***

 LECȚIA DE ISTORIE - 4 ianuarie: Actul de la 4 ianuarie 1926.

La 4 ianuarie 1926, conform hotărârii Consiliului de Coroană, s-a decis convocarea Parlamentului României într-o ședință extraordinară ca urmare a deciziei principelui Carol al II-lea de a renunța la calitatea de moştenitor al tronului României. Pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului s-a aflat adoptarea legii pentru acceptarea renunțării lui Carol și proclamarea lui Mihai ca moștenitor, legea pentru modificarea Statutului Casei Regale și legea pentru instituirea Regenței. În calitate de regenți au fost desemnați Prințul Nicolae, fratele mai mic al lui Carol, patriarhul Miron Cristea și președintele Curții de Casație, Gheorghe Buzdugan. Legile au fost adoptate în unanimitate, ele fiind cunoscute împreună sub denumirea de „Actul de la 4 ianuarie 1926”, chiar dacă reprezentanții Partidului Național și cei ai Partidului Țărănesc nu au participat la vot, în semn de protest față de graba cu care se depusese proiectul de lege pentru primirea Regenței. În plan politic, Actul de la 4 ianuarie a fost considerat ca o victorie a lui Ionel I. C. Brătianu și a Partidului Național Liberal, întrucât Gheorghe Buzdugan și Miron Cristea erau văzuți ca fiind devotați lui Brătianu, iar prințul Nicolae se afla sub influența reginei Maria și era deci intimidat de personalitatea marcantă a lui Ionel Brătianu. După adoptarea acestui act de la 4 ianuarie 1926, Carol al II-lea a încetat să mai fie membru al familiei regale, devenind o simplă persoană particulară cu numele de Carol Caraiman, numele de Caraiman luându-l în amintirea vârfului muntos din Munții Bucegi. Astfel, Carol al II-lea s-a stabilit la Paris cu Elena Lupescu, unde primea regulat importante sume de bani şi alte mijloace materiale din partea Casei Regale, acest lucru continuând și după decesul regelui Ferdinand și intrarea în funcțiune a Regenței în iulie 1927.