***

POETUL ION I. PAVELESCU

Ion I. Pavelescu – Poet. Vede lumina zilei la Rm. Sărat -, „oraşul epigramiştilor“ de mai târziu, în anul morţii lui Eminescu (1889). Familie de intelectuali (tata, inginer – fost director fondator al Şcolii superioare de arte şi meserii din Bucureşti), cu genealogie ce urcă în istorie până la Banu Manta. Şef de cabinet în Ministerul cultelor, un timp se află la Paris pentru a-şi îngriji sănătatea, peregrinând prin Rusia şi Suedia (1917).

Debutul, cu catrene contra lui Cincinat, frate mai mare şi tutore, cum dealtfel se va lansa şi nepotul Mircea – ultimul din celebrul „triptic“ Pavelescu. Publică la „Literatorul“, „Convorbiri critice“, „Flacăra“ sonete originale şi traduceri sau cultivă virtuos epigrame, excelând mai ales în „umorul pe cruci“ – epitafuri ale unor scriitori din epocă.

Închide ochii în acelaşi Râmnic, la 29 ian. 1924, prea devreme să-şi fi adunat creaţia netipărită. O va face, în postumitatea sonetistului epigramist (1925), O. Moşescu, cu răspundere şi bun gust. Era anul în care Cincinat, la rându-i, acorda primele autografe pe unicul său volum de „Epigrame”.

OPERA: POEZIE – „Zile de purpură“. Poem alegoric în versuri, f.a. 29 p. (În colab. cu Oreste); „Sigilii de aur“. Sonete. 1916; „Epigrame şi epitafuri“. Rm. Sărat, Tipografia „Poporul” Iorgu Constantiniu, 1925, 103 p.; „Sonete postume“. Rm. Sărat, Tipografia „Poporul“ Iorgu Constantiniu, 1925, 52 p.

Sursa:

Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni. Fişier istorico-literar