$$$

 „Draga Olteanu Matei – Femeia care a făcut România să râdă, să plângă și să se recunoască pe sine”

S-a născut la 24 octombrie 1933, în București, într-o perioadă în care România își căuta, obosită și rănită, drumul printre generații frământate; și totuși, venirea ei pe lume părea să anunțe, fără zgomot și fără promisiuni, că existau încă oameni capabili să deseneze lumină în zilele celor din jur. Draga Olteanu Matei a crescut într-un oraș care vibrează, într-o capitală încă tânără cultural, dar care avea nevoie de oameni care să poarte în voce și privire o poveste.

A urmat Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, iar anii aceia de studiu au fost începutul unui drum pe care nimeni nu și-l putea imagina atunci: drumul unei actrițe care avea să devină nu doar un nume, ci o stare de spirit. Când Draga pășea pe scenă, publicul nu venea doar „s-o vadă”, ci venea parcă să se recunoască pe sine în gesturile, inima și umorul ei.

Cariera ei s-a împletit cu istoria Teatrului Național, cu istoria filmului românesc, cu istoria televiziunii, și cu istoria atâtor generații care, fie în sălile de cinema, fie la televizor, fie în turnee, și-au găsit liniștea sau bucuria în personajele ei. A fost Veta, a fost Coana Chirița, a fost vecina băgăcioasă, soția înțeleaptă, femeia de la țară cu replică usturătoare, profesoara cu glas blând, mama care poartă în ochi o viață întreagă. Dar, dincolo de toate acestea, Draga a fost, de fapt, un tip de artist pe cale de dispariție: artistul care nu joacă roluri, ci trăiește în ele, artistul care nu interpretează personaje, ci le dă un suflet.

Puțini actori au reușit vreodată să transforme comedia într-o oglindă atât de fidelă a realității noastre. În fiecare gest, în fiecare râs molipsitor, în fiecare lacrimă care apărea brusc într-o scenă aparent veselă, Draga Olteanu Matei reușea să ne amintească, fără să ne moralizeze, că omul este construit din fragilități, din visuri neterminate, din greșeli și din speranță.

Când a trecut la cele veșnice, la 18 noiembrie 2020, la Iași, România nu a pierdut doar o actriță. A pierdut o parte din fibra sa culturală, o parte din felul în care ne recunoșteam pe noi înșine. A pierdut o voce inconfundabilă, un farmec cald, o prezență care îți rămânea în suflet ca o poveste spusă la gura sobei de cineva pe care îl cunoști de o viață.

A fost căsătorită timp de peste patru decenii cu Ion Matei, partenerul ei de destin, prietenul ei, cel care i-a înțeles cu adevărat vocația. În ultimii ani ai vieții, Draga s-a retras la Piatra Neamț, oraș care a adoptat-o cu o dragoste rar întâlnită, și care avea să îi ofere, după moarte, odihna în Cimitirul „Eternitatea” din oraș — un loc liniștit pentru o femeie care a oferit atâta energie lumii.

Dar poate, cel mai important, Draga Olteanu Matei a rămas o lecție. O lecție despre ce înseamnă să fii artist cu toată ființa ta, despre cum se poate transforma comedia în poezie, despre cum o simplă replică, rostită cu har și cu suflet, poate să devină parte din memoria unei țări.

Ea nu a jucat; ea a trăit. Ea nu a încercat să fie altcineva; ea a fost, cu o sinceritate adorabilă, ea însăși. De aceea oamenii o iubesc și astăzi, la ani după plecarea ei, și o vor iubi probabil atât timp cât teatrul românesc va avea încă lumini aprinse.

Morala:

Nu lumina reflectoarelor te face mare, ci lumina pe care o lași în inimile oamenilor. Iar cine dăruiește râs, emoție și adevăr devine nemuritor.

#DragaOlteanuMatei #ReginaComediei #TeatrulRomânesc #GenerațiaDeAur #VeșnicăAmintire #ActrițăLegendă #PovesteFărăSfârșit