost o femeie care a ales libertatea într-o vreme în care femeile nu aveau voie să fie libere.

A ars repede, a iubit viața fără măsură și a plătit prețul curajului de a fi ea însăși.

Dar, în felul ei, a câștigat ceva ce nu poate fi pierdut – nemurirea.

Pentru că adevărata artă nu e perfecțiunea, ci pasiunea care aprinde lumea pentru o clipă.

#LaGoulue #LouiseWeber #MoulinRouge #BelleEpoque #CancanFrançais #FemeiCareAuFăcutIstorie #ToulouseLautrec #ParisulDeAltădată #LibertateȘiPasiune #LegendaMontmartre