***

 31 decembrie 1925 ABDICAREA LUI CAROL II

Din motive personale, speculate de conducerea Partidului Naţional Liberal, pentru care nu prezenta suficiente garanţii, prinţul Carol al II-lea renunţă, la tron, hotărându-se să rămână în străinătate sub numele de Carol Caraiman. La 31.XII.1925 Consiliul de Coroană va ratifica renunţarea prinţului Carol al II-lea la tron, în favoarea fiului său, Mihai. În cursul primului război mondial, la 27 august/9 septembrie 1918, Carol, deghizat în uniformă de ofițer rus, a părăsit unitatea militară pe care o comanda, Batalionul de Vânători de Munte (aflată la Târgu Neamț) și, în ziua de 31 august/13 septembrie 1918 s-a căsătorit la Odessa cu Ioana Maria Valentina Lambrino (Zizi Lambrino), ceea ce era o încălcare a Statutului Casei Regale, care permitea numai căsătoria cu persoane din alte case regale. Ferdinand a ezitat însă să aplice o pedeapsă fermă, ordonând arestarea lui Carol vreme de 75 de zile la mănăstirea Horaița (județul Neamț), începând cu data de 9/22 septembrie 1918.Demersurile făcute de familia regală și de oamenii politici pentru despărțirea lui Carol de Zizi Lambrino nu au reușit (deși la începutul anului 1919 Tribunalul Ilfov anula căsătoria celor doi, pentru nerespectarea unor cerințe de ordin formal), astfel încât acesta, la 1 august 1919 a trimis regelui Ferdinand o declarație scrisă de renunțare la calitatea de principe moștenitor al Coroanei României, după care lui Carol i s-a impus domiciliu forțat la Bistrița. Eforturile familiei regale de a determina răzgândirea lui Carol au fost în cele din urmă încununate de succes, acesta revenind, la 20 februarie 1920 asupra renunțării la tron și promițând că nu se vă căsători decât cu învoirea regelui Ferdinand.Între timp, la 8 ianuarie 1920, Zizi Lambrino dăduse naștere unui fiu, botezat Mircea Grigore. Aceasta a fost nevoită să părăsească țara împreună cu copilul său, în schimbul unei pensii viagere substanțiale. Astfel, Zizi Lambrino primea o sumă egală cu dobânda de 5% la un capital de 2.200.000 franci francezi, adică 110.000 franci francezi, începând cu 1 iunie 1920. Pentru "cheltuielile din trecut", ea primea "o dată pentru totdeauna" suma de 500.000 lei. În schimb, Zizi Lambrino se obliga să nu facă niciun demers vătămător pentru vreun membru al familiei regale și să predea toate scrisorile primite de la Carol (obligație neîndeplinită).La 10 martie 1921, la Atena, Carol se căsătorea cu principesa Elena, fiica regelui Constantin al Greciei, iar la 25 octombrie 1921 din această căsătorie se năștea Mihai, viitorul rege al României, astfel încât succesiunea la tron părea asigurată. Căsătoria cu principesa Elena era însă întemeiată pe motive dinastice, iar temperamentul "focos și brutal" al lui Carol era greu compatibil cu "natura simțitoare și rafinată" a soției sale . La 14 februarie 1925, Carol o întâlnește pentru prima dată pe Elena Lupescu, ceea ce avea să constituie debutul unei relații ce va marca nu numai restul vieții prințului, dar și viața politică din România din anii de până la al doilea război mondial. Carol s-a dedicat cu pasiune noii sale aventuri sentimentale, nemaiținând cont de faptul că era căsătorit, avea un copil și, în plus, era moștenitorul coroanei.Pentru a-l îndepărta de București, Ferdinand l-a desemnat pe Carol să reprezinte familia regală la funeraliile reginei-mamă Alexandra a Marii Britanii, decedată la 20 noiembrie 1925. Imediat după