$$$

 ...și iartă-ne nouă greșelile noastre... pe care nu le-am făcut (încă)... 

O scurtă istorie a greșelilor de ortografie care au devenit "erori judiciare gramaticale"

    Îmi atrăgea deunăzi atenția pe o pagină de Facebook, un biet neofit al limbii rumânurilor, că un asterisc folosit de mine în interiorul unui cuvânt i-ar fi izbit lui corectitudinea gramaticală mai tare decât un asteroid și că s-ar putea să fiu supus unor cazne ortografice groaznice odată ajuns "pe lumea cealantă"!

Vedem despre ce e vorba ?

În antichitatea romană mulți patricieni își doreau o piatră funerară cu epitaf bine ticluit. Iată însă că marmura era rară și deosebit de scumpă, bucățile de piatră greu de găsit șamd. Soluția găsită de sculptorii care "redactau" textul de epitaf a fost simplă, au folosit prescurtări care reduceau dimensiunea epitafului și astfel bucățile de marmură mai mici și-au regăsit utilitatea lor. Limba latină avea o gramatică bine așezată, dovadă textele literare care ne-au rămas.

Totuși, astăzi încă (și dintotdeauna) prescurtările acelea dau dureri de cap arheologilor și profesorilor de istorie.

Un alt mare impas al ortografiei a fost creat de traducerile și interpretările Bibliei și Sfintelor Scripturi, culminând cu Marea Schismă din 1054 când semantica a creat două orientări teologice distincte.

Urmează apariția tiparului, odată cu imprimeria lui Gutenberg (pe la 1450) și de atunci scrierea/ortografia a trebuit să țină cont de un număr uriaș de imperative tehnice – și nu invers –, nemaiputându-se relua aceeași ortografie ca în scrierea de mână. Amintim totodată că arta caligrafiei a devenit mai puțin practicată sau doar separat și altfel.

După 1700 apar primele aparate de scriere mecanică, apoi mașina de scris și, încet-încet, dactilografia cea care dă bătăi de cap până în zilele noastre. Ortografia se adaptează și se conformează, din nou.

Secolul XX aduce cu el informatica și noi reguli, aduce o ortografie nouă, inexistentă până atunci, ba chiar în contradicție cu cea clasică și care se impune încă o dată față de cea anterioară. În multe cazuri dispar majusculele, apare semnul "coadă de maimuță" — @ , at, arobase, dispare și despărțirea în silabe șamd.

Apare imediat Google (2008) și dintr-odată apar și tot felul de rețele, zise "de socializare", reguli noi, ortografie adeseori aleatorie. Comunicarea se petrece în scris. Messenger e gratuit, apare un concept nou, www ! Ecranul oferă un scaun fiecăruia și e locul unde suntem așteptați în satul mondial.

Dactilografia devine act social. Iată însă că odată cu aceste interacțiuni universale apar reguli și constrângeri, apar reguli de political correctness și o poliție virtuală care face proces-verbal la orice cuvânt corect (da, corect sau conform) ortografiat, dar care poate fi considerat ofensă, jignire etc. Apar subiectele interzise. Și un concept de sociologie virtuală : cancel culture. 

Libertatea de exprimare și ortografia

Memento mori, acum vom face o mică digresiune despre political correctness și poate aflăm și de ce se numește așa.

În anii '80 liderul naționalist Gerry Adams, președinte al Sinn Fein în Irlanda de Nord (și bănuit de a organiza activitatea teroristă a grupării Irish Republican Army, IRA, la Belfast) pierde, prin sentință judecătorească, dreptul de a se exprima în public.

Nu-i nimic, Gerry Adams își redactează discursurile, angajează un actor să le citească la microfon, bineînțeles cu amplificator, în timp ce el se afla la tribună îndărătul unei vitrine de unde nu se auzea nimic !

Well done, Gerry ! 

Metaversa și poliția cuvântului interzis

Cam așa cum în spațiul audiovizual unele cuvinte sunt blocate, prin autocenzură, cu un sunet care anulează o presupusă expresie sau cuvânt prohibit, au apărut semne de ortografie conturnată în discursul scris și supus cenzurii liberticide de pe internet.

În ortografia clasică asteriscul semnalează – acuș' venim la oile noastre, bine păzite de măgarul cocârtaș și speriat de asteroizi –, atrage atenția asupra unei erori și o corijează.

Și e înregistrat ca atare și astfel integrat în logaritmii de supraveghere aleatorie a ceea ce scriem noi pe net. Deci asteriscul e citit "error" de către mașinăria represivă și litera lipsă dintr-un cuvânt, înlocuită prin asterisc, permite menținerea discursului ofensiv sau neacceptat.

Căci dacă scriu "țîță, m*ie, p*lă, c*r / ca pe Coasta Azur" nu trezesc vigilența inteligenței artificiale, cea care ne supune unei supravegheri permanente degrab' vărsătoare de sânge nevinovat.

Intervine, însă, prostia naturală a celor care ne-ar trimite oricând în iadul bunelor lor intenții ortografice.