$$$

 Simone de Beauvoir: femeia care a sfărâmat constrângerile unei epoci și a rescris, prin curaj și luciditate, identitatea însăși a feminității

În Parisul anului 1929, o tânără abia trecută de douăzeci de ani cobora treptele Sorbonei purtând în brațe nu doar o diplomă în filosofie, ci și greutatea unei epoci care ar fi vrut-o domesticită, tăcută și conformistă, iar faptul că ea reușise să treacă, printre cei mai tineri din istoria Franței, unul dintre cele mai dure examene de competență intelectuală, fiind depășită doar de Jean-Paul Sartre, devenea primul semn al rupturii pe care avea să o provoace în lumea ideilor, deoarece Simone de Beauvoir se pregătea, încă fără să știe, să respingă cu o forță nemaiîntâlnită fiecare așteptare, fiecare rol și fiecare limită pe care societatea i le impunea ca femeie.

La douăzeci și unu de ani, când majoritatea femeilor din epoca ei intrau în căsnicii aranjate și acceptau cu resemnare anonimatul domestic, Simone a ales o altă direcție, afirmându-și independența printr-un refuz total al căsătoriei, al subordonării emoționale și al oricărei structuri care i-ar fi anulat autonomia, iar relația pe care a construit-o cu Sartre — una dintre cele mai neobișnuite alianțe intelectuale ale secolului — a funcționat prin libertate mutuală, prin apartamente separate, prin itinerarii distincte și prin întâlniri zilnice în cafenelele pariziene unde dezbăteau idei ce aveau să schimbe filosofia modernă.

Simone trăia după reguli inventate de ea însăși, gândea cu o radicalitate interzisă femeilor și observa cu o luciditate aproape dureroasă felul în care societatea transformase feminitatea într-un rol impus, într-o formă de condiționare care reducea libertatea la o aparență, iar această convingere a maturizat-o treptat, până când, în 1949, la patruzeci și unu de ani, a publicat volumul monumental „Al doilea sex”, o carte de șapte sute de pagini care destrăma, cu o rigoare devastatoare, miturile, prejudecățile, teoriile biologice, interpretările psihologice și mecanismele istorice prin care se justifica inferiorizarea femeilor.

În paginile acelei lucrări, Simone a formulat fraza care avea să devină, în timp, unul dintre pilonii întregii gândiri feministe: „Nu te naști femeie, devii femeie”, iar în aceste nouă cuvinte a stat, de fapt, demascarea unei iluzii vechi de secole, aceea că feminitatea ar fi o esență naturală, când ea nu era decât rezultatul dresajului social, al normelor repetate, al presiunilor familiale și culturale care transformaseră femeia în „Cealaltă”, mereu definită prin raportare la bărbat.

Beauvoir a argumentat că această condiție nu era nici biologie, nici soartă, ci o convenție impusă, o structură de opresiune camuflată sub pretextul tradiției, iar apelul ei către femei — acela de a înceta să mai aștepte permisiunea lumii, de a ieși din rolurile în care fuseseră crescute, de a-și asuma responsabilitatea propriei libertăți — a devenit un strigăt filosofic și social de neoprit.

Reacția a fost violentă și imediată: Vaticanul a interzis cartea, intelectuali prestigioși au numit-o abominabilă, conservatorii au acuzat-o că distruge familia, iar stânga politică i-a reproșat că se ocupă prea mult de gen și prea puțin de clasă, însă, în ciuda acestui asalt, femeile au citit cartea și s-au regăsit în fiecare rând, descoperind pentru prima dată un limbaj care exprima constrângerile invizibile ale existenței lor.

În anii ce au urmat, Simone a continuat să trăiască după principiile pe care le formulase: a călătorit în țări aflate în plină schimbare politică, a respins colonialismul francez într-un moment în care era periculos să o facă, a susținut mișcările pentru drepturile femeilor și a publicat memorii radical de sincere, refuzând să își simplifice viața pentru a se conforma unei imagini acceptabile.

La moartea ei, în 1986, mii de oameni i-au însoțit cortegiul, iar moștenirea sa intelectuală — fundamentul studiilor de gen, inspirația feminismului modern și influența decisivă asupra modului în care gândim identitatea, libertatea și construcția socială a genului — a rămas vie, continuând să dezvăluie fiecărei generații că libertatea este o construcție personală, nu un dar primit, și că fiecare om are datoria de a-și crea propria existență prin alegeri asumate.

Simone de Beauvoir nu a încercat doar să explice libertatea; ea a întruchipat-o, iar viața ei, alcătuită din refuzuri curajoase și alegeri radicale, rămâne o lecție despre puterea de a trăi autentic, în afara rolurilor impuse și dincolo de limitele unei lumi care încearcă mereu să decidă cine ești.

Morală

Libertatea nu se moștenește și nu se primește, ci se construiește prin responsabilitatea de a-ți alege viața în pofida așteptărilor celorlalți, iar cine are curajul de a se crea pe sine poate schimba nu doar propriul destin, ci și felul în care lumea întreagă înțelege condiția umană.

#SimoneDeBeauvoir #AlDoileaSex #Feminism #Libertate #Existentialism #Identitate #AlegeLibertatea #CreeazăTePeTine