funeralii, Carol s-a deplasat la Paris, unde a întâlnit-o pe Elena Lupescu, cu care a plecat la Veneția. De acolo, la data de 12 decembrie 1925, Carol i-a adresat regelui Ferdinand o nouă scrisoare de renunțare la toate drepturile de principe moștenitor al României. În plus, Carol se angaja să nu se întoarcă în țară vreme de 10 ani.După primirea scrisorii, Ferdinand a hotărât trimiterea în Italia a lui Constantin Hiott, ministrul Casei Regale. În urma discuțiilor dintre acesta și Carol, acesta emite o nouă declarație de renunțare, cu specificație "Milano, 28 decembrie 1925".Confruntat cu această situație, regele a decis convocarea, pentru 31 decembrie 1925, a unui Consiliu de Coroană, la care au fost invitate 23 de persoane, printre care Ion I. C. Brătianu, primul-ministru al Guvernului la acea vreme, Iuliu Maniu, Alexandru Averescu, Nicolae Iorga și Ion Mihalache. După circa două ore de discuții, toți participanții au acceptat punctul de vedere al regelui, care a decis acceptarea renunțării la succesiunea tronului. După hotărârea Consiliului de Coroană, s-a decis convocarea Parlamentului, pentru data de 4 ianuarie 1926. Pe ordinea de zi s-a aflat adoptarea a trei legi, pentru acceptarea renunțării lui Carol și proclamarea lui Mihai ca moștenitor, pentru modificarea Statutului Casei Regale și pentru primirea Regenței. În calitate de regenți au fost desemnați Prințul Nicolae, fratele mai mic al lui Carol, patriarhul Miron Cristea și președintele Curții de Casație, Gheorghe Buzdugan. Legile au fost adoptate în unanimitate, ele fiind cunoscute ulterior, împreună, sub denumirea de "actul de la 4 ianuarie"; reprezentanții Partidului Național și cei ai Partidului Țărănesc nu au participat însă la vot, în semn de protest față de graba cu care se depusese proiectul de lege pentru primirea Regenței.În epocă, actul de la 4 ianuarie a fost considerat ca o victorie politică a lui Ion I. C. Brătianu și a Partidului Național Liberal, întrucât Buzdugan și Miron Cristea erau văzuți ca fiind devotați lui Brătianu, iar prințul Nicolae se afla sub influența reginei Maria și era intimidat de personalitatea lui Brătianu.Carol a încetat astfel să fie membru al familiei domnitoare, devenind o simplă persoană particulară; regele a hotărât ca acesta să poarte numele de Carol Caraiman, "în amintirea locului unde s-a născut" .Deși la data adoptării actului de la 4 ianuarie 1926, regele Ferdinand avea 60 de ani, astfel încât problema succesiunii părea încă îndepărtată, acesta, din cauza unui cancer, moare la 19 iulie 1927, la castelul Pelișor de la Sinaia. Astfel, Mihai I a devenit pentru prima dată rege al României, iar la 20 iulie 1927, cei trei membri ai Regenței au depus jurământul în fața Parlamentului

Foto 1 - Carol II

Foto 2 - Carol si Mihai dupa " restauratie"

Foto 3 - Carol si Mihai inainte de abdicarea din 1940

Foto 4 - Carol Caraiman si Elena Lupescu la Lisabona

Foto 5 - Printul Carol si Zizi Lambrino.

Surse:

Gabriel Constantinescu, Șah la rege, declinul monarhiei române în secolul XX, Editura Christiana, 2007.

Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român. Editura Univers Enciclopedic, 1997.

https://peles.ro/personalitati/regele-carol-al-ii-lea/

https://familiaregala.ro/istorie/regele-carol-ii

https://www.rri.ro/ro_ro/regele_carol_al_ii_lea-2624725

https://radioromaniacultural.ro/documentar-66-de-ani-de.../

https://hi-storylessons.eu/.../cultul-personalitatii.../