$$$

 „Și trebuia să ieși în stradă, bă, să strigi tu împotriva lui Ceaușescu? Da cine p…da mă-tii ești tu, mă?”

...

Azi, despre 15 noiembrie 1987!  

„Să nu uiți, Darie!”

...

Aurel Huian a fost printre primii muncitori din Secția 440 (Matrițe), care a avut curajul să-și ceară drepturile, înainte de izbucnirea grevei, apoi a revoltei din 15 noiembrie 1987 de la Întreprinderea de Autocamioane Brașov (fosta „Steagul Roșu”).

În 14 noiembrie, când a primit fluturașul de salariu, a văzut că i-a fost reținut aproape jumătate din sumă, iar singura justificare era „social”. Aurel Huian ar fi trebuit să primească 1500 lei, dar pe fluturaș era trecut doar 700, iar soția sa, Maria, angajată la aceeași secție (la comenzile podului rulant), din 1300 lei, primea doar 600. „Aveam și rată la apartament, eram plin de găuri pe care nu puteam să le dovedesc niciodată” – ne-a spus într-o discuție. Împreună cu mai mulți colegi a întrerupt lucrul și a mers la inginerul Valeriu Ghelase pentru a-i cere explicații. În fața biroului, singurul care a avut curajul să intre a fost Aurel Huian – se baza pe faptul că era un foarte bun meseriaș (strungar-modelor), apreciat de șefi. Inginerul a fost surprins de inițiativa muncitorului – „Pentru ce ai venit neanunțat?” Aflând despre nedumerirea subalternilor, justificarea șefului de secție a fost una singură: toți angajații întreprinderii primiseră salarii diminuate, așadar nu înțelegea de ce tocmai subordonații săi nu tăceau, acceptând situația, așa cum făcuseră și în lunile anterioare. Când Huian i-a spus că la ușa biroului său au venit mai mulți nemulțumiți, inginerul a atacat: „Păi, cum, bă, de ce-ați venit?! Faceți grevă?”

Nu, muncitorii nu făceau, încă, grevă, dar atitudinea șefului lor i-a întărâtat.

Pentru că făcea ture diferite cu soția sa (aveau doi băieți mici, de care aveau grijă cu rândul), Aurel Huian a plecat acasă, iar soția sa a intrat la schimbul III (noaptea de 14/15 noiembrie). Nemulțumiți de sumele trecute pe fluturașii de salariu și de lipsa vreunei explicații plauzibile, muncitorii de la S 440 opresc mașinile. Maria Huian urcă la locul său de muncă (podul rulant), nu dă drumul la mașină, dar privește de sus toată secția. Maiștrii au încercat să-i determine pe muncitori să înceapă lucrul, dar aceștia au refuzat.

Desfășurarea evenimentelor se cunoaște, în mare: greva din interiorul platformei industriale s-a transformat în protest sindical, apoi politic pe străzile Brașovului.

Aurel Huian a mers împreună cu colegii lui până în centru, dar nu a intrat în clădirile partidului și nu a distrus nici un obiect. Arestat în 16 noiembrie, a doua zi a fost dus la București, pentru anchete în sediile celor două Direcții de Cercetare Penală a Securității și a Miliției. El a fost încarcerat, inițial, într-o celulă din arestul Securității, iar în prima noapte a fost luat în primire de un anchetator, Pașca, pentru mai bine de 8 ore (22,00-6,15). După cum ne-a mărturisit Huian, ofițerul nu l-a brutalizat, ci l-a supus unor presiuni psihice (iar privarea de somn era una dintre cele mai grele).

Pentru că erau considerați în afara societății, anchetaților (fie la Securitate, fie la Miliție) li se interzicea să se adreseze cu „tovarășe” și li se impunea apelativul de „domn” sau „cetățene anchetator”

Interogatoriile nocturne au continuat și în perioada următoare. Huian nu voia în ruptul capului să recunoască faptul că ar fi distrus obiecte din uzină și din clădirile partidului.

Dl Huian ne-a povestit: „Într-o seară, când au văzut că eu dau, seară de seară, aceeași declarație, anchetatorul îmi spune: domnul Huian, eu am încercat (ăsta nu m-a bătut, nu mi-a făcut nimic) să obțin pe cale pașnică tot ceea ce dumitale mi-ai spus aicea, dar nu mi-ai spus totul. Dar sunt în stare să aduc niște băieți care … o să spuneți și țâța care ai supt-o de la mămica dumitale. În următoarea seară au venit vreo 6-7 băiețași, unul mai brunet, cu părul creț, foarte agitat era omul ăla și a luat scrumiera, să-mi dea cu scrumiera în cap, m-a înjurat, m-a tras de perciuni, mi-a tras vreo 2 palme în cap”.

La finalul anchetei, după stabilirea pedepsei, Huian a fost dus în biroul generalului Mihalea, unul dintre adjuncții lui Nuță. Mihalea l-a întrebat: dacă este căsătorit, câți copii are. „I-am spus. Dacă am apartament – da, am apartament proprietate personală. Și, ce Paștele mă-tii, ți-o mai trebuit? – N-aveam cu ce plătesc rata la apartament, că apartamentul era cu bani… – Și trebuia să ieși în stradă, bă, să strigi tu împotriva lui Ceaușescu? Da cine p…da mă-tii ești tu, mă? – Tovarășul general… – Nu tovarășul, domnule! – Domnule general, vă rog frumos, îmi cer scuze… Eu am muncit o lună de zile și am început să-i povestesc… – Lasă, că ți-am citit de 10 ori dosarul…”

La simulacrul de proces din 2 decembrie 1987, Huian a primit 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendarea condiționată a pedepsei și a fost deportat la Dorohoi, jud. Botoșani. Deși nu i s-a putut imputa nici o pagubă, condamnarea lui Huian este, cred, rezultatul curajului său din 14 noiembrie, de a-l înfrunta pe șeful secției și a-i cere socoteală pentru diminuarea salariilor.

Securitatea Botoșani i-a deschis, imediat după ce a ajuns în Dorohoi, dosar de urmărire informativă. După gestul de „maximă generozitate” a lui Nicolae Ceaușescu, de a decreta o amnistie extinsă de ziua sa (26 ianuarie 1988), Huian a cerut să plece la Brașov, la soție și copii. Pentru că „stegarii” nu fuseseră iertați de șeful statului, Securitatea a ordonat ca toți cei deportați din Brașov să semneze contracte de muncă pe perioadă nedeterminată la întreprinderile din țară unde fuseseră repartizați, iar Miliția să le pună vize de domiciliu stabil pe buletine (după acordarea, peste rând, a unor locuințe). Autor Oana Demetriad- Botoșăneanul- Foto, Aurel Huian

Articolul complet, în Revista 13: https://danamateescu.semnal.eu/2021/01/13/si-trebuia-sa-iesi-in-strada-ba-sa-strigi-impotriva-lui-ceausescu/